Dacă îmi face față mie, copilul meu va face faţă oricui

Mirela Retegan

7 July 2014

MIRELA RCel mai greu mi-a fost să ştie “ai mei”, pentru că ştiam că se supără. Nu aveam o problemă să afle toată lumea că am fumat, că am băut, că am ieşit cu un băiat, că am greşit, că am luat, că am dat, că m-am despărţit, că am pierdut… oricine putea să ştie, dar să nu afle ai mei. Pentru mine, ei au fost “călcâiul lui Ahile”. Abia târziu de tot m-au cunoscut aşa cum sunt eu de fapt pentru că aveam grijă să fiu pentru ei aşa cum mă voiau.

“Se supără mama pe tine dacă nu mănânci tot din farfurie; se supără tati dacă nu-i dai un pupic; mă supăr pe tine dacă nu-mi spui adevarul“. Vă sună cunoscut? Aceste expresii nu există în vocabularul meu de mamă. În general nu mă supar. Asta nu înseamnă că nu trec prin tot felul de stări: mă enervez, devin furioasă, țip, fac urât, spun cuvinte pe care le regret, arunc lucruri. Am stabilit deja că nu sunt o mamă perfectă. Dar nu țin supărare. Iar cu Maya fac exerciții să-mi corectez și celelalte apucături.

ceartă

Am fost surprinsă într-o zi când, în timp ce-i făceam morală pe un ton foarte ridicat, ea s-a uitat fix în ochii mei și mi-a zis “Să știi că eu nu înțeleg nimic din ce spui, pentru că atunci când tu începi să strigi eu îmi imaginez că am în mână o telecomandă cu care te dau pe MUTE și văd doar o gură imensă care se închide și se deschide. Și nu mă mai gândesc decât la faptul că într-o zi ai putea să mă înghiți. Chiar așa, de ce țipi?” M-am oprit brusc și i-am explicat că, atunci când mă enervez, simt cum îmi urcă sângele în cap. Și, mi-am continuat explicația cu degetul spre jugulară, ca să ajungă din tot corpul la cap, trece prin vene. Dacă mă enervez foarte tare, e posibil ca aceste vene să pleznească și atunci, ca să eliberez presiunea, simt nevoia să țip. Maya m-a ascultat cu atenție: “Ah, ok, atunci te înțeleg. Dar măcar încearcă să nu mai țipi atât de tare”. Discuția asta a relaxat mult certurile mele (doar ale mele, pentru că ea era parte pasivă) și-a creat un obicei nou în a mă aborda:

– Îți spun ceva, dar promite-mi că nu te enervezi foarte tare.

– Nu am cum să-ți promit așa ceva, cine știe ce grozăvie ai făcut și n-o să mă pot abține.

– Atunci promite-mi că te enervezi puțin.

Și eu promit. Și ea îmi spune. Și eu mă enervez, dar ea nu se mai simte agresată de enervarea mea, pentru că e atentă să cronometreze gradul de enervare și să-mi facă semn când consideră că m-am enervat destul. Eu mă opresc și promit să revin mai târziu ca să-mi termin numărul.

Am mai atins culmea o dată, când, plină de spume, cu tonul ridicat și cu mâinile spre cer, îi țineam o teorie care semăna mai mult cu incantațiile celor care cheamă ploaia decât cu o discuție dintre o mamă și o fiică. Iar copilul meu deștept mi-a zis, fără niciun fel de ironie sau superioritate “Te rog să nu uiți ce voiai să-mi spui. Mă duc să fac caca și mă întorc“. M-a lăsat cu țipătul mut și cu mâinile în aer absolut fără replică. A știut cum să stopeze o situație conflictuală care escalada înspre ceva ce nu-și dorea de fapt niciuna dintre noi. A fost 1-0!

Pentru că știe că nu ne putem supăra una pe cealaltă orice s-ar întâmpla, are curajul să se poate în fața mea natural. Are curajul să spună exact ce crede, nu ce știe că vreau să aud. Are curajul să nu fie de acord cu mine și să-și ceară drepturile fără să fie obraznică. Dacă nu aș fi pus bazele unei relații foarte deschise cu ea, cred că acum, la vârsta preadolescenței, eram demult pe pereți.

Îmi încurajez copilul să fie natural, nu să se străduiască să-mi facă mie pe plac. Să nu plece capul în faţa mea. Să aibă curajul să se uite în ochii mei, să-mi spună adevărul şi să găsească argumente care să mă ajute să înţeleg, oricât de grav, oricât de greu de formulat, oricât de complicat ar fi. Eu sunt un om puternic şi şocant de direct. Iar dacă ea îmi face faţă mie, va face faţă întregii lumi. Ştie că poate să obţină orice dacă are argumente şi mai ştie că eu pe ea nu mă voi supăra NICIODATĂ!

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Despre bunătate

Ce ne enervează la bărbaţi

Curajoșii de lângă noi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,082 views

Your tuppence

  1. Nicusor Adrian Rotaru / 17 November 2014 14:02

    Foarte frumos sa cresti un copil in acest fel. Ii creste personalitatea.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Angelica / 7 July 2014 12:36

    O relatie perfecta:)

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro