Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dacă ai vrut să-mi arăți cât de rău e fără tine, ai reușit, recunosc, sunt terminat

6 March 2018

ANDRA TISCHER(Imprecis datată, scrisă în încercarea de a pune ordine în câteva zeci de mii de gânduri răzlețe, mă simt ca și când aș scrie de pe frontul cu mine însumi)

Draga mea,

Am ajuns acasă… te-am sunat de pe drum, suna mereu ba ocupat, ba nu răspundeai, la un moment dat am crezut că îmi joacă mie feste mobilul, apoi l-am lăsat permanent conectat pe numărul tău și tot n-am reușit să dau de tine, probabil erai în grădină sau meștereai ceva în atelierul tău, oare ai terminat Galateea?, mai aveai așa puțin, și chiar ultimele touch-uri de finețe îți dădeau de furcă, ți se părea încă neterminată, dar ți-am spus că asta e soarta tuturor capodoperelor… abia aștept s-o văd gata, cred că e la fel de frumoasă ca tine, sau poate mai frumoasă, pentru că ești tu acolo în ea, toată, trup și suflet…

Știi, te-am visat azi-noapte cum o pictai, nu știam care e mai vie, tu sau ea, cum se întrupa din migala culorii și a penelului, și tu respirai aproape de ea, ca să îi prinzi cele mai fine umbre, încât am crezut că se va desprinde din tablou și îți va săruta picioarele într-un gest de adorație… Îți amintești de Nichita: ”şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre şi mă rog de tine, naşte-mă”, nu pricepeai cum ar putea Creația să-și nască Creatorul, dar ți-am explicat că uneori opera își depășește, uneori chiar își înghite autorul, pentru că el se consumă, în timp ce arta lui se hrănește din propria lui ființă… ai dat din cap neîncrezătoare și ți l-am dat exemplu pe Cervantes, care pur și simplu s-a topit în figura tristului cavaler Don Quijote, așa cum, peste o sută de ani, n-o să-și mai amintească nimeni de numele tău, se va vorbi numai despre acea Galatee modernă, opera unei femei frumoase care a ars până în temelii, ca o pasăre Phoenix, mistuită de propria patimă a creației… nu aud mișcare din atelier, e doar Max pe afară, caută apă, e vasul uscat, o să îl hrănesc eu, după ce mă schimb…

N-ai mai dat drumul la muzică tare la Kiss FM, știu că ți-am spus cam răstit că atunci când ajung acasă vreau liniște, asta numai pentru că vreau să te aud numai pe tine cum povestești veselă despre pacienții tăi, ador să văd cum te entuziasmezi când povestești, ți-am spus vreodată? ți se înroșește vârful nasului și îți strălucesc ochii de parcă ai lăcrima, și cum faci cu mâinile, simt așa că mă iei cu tine în fiecare mișcare și mă întorci prin aer ca pe-un balon de spumă, mă prinzi mereu în poveștile tale, ești atât de senzuală când nu-ți găsești cuvintele, iar când încerc eu să-ți ”șoptesc”, faci o față mirată, de copil maturizat înainte de vreme, și eu nu mă pot abține să nu te iau în brațe și să te învârt prin cameră până când strigi în gura mare să te las jos că amețești, păi asta și aștept, să te sărut până când îți recapeți suflarea…

E frig în casă, ai aerisit, ai lăsat geamurile deschise? Miroase a cafea proaspătă și în bucătărie a rămas pe masă cana ta cu urme de ruj (să știi că atunci când îți fac observație că nu sunt bine spălate cănile, o fac să te necăjesc, când nu mă vezi, să știi că-mi lipesc buzele de urmele roșii, închid ochii și simt că mă săruți, e un mod de a te simți aproape și când nu ești lângă mine, căci îmi ești vitală, ca aerul, ca un organ fără care nu poți exista, ești toată în sângele meu și în respirația mea, și nu pot face un pas în afara ta), scrumiera în care număr vreo trei Vogue slim însemnate, neterminate, stinse în grabă de mâini nehotărâte, ai fost nervoasă, supărată, n-ai avut timp să le savurezi?, ultima e lăsată pe jumătate aprinsă, mai fumegă parcă, ușor… Lasă că o sting eu, precis ești ocupată cu ceva important, poate scrii ceva pentru revista medicală, o să încerc să merg în vârful picioarelor, să-ți fac o surpriză… ți-am adus ciocolată cu migdale, Lindt desigur, să știi că mă prefac doar că nu știu ce-ți place, le am pe toate în vene, nici nu trebuie să-ți dorești, pentru că eu simt tot ce simți tu, ce îți dorești și ce te frământă, dar am un mod atât de jalnic de a mă preface că nu stăpânesc lucrurile astea… am impresia că îmi scade ceva din poziția mea de mascul alpha, de șef de trib, nu știu de unde am deprins acest fel de a fi rece, nepăsător, neîndemânatic în ale sensibilității, probabil e ceva atavic, știi, în general bărbații se feresc să se arate ”moi”, asta e specific femeilor, maleabilitatea, finețea, drăgălășenia, sentimentul acela de a se plia dulce în fiecare situație, noi am moștenit de undeva de departe, alura de războinic și o purtăm cu mândrie suverană, ca să nu ne vadă nimeni culorile pastelate din suflet, te-ai gândit că uneori suntem mai slabi decât voi, femeile, care suferiți din orice nimic, nașteți și vă puneți viața în joc, fără a scrâșni din dinți, fără încruntare, fără să apară măcar un nor fugar peste seninătatea ochilor voștri… sunteți mult deasupra noastră prin tot ce faceți, de la făptura voastră fragilă ce adăpostește un suflet atât de puternic încât nu-l poate înfrânge nicio furtună, până la puterea voastră de a trece peste asperitățile vieții cu un zâmbet pe buze, pentru că aveți în voi conștiința faptului că lumea trebuie să continue în ciuda neînsemnatelor vicisitudini, voi aveți forță ca să îi inspirați și pe ceilalți să fie tari, să reziste, să meargă mai departe, dar pentru voi, cine mai găsește resursele necesare atunci când aveți mai multă nevoie?

Iubita mea, ți-am spus vreodată cât de recunoscător îți sunt pentru simplul fapt că știi să-mi deschizi ușa cu un surâs care îmi șterge toate lacrimile pe care nu vreau să ți le arăt? Acum îmi fac reproșuri când mă gândesc că sunt atât de egoist și de insensibil, că în zilele acelea, două, trei, pe lună, când suferi fără să vrei te resping ca și când ai avea vreo boală letală, în loc să te duc în patul încălzit, să-ți fac un ceai și să te țin în brațe, să-ți treacă durerea și starea asta proastă de nervi, de iritare, să-ți aduc la pat micul dejun și să-ți pun muzica pe care o adori, chiar dacă mie nu-mi place, pentru că am ascultat în mașină de prea multe ori hiturile alea și nu le mai pot auzi? Acum, căutându-te, de fapt așteptând să apari, îmi trec atât de multe gânduri prin cap, îmi dau seama că undeva greșesc și că lipsa ta mă răscolește, mă agită, mă face să mă simt pustiu… de azi, uite, îmi pun hainele singur în dulap, n-o să mai ai nimic de făcut după mine, în timpul ăsta vreau să te îmbrățișez lung de bun-venit, să-mi afund capul în părul tău, să trag în piept parfumul, mereu altul (cum reușești să mă surprinzi, de fiecare dată, și mereu miroase a tine, nu știu cum să-ți descriu, ai o savoare care-mi ia mințile fără greș), să-ți spun că mi-ai lipsit în ăstea 6 ore cât am fost plecat la birou și că ți-am pregătit o surpriză, ai vrea să cinăm împreună?, gătesc eu, m-am gândit să fac paste Carbonara, știu că sunt preferatele tale, nu, nu trebuie să mă ajuți, o să spăl eu vasele după ce strâng masa, tu să stai doar lângă mine și să-mi spui cu glas moale ce trebuie să fac, așa, ca unui copil, și să mă săruți din când în când, să prind curaj… dacă vrei, poți să scrii o poezie de dragoste, uitându-te cât de stângaci sunt, dar totuși iubindu-mă cu atâta pasiune, să-ți treci mâna senzual prin părul cu nuanțe de bronz, știi cât de mult mă face să te doresc gestul ăsta? sau poți să pictezi, o să-ți aduc șevaletul pe canapeaua din sufragerie, toate pensulele și paharul cu apă, le știu pe toate, dar nu ți le-am spus niciodată…

Ai lăsat fierul de călcat în priză, te strig dar nu răspunzi, chiar încep să mă impacientez, deși nu e cazul, ai mai făcut tu din-astea, să fii plecată la Mimi, vecina, sau cu bicicleta sau te miri unde, dar îmi lăsai un bilet, undeva, azi nu găsesc nimic, lumina aprinsă în holul de la intrare, fierul în priză, cămașa mea pe jumătate călcată, pe jumătate udă și Minnie, malteza, draga de ea, mă privește de parcă aș fi de pe altă planetă, așteaptă ceva, ca atunci când plecam în concediu și simțea de când făceam bagajele că urmează s-o lăsăm acasă (ce ți-e și cu câinii ăștia, dar ce-i cu ea de e așa de neliniștită, s-a făcut toată numai o privire și un tremur…), dacă îmi joci vreo farsă e momentul să te arăți, deja mă impacientez, am căutat peste tot, nu-mi răspunzi la mobil, la SMS, pe WhatsApp, simt în stomac ceva nelămurit, începe să mi se întoarcă pe dos, știi că mă impacientez deși nu vreau s-o arăt, o să te mai strig o dată, nu ești în casă, strig și caut în toate camerele, în fața casei, pe stradă, asta e clar, Minnie e tot mai agitată, se învârtește în jurul cozii și parcă îmi cere ea mie să o duc la tine, nu e de bine, te-am căutat în toate ascunzișurile tale, în mansardă, la birou, în bucătărie plita e demult rece, grădina e așa cum ai lăsat-o ieri, mașina de tuns iarba e în același loc, liniștea asta deja mă zgârie pe creieri, poți s-o tai cu cuțitul, mă învârtesc degeaba prin spațiu și timp, știu acum, nu m-am gândit niciodată că și tu ai avea nevoie de spațiu și timp să-ți poți domoli naufragiile sufletești, asta pentru că te știam lângă mine, etern lipită de mine prin puterea aceluiași sentiment care ne-a făcut să ne găsim, la un moment dat, între atâția oameni, care mai de care mai frumoși și mai inteligenți, o să-ți scriu ”draga mea, cred că o să și mor dacă nu știu unde ești, răspunde-mi la telefon sau dă-mi un semn, oarecare, să știu că ești bine”, încep să mi se încurce tastele și nu mai am răbdare să corectez, cred că am trimis SMS-ul cu greșeli, probabil o să râzi, ai telefonul închis, pe Whatsapp nu apare decât o bifă, oare ce înseamnă asta, pe Google la moduri de întrebuințare sau FAQ scrie că s-ar fi putut să mă blochezi sau ai telefonul închis, nici n-am răbdare să parcurg toate indicațiile, toate linkurile, n-am timp, n-am stare, nu pot să respir, știi senzația aceea de panică, e ca o proiectată operație pe cord deschis în urma căreia nu știi dacă te mai trezești viu sau nu.

barbat

Sursă foto: top.inspired.com

Pe Facebook ești inactivă de 6 ore, de când am plecat eu de acasă, nu e stilul tău, tu ești permanent on-line, Doamne, încep să cred că e o farsă morbidă, toate hainele tale sunt aici, sun la spital, mi se spune că n-ai ajuns astăzi deși aveai programate operații, nu știu cumva când o să vii? Doamnă, dacă aș ști, aș fi cel mai fericit om!!! Te rog, te rog frumos dă-mi un semn, dacă ai vrut să-mi arăți cât de rău e fără tine ai reușit, recunosc, sunt terminat, stau năuc în hol, cu fierul de călcat într-o mână și cu mobilul în celălalt, nu știu ce e cu mine pentru că mi s-a blocat mintea, sunt electrocutat, un semn, atâta vreau, un semn, de bine, de rău, că m-ai părăsit, trebuie s-o știu și eu, sau ești doar plecată să te regăsești, aș putea să înțeleg acum, pe moment, îți acord oricâtă libertate vrei, sau ești… nu știu unde, plecată la o prietenă, un semn, să știu că ești bine, da, cred că există răni care nu se mai închid, că nu mai putem reclădi ceea ce am distrus cu bună știință, prea plini de noi și prea ocupați cu propria noastră stare de bine, sunt gata să-ți declar faptul că am fost tot timpul ăsta un egoist și n-o să-mi fie rușine să-mi plec capul în fața ta, dacă asta te-ar face fericită, sau cel puțin liniștită că am înțeles în sfârșit, iubirea se joacă în doi, cu același număr de cărți, sau de gloanțe, ca la ruleta rusească, ce e pentru unul, e și pentru celălalt, ca într-o cursă în care, dacă un alergător se împiedică, tu trebuie să te oprești, fără orgoliul de a ieși învingător cu prețul sacrificiului celuilalt, fără second thoughts și să îl ajuți să se ridice, să îl cari în spate dacă trebuie și să treceți amândoi linia de sosire, în același timp, pentru că altfel nu e iubire, altfel e un compromis pe care-l vei regreta cu siguranță, cândva… deja îmi dau seama, amar, cât vreau de puțin, să știu că nu ți s-a întâmplat nimic, fac gesturi nefirești, stomacul mi se răscolește și face dus-întors, îmi este rău, îmi este foarte rău, cred că mă răvășește un atac de panică, mi s-a uscat gâtul și nu mai am pic de salivă în gură, au trecut deja două ore, ce am făcut de mi se întâmplă asta, asta mă face să-mi fie și mai rău, întrebările astea care mi se răsucesc în cap dureros, sigur o să apari râzând în hohote, mândră de sperietura pe care am tras-o, dar nu, nu te arăți și recapitulez în gând toți anii ăștia, cu bune și rele, cu puținul pe care ți l-am oferit, cu prea-multul pe care mi l-ai dat, cu nopțile mele liniștite și nopțile tale de nesomn, cu dorul și neliniștea ta, cu preocuparea mea de a-mi face treaba la serviciu cât mai bine, neștiind că tu acasă suferi de absența mea…

Îmi trece prin cap, brusc, gândul că m-ai părăsit și mi se albește mintea ca și cum ar fi fost arsă cu acid clorhidric, mă simt atârnând în carcasa de oase peste un suflet gol și încep să cred că așa arată sfârșitul lumii, apocalipsa, căci altceva nu poate fi… Am o piatră în piept, recunosc, merit lecția asta, dar te rog, te rog din suflet, te rog cum nu se poate mai frumos, mă pun în genunchi și te rog încă o dată, spune-mi unde ești și când ai de gând să te întorci acasă, ”şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre şi mă rog de tine, naşte-mă”…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – „Eu sunt o scrisoare de dragoste”

Povestea care se repetă la nesfârșit

Știu, inimă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,544 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro