De ce ne sare muştarul

Dana Fodor

3 February 2012

În ziua de azi, suntem din ce în ce mai grăbiţi, stresaţi şi nervoşi. Când nu ne convine ceva, răbufnim şi acuzăm. De multe ori înjurăm. E de ajuns să te urci într-un autobuz ca să vezi starea de agresivitate a populaţiei. Până la violenţă nu e decât un pas. Mic de tot.

Stresul, vulnerabilitatea noastră ca persoane, frica de viitor, nesiguranţa, toate îşi pun amprenta asupra comportamentului. Ne transformăm încetul cu încetul în altcineva. Trântim uşi, ţipăm la persoanele pe care le iubim, ne certăm cu oricine din orice. Suntem în stare să sărim la bătaie pentru un fleac. Zâmbim din ce în ce mai rar. Suntem din ce în ce mai trişti şi adeseori ne întrebăm de ce. Puţin reuşesc să descopere răspunsul.

Latinii spuneau că furia este o scurtă nebunie. Și nu se înşelau. Dacă durează puţin, mai treacă-meargă. Cu toţii avem probleme. La nervi, țipi la copil, îţi iei nevasta la înjurături, îi tragi un şut câinelui, care tocmai a făcut pipi în pantofii tăi cei noi, Gino Rossi, sau te iei la bătaie cu vecinul Lică, pentru că iar ți-a blocat parcarea cu jaful lui de Dacia Papuc. După ce te potoleşti, realizezi că ai cam sărit calul… şi regreţi. Îţi pare rău şi, de multe ori, simţi nevoia să ceri iertare, punând toate aceste evenimente pe seama impulsului de moment, a stresului, a acumulării de energii negative. E normal.

Dar există cazuri în care violenţa se repetă, ajungându-se în final la acte necugetate şi la crimă. În acest sens, putem considera cele mai multe manifestări de natură psihopatologică, nu atât ca rezultat specific al unei anumite boli, cât ca un mod de comportament care violează sau contrazice mai mult sau mai puţin flagrant normele sociale. Un asemenea comportament se poate datora fie unor influenţe genetic formative, unor experienţe traumatizante care au modificat dezvoltarea personalităţii, fie incapacităţii de a face faţă situaţiilor de stres şi tensiunilor emoţionale.

Federaţia Pshiologilor Italieni, cuprinzând 1500 de specialişti în terapie neuropsihică, a adresat un apel autorităţilor de la Roma: cinematograful violent creează monştri, stop! Şi mai mult, televizunea, care nu mai filtrează nimic, oferă zilnic, unui public neformat şi neavizat, un meniu toxic cu mult sex, sânge, arme şi violenţe de toate felurile. Creşterea audienţei posturilor de televiziune se realizează prin apelul la receptivitatea instinctuală primară.

Unii producători de emisiuni cred, deformat de altfel, că vulgaritatea, violenţa de limbaj şi promiscuitatea, „cerute” (căutate) de un anumit segment al publicului, trebuie neapărat promovate. Mulți fug de emisiunile culturale pentru că, zic ei, „nu prind” la mase… Cum adică, nu prind? Au întrebat pe cineva? Pe cine?

În mass-media se oglindeşte poate prea des acest fenomen al violenţei, în detrimentul culturii şi al divertismentului, care ar trebui să ne mângâie nervii şi aşa destul de întinşi, ca niște fire de cașcaval… Nenorocirile, ameninţările şi ororile apar frecvent la televizor şi în viaţă, parcă dintr-o dorinţă de a nu se şterge niciodată din memoria colectivă. Violenţa imaginii marchează conştiinţa şi se fixează la nivel cortical devenind generatoare a deviaţiilor comportamentale la nivel social.

Una dintre ideile vehiculate de Sigmund Freud prin anii ’30 era că umanitatea se îndreaptă din ce în ce mai mult către violenţă, contrazicându-l pe J.J. Rouseau care vedea oamenii fericiţi de la natură, dar tulburaţi de societate. Din punctul de vedere al lui Freud, violenţa reprezenta o predominare a inconştientului, din binomul conştient-inconştient. După el, cel mai important din totalul instinctelor umane era cel de conservare. Violenţa este o expresie a instinctului de distrugere, de agresiune şi moarte. Însă omul trebuie ca de-a lungul vieţii să încerce să-şi diminueze furia necontrolată, să se educe. Putem observa instinctul acesta violent chiar la propriii noştri copii şi încă de la vârste fragede.

Fiecare om este construit din ego şi inconştient. La persoanele normale există un echilibru între aceste părţi. O balanţă. Stăpânirea de sine se învaţă pe parcursul anilor. Un individ sănătos din punct de vedere psihic nu va sări la bătaie şi nu va scoate cuţitul dacă cinva îl deranjează în tramvai pentru că își suge necontenit o măsea… Desigur, se poate enerva, dar raţionează şi se opreşte la timp. Dacă ego-ul nu este suficient dezvoltat şi educat, dacă persoana este imatură, rea, egoistă, imediat, când ceva nu îi convine, va vrea să facă scandal. Din păcate, acesta este omul din ziua de azi. Îl întâlnim la metrou, în autobuze, în piaţă, la coadă la impozit, în trafic… Și cel mai bine ar fi să-l ocolim.



Citiţi şi

Ziua de naștere a amantului

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Numele şi data când ai încetat să râzi şi să vorbeşti despre viaţa sexuală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,535 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro