Dacă eram în Norvegia, înfundam pușcăria

Miriam Eugenia Soare

12 January 2016

miriam soareSună alarma telefonului. E cinci și treizeci de minute. Dimineața. Nu, nu plec să muncesc la vreo fabrică, slavă Domnului! Mă dau jos din pat și strâng halatul în jurul meu. E noiembrie. Afară e zloată și frig. O ploaie rece și deasă… În casă, așa cum știm cu toții cum e când RADET-ul încă nu a băgat căldură în calorifere.

Mă duc în camera lui fiu-miu și îi spun cu blândețe să se trezească. Apoi, în bucătărie, să fac cafelele. Da, cafelele. Fiu-miu e clasa a douăsprezecea. An greu. Bac, facultate. Mi-e dor de vremea când era la gimnaziu. Mai puține griji.

Iar mă duc în camera lui. Iar îi spun să se trezească. Eu zic, eu aud. Pun placa cu “las’ că vezi tu cum îți confisc eu ție calculatorul și telefonul. Las’ că-l vezi tu pe dracu’. M-am săturat să trag de tine în fiecare dimineață. Măi, inconștientule! Bate Bacul la ușă și tu dormi. Dacă nu intri la facultate, o să mergi la săpat șanțuri.” Sunt convinsă că repertoriul e standard. Că aproape toate mamele din România îl știu de la mamele lor. Bineînțeles că și eu și el știm exact că eu nu-i iau telefonul și nici nu-l trimit la săpat șanțuri. Și că, în comunism, el se face că mă bagă în saemă și eu mă prefac că sunt luată în serios.

Cu chiu, cu vai, intră în baie, unde stă aproape un ceas, de-mi vine să rup ușa și să-l bat cu furtunul de la duș. Iese ferchezuit ca un ginere. Înalt, slab și plin de fițe, harfe și figuri. Părul dat cu gel. Mirosind a parfum scump. Că, de, ce era să-i iau de ziua lui? Și îmbrăcat cu o cămașă și cu un hanorac roșu, asortat la ghetuțele Puma. Bineînțeles că nu mai are timp să mănânce. Dă să iasă pe ușă. Încep să țip ca sirena lui Vasile Roaită. „Unde pleci așa despuiat, măi copile? Tu ai văzut ce e afară? Sunt opt grade în termometre și plouă ca la balamuc. Pune o haină pe tine!” N-ai să vezi! Zici că vorbesc cu pereții. Păi ce, e prost să-și strice freza și toată ținuta de fante?

copil floare

Când îl văd așa încăpățânat, alerg prin casă ca nebuna. Trag pe mine trei zdrențe la întâmplare, înșfac cheile mașinii și mă ofer să-l duc până la liceu. Mă gândesc că e mai convenabil să iau traficul în piept decât să-i dau antibiotice două săptămâni. Îl las la doi pași de liceu și, instinctiv, nu plec din parcare. Nu am niciun motiv să mai stau, dar așa simt.

Mă tot uit înspre poarta liceului și nu văd intrând pe ea niciun hanorac roșu. Mă uit la ceas și-mi dau seama că deja s-a sunat de intrare. Cobor din mașină și mă duc direct la el la clasă. Bat la ușă. Profesoara de desen tehnic mă întâmpină cu zâmbetul pe buze. Nu ne cunoaștem. Perii clasa cu ochii. Nici nu-i greu. În clasă, şapte elevi. Fiu-miu, așa cum am intuit, nu e printre ei. Îi spun cine sunt. Se bucură suspect de tare să mă cunoască. Și îmi spune că pe fiu-miu nici nu l-a văzut în acest an la orele ei. Deschide catalogul și constatăm că n-a prea fost pe la școală în general. Absențe – cu toptanul. E în pragul exmatriculării.

Simt că-mi fuge pământul de sub picioare și sângele din vene. Șocul se transformă în furie. Îi mulțumesc pentru bunăvoință profesoarei și, descumpănită, ies în fața liceului. Mă gândesc unde ar putea fi copilul meu, care cu o lună în urmă a împlinit optsprezece ani. Și iau la rând toate cafenelele din preajma liceului. Multe mai sunt, frate! Multe rău. Și toate pline de liceeni. La ora șapte dimineața, ăștia toți semnează condica la cafea și la țigară.

După multe căutări, îl găsesc. Stă relaxat la o masă cu încă doi băieți, sorb tacticos din cafea și pufăie din țigări. Când mă vede, înlemnește. Dacă se pogora Sfânta Fecioară, nu cred că se minuna atâta. Nu-l mai întreb nimic. Mă năpustesc cu o furie oarbă și dau cu pumnii și picioarele în el, unde nimeresc. Îl bat până obosesc. Nu știu ce se întâmpla în jurul meu, că nu mai vedeam nimic. Termin „lucrarea”, îl iau de guler și plec cu el acasă. Acolo, alt scandal. Toc mărunt ca o moară stricată.

Acum, când îmi amintesc, îmi fac cruci și mă gândesc că, dacă trăiam în Norvegia, mă condamnau la muncă silnică pe viață. Norocul meu că trăiesc, totuși, în Romania. E adevărat că statul nu-mi dă nimic și îmi ia tot ce poate, dar nu-mi ia copiii. În vară, fiul meu a luat Bacalaureatul. A intrat la cea mai bună facultate și îmi mulțumește că l-am adunat de pe drum și că nu l-am lăsat să „bată câmpii”.

P.S. Nu sunt de acord cu bătaia, cu abuzul, cu umilirea unui copil. Sunt de acord că în Romania unii părinți, și nu puțini, sunt violenți și neglijenți. Dar nici cu sistemul norvegian nu pot fi de acord. Extremele nu aduc nimic bun.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Mi-a intrat în cap că sunt frumoasă

Virginica

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
51,020 views

Your tuppence

  1. Doru Dascalu / 8 March 2016 14:03

    Sărut mâinile mămico pentru articol. O adevărată femeie mamă! Să-ţi trăiască odorul! Ai un 10 de la mine. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Dani / 4 February 2016 10:38

    @ Gabi si Radu- o ciufuleala la vremea ei, sterge anticipativ niste regrete pe viata.
    Sunt absolut impotriva educatiei cu parul, pot sa numar pe degetele de la o mana datile in care mi-am corijat copilul articulandu-i vreo palma… Insa nu-i rau sa pastram proportiile corecte,sa nu picam in extreme periculoase, si sa ne referim strict la intamplarea asta, povestita cu umorul si exagerarea de rigoare.
    Ca daca va imaginati ca pe un adolescent ‘nalt ca bradul, il poate ”calca in picioare”, la propriu, o miniona ca Miriam, va rog sa schimbati filmul, ca nu sunteti in ala care trebuie. Cel mai probabil, i-a facut pres orgoliul, ca nu-i simplu la varsta aceea sa ti-o furi public de la mama.

    Thumb up 4 Thumb down 3
    Reply
  3. Dani / 4 February 2016 10:19

    Pana la un punct, ma gandeam: de unde stie Miriam ce-am facut eu asta-vara? Dupa caftul din cafenea, m-am linistit. Eu i-am dat bush-ul acasa, ca la momentul cafelei, zanul era in adidasi, si nici eu nu mai am conditia fizica de altadata.

    Ps: daca eram in Norvegia, partea buna e ca as fi avut o companie misto, si intre doua tarnacoape, presimt multe afinitati!!!
    Misto articol!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  4. claudia / 31 January 2016 21:45

    Ce este cel mai frumos la acesti postaci care dau cu pietre este ca ….. multi sunt ori prea tineri, ori nu au copii, ori copiii lor au fost crescuti de bunici sau bone ptr ca ei au fost prea ocupati cu cariera. Or fi si exceptii, nu zic ba, dar sa nu cadem i extreme…

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply
  5. Gabi / 31 January 2016 10:54

    Un alt articol care nu trebuia scris.
    Dacă proștii ăia de vestici, recte de norvegieni, reușesc sa își crească copiii fără bătaie, noi de ce nu am reuși ?!
    Semnat: una care în momentul în care a împlinit 18 ani s-a bucurat spunandu-si: “Acum n-o sa mă mai bată!”

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 5
    Reply
  6. Radu / 21 January 2016 10:46

    De ce va intrebati daca e corect? Chestia asta se intampla intr-o tara in care e acceptabil, inca sa iti bati nevasta (recte mama copilului batut) daca te enerveaza? Copilul e doar un bonus, un saculet de box mai mic!

    Ma duc sa-mi fac copii sa-mi spele pe jos! Revin in ceva timp! Neanderthalienilor!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 8
    Reply
  7. Andreea / 18 January 2016 3:50

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 8 Thumb down 11
    Reply
  8. Claudia / 16 January 2016 23:41

    Ma oameni buni…mor cand citesc comentariile astea…ce patiti voi cand incalcati legile tarii???? furi ceva, treci pe rosu. dai in cap la vecinu..mai stiu eu ce…nu esti pedepsit de autoritati??????????..asa ii si in familie..sunt reguli care trebuie respectate..nu le respecti suporti consecintele…vorba americanului ” every action triggers a reaction”…oamenii fara reguli sunt mai rau ca animalele….uitati-va in istorie ..a murit cineva din cauza unei palme date de parinti???? nu imi bat copiii…nu ma intelegi gresit…dar sunt unii copiii care vorba buna nu ii stapaneste,asa ii aluatul in ei,,,ce ii de facut atunci??? lasa-l sa creasca ca iarba in loboda?? si apoi ce??? te duci si il vizitezi la puscarie???? M-am saturat de parintii astia perfectionisti care tot comenteaza si dau cu pietre in altii care aleg din anumite motive sa ma atentioneze copilul cu cate o palma…nu vorbim de zdrobit din bataie aici…Dumnezeu nu a vorbit degeaba despre nuia in Biblie, stia El din ce material suntem facuti si ce apucaturi poate avea fiinta umana…asa ca faceti bine si lasati criticile, ocupati-va de familiile voastre si daca copiii dumneavoastra au crescut bine si frumos fara traditionala palma la fund multumiti Domnului si rugati-va pt cei care au fost binecuvantati cu copiii mai neastamparati.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 4
    Reply
    • moonlight / 7 March 2016 11:42

      Păcat că are 18 ani și nu pot face eu plângere la poliție pentru el. Inacceptabil. Cum se poate ca atâția copii să se comporte exemplar fără să fie bătuți? Vă spun eu – educația de PÂNĂ LA 18 ani. Dacă a ajuns să chiulească, nu e vina altcuiva decât a părinților, care nu au știut să-l educe corect și fără violență până la vârsta aia.

      Thumb up 3 Thumb down 4
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro