Da, era timpul să plece

Angela Baciu

16 July 2014

Angela Baciu, foto Adrian MociulschiEra în fața ei. Îi tremurau ușor mâinile. Privea ibricul turcesc și se concentra asupra ceștii de cafea, nu se grăbea, turna cafeaua încet, cu gândurile aiurea. Nu vroia să strice clipa, nu ridica privirea, stătea acolo prinsă între ceașca și privirea lui. Iubea momentul acesta.

Aceleași gesturi, cuvinte, cafeaua la ibric, fereastra deschisă, zâmbetul matinal, îmbrățișarea tandră.

Aceeași oră, același “te iubesc”.

Nu-și doreau decât să fie în lumea lor, a verdelui crud și a simfoniilor vechi, în lumea unui mac și a unei strângeri de mână.

***

În centrul vechi, pașii lor se auzeau de departe…

Stătea cu spatele, se privea lung în oglindă, “când or fi trecut anii aceștia”, își spuse, “voi pleca astăzi”,€™ zâmbi, îi știa privirea fără să îl privească, ar fi stat așa nopți în șir.

Nu era trist, doar obosit. Obosit. Zvâcnea încheietură mâinii lui, firicelele acelea roșii-albăstrii stăteau gata să fie numărate, se țineau unul de celălalt de parcă nu vroiau să se piardă.

Bagajul este gata. Două cămăși de aceeași culoare; una cu mâneca scurtă, cealaltă cu mâneca lungă; două perechi de pantaloni, două sacouri; unul albastru cu trandafir la rever și unul negru pentru celelalte zile.

“Care zile?” întreba.

“€œCelelalte… când voi fi singur, când va fi frig și negru.”

Nu a zâmbit, își întoarse privirea în cealaltă parte. Pe fereastră, într-un mai târziu, iasomia se deschise parcă pentru prima dată.

despărțire

***

Doi copii jucau șotron în fața casei, fără nici o grijă. Dona Alba privea undeva, dincolo de joaca lor și își uda trandafirii sălbatici. Se auzi șuierul unui tren în depărtare, semn că se apropie.

Da, era timpul; stătea cu bagajul în mână stângă. Dreapta îi mângâia obrazul, îl privea poate pentru ultima dată… îl privea… nu voia să plece. Voia… voia să îl strângă în brațe cu furie, cu deznadejde…

Nu făcu nimic din toate acestea, doar îl privea. Speriată, închise ochii.

Sună telefonul:

“Suntem de la o firmă de vânzări coavoare, avem covoare marocane, v-ar interesa? Sunt ieftine și frumoase…”

Cu receptorul în mână privea fereastra. Lacrimile luaseră locul zâmbetului, stăteau cuminți pe obrajii reci.

“€œNu, nu doresc covoare marocane!” fu răspunsul glacial.

“Nu doresc…”

Citiţi şi

La naiba cu iubirile imposibile!

Căutări…

Un sărut cât toată dragostea neîmpărtășită a tuturor fetelor din lume

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,856 views

Your tuppence

  1. Stefania Fanica / 16 July 2014 16:09

    minunat, emotionant ca de fiecare data….va pup si va imbratisez cu drag, abia astept sa ne revedem

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro