De-ale copilăriei

Gabriela Hornoiu

15 May 2015

Gabriela HornoiuSoarele se lungise deasupra satului. Berzele nu se dezlipeau de cuiburi, îşi ţineau aripile lipite de trup. Din când în când, câte o broască tulbura apa din fântână.

Uliţa era pustie, nici o căruţă nu-ndrăznea să-i calce spinarea, atât era de cald.

Toţi copiii se mutaseră pe malul pârâului Tutova, la un loc cu raţele şi gâştele.

– Bunicî, da’ vreu sî mă duc şi io!

– Văleu, nu! Gata, iei rapăn!

– Da’ ci, rapănul nu-i o boalî, mi-o zâs mie bunicu’, treci cu leşie! Pui oleacî pi-un cocean şi freci ghini pânî sî albeşti chelea!

– Io zâc sî stai colea, vini o femeie la probî, o aduci şî pi fata iei. Mai povesteşti şî tu!

– Cini?

– Neam cu Hoţoi! Pi fatî o cheamî Sica. Tre’ s-o ştii, aduci sara oili la stânî, tot ie li mulgi.

– Nu vreu, ci sî vorghesc io cu dânsa? Ie nu joacî arimjimjim, ie n-ari arc, n-ari praştie, nici la bal nu gioacî, stă ca o tutî sub felinar. Doar fluturii îi dau ocol, cei mari şî negri, ca la mort. I urâtî bunicî. I şleapătî. Are tălchili plini di balegî. Ari rapăn.

– Iei, acu’ ai fost obraznicî! I fatî muncitoari, o aduci mămică-sa să-i fac nişti rochiţeli, poati s-o mărita şî ie.

Nagâţul cel blond îşi răsucea cozile pe degete. Of, de ce n-o lăsa bunica la gârlă. Ce să vorbească ea cu Sica. Doamne, oare bunica ştie că ciobăniţa se uită cu-n ochi la soare şi cu unul sfredeleşte pământul? Şi părul acela prins în multe clame. Ea-i copil, Sica-i aproape femeie.

– Madame Tănase, Madame Tănase, i legat câinili? Cî venirăm!

– Da’ poftiţi, poftiţi, cum sî nu hie legat? Doar noaptea-i dau drumul din lanţ.

Bunica s-a uitat în ochii nepoatei şi i-a spus:

– Văleu, di râzi, ai sî-ţi petreci toatî vara în hambar!

căsuță la țară

David Croitor

Femeia şi fiica se apropiau de verandă. În faţă era mă-sa. Mare, grasă, cu un capot de zazana înflorat, cu părul ridicat în vârful capului, într-un coc năduşit. În spatele ei mergea Sica, mititică, cam crăcănată, cu nişte şlapi mari. Degetele de la picioare scurmau pământul. Avea o rochiţică de stambă, cândva înflorată, acum decolorată. Florile îşi scuturaseră petalele.

– Cald, Madame Tănase, cald! I ghini colea în verandî, i răcoari. Oleacî di apî reci ai?

– Găbiţule, măi bunicî, o canî cu apî pentru Madame Hoţoi!

– Din ce mari? Ulcior? Cî ari ditamai burdihanul, parcî ar hi popa Măileanu! a şoptit bălăioara.

– Potrivitî! Da’ repijor, nu mâini! Puni dulceaţă în chisa, aducî douî farfurii şi douî linguriţi din celi buni!

– Di argint?

– Ei, din bufet, tot linguriţi sunt şi celea.

Fetiţa a zbughit-o în casă, se aruncă pe patul cel mare, dărâmând pernele moţate, şi slobozi un hohot de râs, ca un mânz fără piedică.

– Acu’ sî trecim la ali noastri! Cum vrai sî hie rochia, Duduie?

– Vrau douî, una pentru bal, una pentru bisericî. Cea pentru bal sî hie cloş, cu rujuleţ la gât, la poali, la mânecî. Cea pentru bisericî sî hie cloş, cu rujuleţ la poali, la gât, la mânecî şi cu buzunări.

– Adicî la fel!

– Ba nu, asta pentru bisericî, are buzunări, sî pun banii pentru pomelnic şî batista!

– N-ai vre alt model? Ioti acolo o revistî Femeia.

Dracul cel blond s-a-ntors cu tava pe care aşezase farfuriuţele, cheseaua cu dulceaţă şi paharele.

– Bunicî, da’ revista i vechi, i di când m-am născut io!

Bunica s-a încruntat şi mai mai să-i reteze nepoatei cozile bălaie!

– I bunî, la noi agiungi moda mai târziu. Sî opreşti la Bârlad şî stă câţiva ani. Hai sî ti măsor.

Sica s-o apropiat de bunica, o săltat braţili, di parcî o aresta cineva.

– Ei, nu aşa, Duduie. Doar oleacî, sî măsor cheptul.

Maică-sa, o privea cu milă.

– Ci mă fac io Madame Tănase? Îi harnicî, i frumuşâcî, i domoalî, nici nu vorgheşti, io nu ştiu di ci n-o vra nima! Altili, nici nu ies ghini la bal, danseazî di douî ori, şî gata, sî măritî. A me, o mers la toatî balurili, horili, pleacî singurî, vini sângurî.

– Nu ti necăjî, vini şî vremea iei! C-o hi azî, mâini, la toamnî…

– Madame Tănase, vremea ei o trecut acu’ vreo opt ani. I deja coaptî, trosneşti. I ca para ceia galbenî.

Bălăioara n-avea stare. Auzea pârâul unduindu-se. Luă revista Femeia şi-ncepu a-şi face vânt.

– Bunicî, da-n revistî nu-s şî modeli di pestelci?

– Nu, nica, ci-ţi veni?

– Păi mă gândem şî io, cî ai hi putut sî-i faci domnişoarei o sângurî rochie, cu buzunări. Când mergea la bal îşi pune o pestelcî sî nu sî vadî, iar când mergea la bisericî, dădea pestelca gios.

– Văleu, fugi la pârâu. Sî nu vii dicât la apus, sî aduci luna pi umăr, ca sî ti iert! Nagâţule!

Pe Gabriela o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Hai, sictir!

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,070 views

You want to keep reading, right?

Other great pieces by

Gabriela Hornoiu

Your tuppence

  1. eve / 15 May 2015 21:14

    Love it

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O mamă / 15 May 2015 18:42

    Multumesc, Vera! Am plâns de fericire, ca un copil care vede prima oară curcubeul.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. veronica / 15 May 2015 16:08

    Foarte frumos scris, Gabi…

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro