Dacă nu-mi plac pantofii lui, n-are nici o șansă!

Marius Iacob

15 October 2015

Marius IacobM-am întrebat mereu de ce trebuie să pășească balerina pe poante – mi se pare un chin inutil pentru corpul care ar trebui să inspire armonie prin dans. Privind apoi o coregrafie contemporană, care este mai mult un dans-teatru și nu se prevalează cu-atâta obstinație de această… invenție a dansului clasic (balerina întinzând, câteodată, laba piciorului în prelungirea gambei) am priceput în ce constă grația. Principiul că picioarele sunt niște mâini îndoite și desconsiderate. Abuzate chiar, ca să ne putem deplasa pe pământ. Abuzate de tocuri, pentru mersul cabrat. Iar dacă dansul (ca și mersul) se făcea inițial pe tocuri, prin 1726 la Paris s-a renunțat la ele, pentru a putea executa salturi mai ample.

Dacă piciorul feminin trebuie să exprime grație, cel masculin va exprima fie forță, fie nerăbdare ori flexibilitare, în funcție de necesitățile partenerei (fiecare vede ce vrea să vadă). Cu toată degenerarea (mâinii) care va fi avut loc la apariția piciorului, rolul său în modelarea corpului este esențial. Mersul dă ținuta întregului angrenaj, de aici pornește tonusul musculaturii. Prin mers ne-am transformat în cu totul alte animale decât patrupedele. Cu acele oase ale lor ieșite mult în relief (călcâiele), chiar ascunse în balerini, picioarele se dezvăluie ca o parte mai puțin nobilă a corpului: partea care duce greul. Ele se murdăresc sau, dacă sunt protejate de pantofi, transpiră – oricum, trebuiesc spălate. Iar femeia știe cel mai bine cum să le ascundă, în articole de îmbrăcăminte pentru care dezvoltă chiar o fobie, credem noi.

balerini

Când interacționează cu bărbații, femeile se uită, de regulă, în ochii lor; sunt însă și elemente superficiale (sau poate mai subtile) ale atracției: unele se îndrăgostesc de mâini, iar alte reprezentante ale sexului frumos își aleg partenerii după pantofi. Cel puțin așa mi-au șoptit surse din interior:

– Criteriul eliminatoriu sunt pantofii. Dacă nu-mi plac pantofii lui, n-are nici o șansă!

Ca bărbați, însă, avem mai puține pretenții. Până la o vârstă, considerăm hainele un accesoriu mai degrabă dezbrăcabil. Astfel că ne place piciorul frumos – atât pe tocuri, cât și în balerini. Aceste opinci fancy sunt purtate acum nu doar de balerine, ci de toată lumea. Balerinii sunt ușori, practici, dar nu se recomandă pentru drumuri lungi pe jos, pentru că nu sunt indicați pentru sănătate. Ca să închei în tonul articolelor pentru femei, încerc să ofer și un sfat practic, chit că nu mai e cazul fiindcă sezonul (ca și toamna) e pe ducă: ideal ar fi ca încălțămintea să aibă un toc de 3-5 cm, care ajută la detensionarea fasciei plantare – poziția cu călcâiul ușor ridicat relaxând acea zonă. Încălțămintea trebuie să aibă o talpă consistentă, care să preia șocurile provocate în timpul mersului. Ideali sunt pantofii cu șiret, pentru că oferă și o stimulare proprioceptivă. Am zis 🙂

Pe Marius îl găsiți tot aici.

Citiţi şi

Într-o bună zi…

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Bărbatul frumos sau frumosul din bărbat?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
411 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro