Da, înainte eram o femeie oarecare

Dani Dumitrescu

29 February 2016

Dani Dumitrescu.catchyAproape că nu-mi mai amintesc ce preocupări, ce planuri sau ce griji aveam înainte. De vreo câțiva anișori, existența mea s-a schimbat puțin, de fapt, mult… adică total, ca să fiu cât mai aproape de adevăr. Vag, îmi amintesc că îmi plăcea să stau la șuetă cu prietenele ore în șir. Vag, îmi amintesc că bântuiam magazinele din toate cotloanele orașului. Vag, îmi amintesc că aveam manichiura, coafura și machiajul fără cusur. Ar trebui să spun că regret toate acestea? Nu o voi spune, pentru că nu ar fi adevărat.

Tânjeam să fiu mamă, să descopăr eu însămi ce înseamnă zâmbet de copil – al propriului copil. Dacă ar fi să aleg între tot ce aveam înainte și ce am acum, categoric, aș alege prezentul. Când ispitele trecutului mă cuprind, mă uit la el, copilul meu, și am certitudinea că nu aș vrea să dau timpul înapoi. Chiar dacă, uneori, îmi fac timp pentru preocupările mele de femeie, gândul îmi zboară tot la pruncul meu și atunci îmi dau seama că nu mai sunt o femeie oarecare. Acum sunt mamă și am o responsabilitate imensă. Pe care, în ciuda greutăților de tot felul, o ador.

mama si copilul

©Katie m. Berggren

Acum, aș vrea să vă vorbesc despre prezentul meu. Nu știu ce mai fac oile dumneavoastră, dacă le mai faceți noapte de noapte inventarul, în vederea somnului mult dorit, dar ale mele cred că m-au părăsit de mult. Au constat că nu mai am nevoie de ele și… duse au fost. Dacă odinioară invocam toate miorițele autohtone, de rămăseseră bieții ciobani fără obiectul muncii, acum, după o zi de robotit, ochii mi se împăienjenesc astfel încât, în momentul în care mă așez pe pat, sunt deja adormită.

Când termin de aranjat obiectele dintr-o anumită parte și, sătisfăcută, întorc privirea spre copilul meu, realizez că, în partea în care acum zece minute ordonasem câte ceva, acum este haos. Nu sunt un etalon în ceea ce privește ordinea și curățenia, nu sunt obsedată să fie totul la locul lui, însă, uneori, nu pot să mă strecor spre copilul meu, decât făcând slalom printre jucării și atunci încerc să mai aranjez și eu una-alta.

În ceea ce privește alimentația copilului meu, sunt destul de strictă: mâncare proaspăt gătită, cât mai variată. Constat, zi de zi, că apreciază efortul meu: cu cât mai mult mă străduiesc eu, cu atât refuză el, cu obstinație, să mănânce. Ca să nu irosesc mâncarea și timpul, consum eu ce rămâne de la el. Ca să vă dați seama cam cât rămâne, numai în ultima lună am acumulat vreo trei kilograme. Mai nimic, nu-i așa? Deocamdată îmi permit, că-s slăbuță de fel, dar, dacă merg în ritmul acesta… Eee, la o parte cu gândurile astea, soțul meu mă iubește oricum! Cel puțin așa zice acum…

Puteți să-mi spuneți și mie despre ce mai este vorba pe la televizor? Aha, am înțeles, nimic nou, nimic interesant. Să înțeleg că mai bine să nu știu tot, pentru că altfel îmi fac sânge rău, mai ales că nu pot schimba nimic? Ok, ok, am înțeles. Eu pot să vă spun ce mai este nou pe Ducktv sau pe Disney junior. Știu fiecare nou personaj, am învățat culori noi și replici haioase. Mai am puțin și dau în mintea copiilor. Dacă înainte visam poșete, pantofi, rochițe, acum visez animăluțe. Nu-i chiar așa grav că le visez, problema este că trebuie să le caut prin toate magazinele și să le cumpăr. Și dumneavoastră aveți aceleași probleme? Mă gândeam eu că nu sunt singura.

Cum îmi dau seama că am îmbătrân…, pardon, m-am maturizat? Folosesc din ce în ce mai des expresia „pe vremea mea…”. Da, pe vremea mea totul era altfel: eu nu am avut casa plină de jucării, eu nu am avut DVD-uri cu desene animate, eu nu am avut biblioteca plină de cărți pentru copii, însă, mă bucur din tot sufletul că pot să-i ofer copilului meu toate acestea. Nu, nu vreau să-l răsfăț, vreau să-i ofer o copilărie fericită.

Da, înainte eram o femeie oarecare: duminica, dis-de-dimineață, îmi savuram croissantul și sorbeam, pe îndelete, din cafeau mea cu lapte, alături de cea mai bună prietenă, apoi probam, fără să mă uit la ceas, zeci de perechi de pantofi, până oboseam și eu, și vânzătoarele, mai târziu ne îndulceam după-amiezile cu un film romance, iar seara, mă odihneam în brațele iubitului meu. Și totuși, dacă ar fi să aleg între ce aveam înainte și ce am acum, aș alege, fără să ezit, îmbrățișarea copilului meu.

Nu mai știu cine sunt…
Doar un lucru rețin
Că semăn cu tine
Și poți să-mi dai buletinul tău,
Că nu se prinde nimeni…



Citiţi şi

Mi-ai promis

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Copilul care a refuzat să crească

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,061 views

Your tuppence

  1. andreea / 20 April 2016 8:16

    Da, uite acum am realizat si eu ca inainte, pe vremea mea, nu ma uitam la ceas…..Acum ….stiu in fiecare secunda cat e ceasul fara sa verific. 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Corina / 29 February 2016 15:37

    Dani D, am inteles foarte bine mesajul. Dar mesajul acesta il poate transmite orice mama. In afara celor cu copii cu probleme, care sunt eroine fata de celelalte. Ştii, mame exista de cand lumea. Şi vor mai exista. Sigur ca fiecare traieste un miracol. Tocmai de aceea, asa cum inainte erai o femeie banala, acum esti o mama banala 🙂 Povestea ta e povestea a milioane de femei.

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
    • Dani D. / 29 February 2016 16:19

      Tocmai aceasta era ideea: ca ma identific cu
      alte femei care consideră ceva special faptul ca au devenit mame. Poate tu ai devenit mama fara prea mare greutate, eu, nu. Cand cei de o varsta cu mine isi pregătesc copiii pentru liceu, eu il pregătesc pentru gradinita.

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  3. Ramona / 29 February 2016 15:30

    Cât despre “soțul meu mă iubește oricum”, bine ai adăugat, “cel puțin așa zice acum”. Mai încolo garanția iubirii este, de regulă, invers proporțională cu kilele acumulate. Excepția de la regulă este că, și slăbuță de-ai fi dacă nu mai primește atenție acasă, o va căuta prin alte căsuțe…de vacanță.

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  4. Ramona / 29 February 2016 15:24

    Iubitul mai există în poveste sau doar îmbrățișarea copilului contează și ai alege-o iar și iar ? Intreb pentru că, de multe ori, mamele devin doar mame și uită să mai fie soții/iubite ale celui cu care au procreat din iubire, zice-se. In rest, totul e divin, frumoasă pledoare.

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  5. Corina / 29 February 2016 14:20

    OK, erai o femeie oarecare. Acum eşti o mamă oarecare. What’s the big deal ?

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
  6. X-uleasca / 29 February 2016 12:50

    Şi cifră-ntr-o statistică eram până când
    solo de vioară
    aripa sfântă a maternităţii pogorât-a blând asupră-mi
    notă de final solo de vioară
    , salvându-mă de la o existenţă “oarecare”, cu preocupări “oarecare”.
    Cunosc şi eu mame, dar nici una nu se mândreşte că n-are idee de ce se întămplă în lume.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro