De ce am un câine și nu un iubit

Catchy

21 February 2017

Sunt o femeie normală, care însă a ajuns la o concluzie destul de dură, după aproape 40 de ani de viaţă. Am trăit multe tipuri de experienţe şi am cunoscut oameni dintre cei mai diverşi. Fiecare dintre ei m-a învăţat câte ceva. Unii m-au învăţat să iubesc şi să dăruiesc, alţii să sufăr şi să-mi accept durerea, unii m-au primit cu braţele deschise în viaţa lor, alţii m-au respins din primele momente. Însă eu i-am iubit pe toţi, la fel, cu aceeaşi intensitate şi paisune. Iar acum, când am tras linie – fără ca asta să însemne că viaţa mea s-a terminat – îmi dau seama că nimeni nu poate să-mi ofere mai mult decât atât şi că nici eu nu mai am resurse sufleteşti de investit în oameni. Cred (şi încerc să nu regret) că un copil mi-ar fi schimbat radical direcţia în viaţă, însă nu a fost să fie. Iar eu am învăţat să accept că fiecare are drumul său în viaţa condiţionat de propriile alegeri şi, de ce să nu recunoaştem, de un dram de fatalitate (sau noroc).

femeie caine ok

De aceea, azi eu am ales să am un câine, nu un iubit. Un companion necuvântător a cărui necondiţionată dragoste s-o pot primi cu inima deschisă. Un prieten pe viaţă care să mă înţeleagă din tonul vocii, mai bine decât o pot face uneori semenii mei. Un suflet care nu cunoaşte răzbunarea, răutatea, invidia sau reproşul.

Nu sunt absurdă, nu spun că înlocuiesc afecţiunea umană cu cea a unui animal de companie. Pur şi simplu, am ajuns la concluzia că este de preferat. Poate că am trăit prea intens şi m-am consumat înainte de vreme, iar timpul rămas se cere trăit altfel. În tihnă şi într-o lumină nouă.

Şi nu din comoditate. Un câine nu vorbeşte, nu te sâcâie cu nevoi şi dorinţe, nu face scandal, nu comentează, nu te contrazice, dar are nevoie de grijă, de responsabilitate, de o clinică veterinară bună atunci când se îmbolnăveşte – precum cea de aici – de timp, atenţie şi dedicaţie.

Îmi asum alegerile prezente, aşa cum mi le-am asumat pe cele trecute. Bune sau mai puţin bune, cu aventajele şi dezavantajele lor. Însă ceva îmi spune că acum regretele vor fi tot mai puţine, iar bucuria tot mai calină, tot mai mare şi mai intimă sufetului meu.

Sunt fericită, chiar dacă am un câine, şi nu un iubit!



Citiţi şi

Eu te-am vrut, boule!

Vindecă-te! Poți! Întrebarea este, vrei?

Voi mai veni o dată. În altă viață…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,433 views

Your tuppence

  1. Windy / 12 April 2017 11:40

    Huh,cand n-ai trebuinta si deja e” tarziu la tine-n gand” te multumesti cu the dog .
    Sad ,take care ,don’t makes him an orfan…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro