Dabijoaicele

Roxana Dumitrașcu

7 December 2015

Roxana DumitrașcuNu mai ştiu exact câţi ani aveam când am auzit prima oară de ele. Dabijoaicele erau trei femei, mama şi cele două fiice, care trăiau peste deal, într-o casă îngropată într-o livadă deasă de nuci.

Ţin minte că era una dintre acele zile în care alergam ca nişte căluţi sălbatici, pe saivanele care înconjurau satul, încercând să ne luăm la trântă cu vântul. Aceasta este cea mai profundă senzaţie pe care mi-o aminteşte copilăria. Lipsa totală de bariere, alergatul cu picioarele care muşcau din pământ, fix cât să te trimită departe, tot mai departe. Şi dintr-o dată, unul dintre copii a strigat tare: „Nu pe acolo, nu pe acolo, nu la casa Dabijoaicelor!”. Şi-apoi povestea s-a spus cu sufletul la gură, o poveste care vorbea despre nişte femei ca nişte iele, care ies doar noaptea din casă, dintr-o casă pe care nimeni n-o ştie, o casă scufundată într-o livadă deasă şi plină de pericole.

Povestea căpăta în fiecare zi elemente noi şi aveam să aflu că Dabijoaicele sunt ca nişte vrăjitoare, la care oamenii se uită de la distanţă, ocolindu-le teritoriul. Nimeni nu ştia ce e dincolo de desişul acela de copaci, de unde uneori se auzeau sunete şi se înălţau coloane de fum ciudate.

Femei-în-costume-populare-la-râu

Pe Tereza Dabija, mama fetelor, am văzut-o o singură dată, când a venit în curtea bunicilor mei ca să ne altoiască un păr. Venise la bunicul, sprijinită într-un băţ, îmbrăcată în catrinţă şi ie, dintr-un timp care parcă se blocase. Cu un briceag mic tăia şi potrivea crenguţele de păr din două soiuri, cu privirea care parcă dădea viaţă. La plecare l-a îmbrăţişat pe bunicul, care i-a dat făină albă de grâu, într-un sac de iută.

Eu am privit înmărmurită scena, neştiind dacă să fug sau să stau locului. Ştiam că bunicul e cel mai puternic om de pe pământ, dar nu înţelegeam cum de vrăjitoarele pot fi capabile de îmbrăţişări.

Ani de zile aveam să privesc în zare la căsuţa aceea pierdută din livadă, cu frică de necunoscut şi cu certitudinea că uneori în viaţă există şi bariere.

Iar în anii care au urmat aveam să aflu că Dabijoaicele erau trei femei răzvrătite împotriva comuniştilor şi care nu au vrut în ruptul capului să cedeze nicio palmă de pământ. Tereza iubea pământul şi tot ce se năştea din el, aşa că a preferat sa fie izolată pe viaţă de o societate care reinterpretase termenul de „proprietate”. Şi acolo, în desişul de nuci ca o barieră, ea şi fetele ei şi-au creat propria realitate. Aveam să descopăr târziu că ceea ce credeam eu că este înfiorător era, de fapt, un colţ de rai. O casă simplă de lut, văruită şi curată, înconjurată de gradină de flori, legume şi copaci.

Părul din curtea bunicilor mei a făcut ani de-a rândul cele mai bune pere din câte există. Pere din acelea dulci şi zemoase, „pere harbuzeşti”, care te trimeteau cu viteza sunetului într-o beţie a simţurilor. Părea că bătrâna Tereza Dabija menise copacul să îţi vorbească despre aceste minuni care se cheamă viaţa şi creaţia pământului.

Astăzi ştiu că povestea Dabijoaicelor este pentru mine o metaforă pentru ceea ce poate să ne facă societatea. Pentru felul în care unii oameni aleg să nu îşi piardă principiile, chiar şi cu preţul izolării în desişurile vieţii. Iar de partea cealaltă, alţi oameni aleg să privească de la distanţă şi să îşi fabrice o poveste pe baza aparenţelor, a fricilor şi a propriilor demoni.

Şi poate că dacă am fi mai curioşi să coborâm în orice fel de tenebre, am putea descoperi că există şi alte lumi, lumi fabricate din nevoi: nevoia de a fi înţeles, de a fi respectat, de a fi acceptat, de a nu fi respins şi, în final, nevoia cea mai de preţ… nevoia de a fi iubit.

Pe Roxana o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Unde e iubirea? (caz real)  

Atunci și acum… dincolo de karma

Bătrânul din tren

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
857 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro