Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De ce ne simțim singuri de Sărbători

18 December 2017

Nu știu voi, dar eu, când e perioada sărbătorilor, așa, de prin 5 decembrie până după revelion, mă simt parcă mai singură. Păi, ce se întâmplă?

Mă gândesc la toate familiile care sunt împreună și se sună să își planifice sărbătorile.

– Hei, alo?! Cine face prăjitură cu mere, cu ce glazură, ce vin bem, cât de grasă să fie carnea de sarmale…

– Alo!? Ai luat hârtie de cadouri pentru ai tăi?

– Alo? Nu găsesc nicăieri cravata aia care îi plăcea lui tati. Să îi iau atunci un papion?

….discuții cărora, probabil, le-aș face față până la un punct și m-ar epuiza, cum mă epuizează mersul prin magazine sau traficul din zonele comerciale în perioada asta. Dar de dragul celor dragi… m-aș forța și la amintirea anilor lungi în care mi-a lipsit chinul ăsta – m-aș forța.

Dar de ce ne simțim singuri?

Pentru că suntem.

Uite eu, de exemplu, aș fi vrut să fiu de Crăciun cu tipul care îmi place, cel lângă care am petrecut câteva săptămâni din noiembrie încoace. Dar el, deși părea să îmi ofere Crăciunul perfect… nu e liber. Este într-o relație care părea ok, până nu a mai fost ok, dar uneori te ții de un ok de parcă ar fi tot ce ai. Așa am pățit și eu cu el. De fapt, nu e nicio „pățanie”, pentru că nu mi-am imaginat că mă va ține în brațe în pulovăr cu ren de sărbătorile astea și vom mirosi amândoi a prăjituri. În schimb, eu sunt departe, în kilometri, la vreo 1400 de el, am plecat acum două zile și l-am rugat să nu îmi mai scrie când e cu ea. Din respect pentru ea și pentru mine. Nu vreau să simt că îmi scrie pe furiș. Dacă e cu ea, să fie cu ea. Să se bucure de tot ce îi poate oferi. Eu nu îl vreau doar pentru mine și mi-a spus că respectă și admiră faptul că nu i-am spus niciodată să aleagă.

– Să alegi ce? Să trag ca de gumă de chiloți de tine să o lași pe ea și să fii cu mine? Ce rost are? Ce farmec mai are când obții ceva cu forța? Mie nu îmi trebuie așa ceva.

I-am spus că nu am pus niciodată problema așa pentru că o astfel de alegere vine sau nu. O lași pe ea și rămâi cu mine sau nu. Poate până te hotărăști tu, eu sunt deja pe alt drum. Nu te aștept și nu stau cu sufletul la gură, gândindu-mă că ești cu ea. Sunt liberă. Dar dacă cât sunt încă a ta, vei bate la ușa mea și vei spune:

– Am venit …îți voi sări în brațe și mă voi bucura de tine și de noi.

Da, este Crăciunul și tipul care mi-a spus acu trei zile că mă iubește este cu alta. Cu prietena lui. Ce fain.

Deci, totuși de ce ne simțim singuri?

imbratisare cuplu

– pentru că întâlnim oamenii mai puțini curajoși să facă ceea ce simt;

– pentru că cei care aleargă după cadouri, organizează petreceri de Anul Nou, își iau rudele de la aeroport, gătesc fripturi și prăjituri – nu au când să se simtă singuri. Nu sunt ca mine, să stea să scrie cu cățelușa dormind lângă ei.

Dar… sunt atâția oameni singuri.

Deunăzi, eram într-o alimentară de cartier, când a intrat un bătrân înalt, subțire, cu părul alb și niște ochi albaștri senini. Am văzut că erau prea deschiși la culoare pentru că avea cataractă. Se vedea că nu vedea bine, după felul în care se uita la vânzătoare. O privea în păr, nu în ochi. A așteptat răbdător să o vadă că vine la casă și a întrebat:

– Se poate? Mă ajutați, vă rog?

Era umil, respectuos. Parcă dorea să o invite la dans, nu la saloane.

Vânzătoarea a văzut doar un bătrân care îi va da de furcă cu amabilitățile lui, în loc să îi spună drept în față ce vrea.

El a continuat.

– Aș dori niște saloane… din acelea cu ciocolată… cu multă ciocolată. Aveți?

– Da, avem, răspunse scurt vânzătoarea. Puteți lua la pungă, are un kilogram.

– Dar, știți, nu vreau așa multe. Doar să ronțăi în seara asta. Se poate să îmi dați mai puține?

– Da, avem vărsate, cât vă pun?

În acel moment, m-am uitat puțin la el. Am profitat că s-a întors cu spatele, altfel nu aș fi vrut să îl deranjez cu privirile mele iscoditoare. Avea o haină veche, îngrijită, dar murdărită la mâneci și buzunare. Se vedea că nu avea acasă bătrânica lui care să se apropie cu ochelarii de vedere de haina lui și, dojenitoare, să zică:

– Vai, bunule, nu mai poți ieși afară așa, cu haina asta. Trebuie să o spălăm.

Din filmul meu, m-a trezit răspunsul cald al bătrânului:

– Un sfert de kilogram, vă rog, 200-300 de grame, se corectă el.

Eu, făcându-i semn vânzătoarei, i-am spus să îi pună jumătate de kilogram că îi plătesc eu. Ea m-a privit cu subînțeles, plăcându-i conspirația și l-a invitat pe bătrân la casă.

Stătea lângă mine și își scosese cu tremur un portofel din buzunar și începea să caute bancnotele. Eu deja plătisem și i-am spus:

– Îmi dați voie să vă ofer eu saloanele? M-aș bucura mult, dacă ați accepta. Aș vrea să vă fac o bucurie pentru bunicul meu.

Deși credeam că nu aude bine și va trebui să îi repet de trei ori fraza, el a înțeles-o din prima și mă privea. Fără să scoată o vorbă. Avea o privire blândă și îmi era frică că o să plângă și nu voiam. Mă gândeam că, decât să îl fac să plângă, mai bine îl lăsam să își plătească saloanele. Dar el a zis:

– Vă las, cum să nu vă las. Dar cine sunteți dumneavoastră, vă cunosc?

Vânzătoarea a zis:

– E un nimeni. Vrea să vă ia saloane, pur și simplu.

– Da, sunt un nimeni. Un străin. Vreau doar să vă fac o bucurie.

Atât de bine m-am simțit fiind un nimeni în secunda aceea, pentru că îmi doream să se simtă el cineva.

I-am văzut ochii și cu ei umezi, spunând:

– Vă mulțumesc. E atât de minunat ce faceți.

Și am văzut atunci cât de atins a fost de gestul meu și privindu-i ochii cum se înmoaie și se umezesc tot mai tare, am lăsat plasele jos din mână și l-am îmbrățișat. L-am strâns în brațe și mi-am lipit obrazul de obrazul lui. Știam că emoția lui nu era pentru niște saloane pentru care am plătit șase lei, ci pentru atenția pe care i-am dat-o. Pentru că, pentru câteva clipe, în acea seară de decembrie, el a contat pentru cineva.

La asta mă gândesc și eu acum, când bate Crăciunul la ușă.

Eu pentru cine contez?

Mă iubește cineva atât de mult pe lumea asta, încât să își dorească să petreacă sărbătorile cu mine și doar cu mine? Să fiu eu cea mai importantă pentru el sau ea?

Poate contez puțin pentru multă lume, nu cu exclusivitate, dar contez și atunci, ce îmi rămâne de făcut? Să îmi iau puțin câte puțin iubire de la fiecare și să fac un Robocop de iubire, un mastodont crescut din iubirile tuturor celor care se bucură de mine sincer. Unii sau unele îl au pe Robocop dintr-o iubire și în papucii lor aș vrea să fiu eu acum. Să intru de mână cu el, într-o cafenea cochetă în care miroase a vin fiert, și să fim la al treilea pahar deja, veseli și cu buzele roșii. Și el să vrea să mă muște de buza de jos pentru că e prea roșie și prea în pârg și eu să îl las și, cu ochii închiși și capul pe spate, să mă înfior, gândindu-mă cum vom face dragoste sub brad, imediat cum ajungem acasă…

Da, în filmul ăsta nu joc acum. Dar anul ăsta aleg să mă gândesc la toți cei care mă iubesc puțin și să adun, bucățică cu bucățică, piesele până iese un mare  puzzle de iubire din asta. Și aleg să fiu recunoscătoare pentru toți cei care mă iubesc puțin, pentru ca sunt mulți.

Guest post by Sofia Isadora

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Da, a meritat!”

Scrisoare către un străin iubit în noapte

Fotografia și citatul zilei – Mircea Eliade

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,534 views

Your tuppence

  1. Raluca / 31 December 2017 15:58

    Foarte frumos gestul tau! Dar si mai frumos e ca i-ai oferit si o imbratisare! Mi-au dat lacrimile citind. Ps. La fel simt si eu acum de sarbatori cu privire la singuratate…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ileana / 28 December 2017 13:31

    “Eu pentru cine contez?” Răspunsul corect, singurul răspuns corect este și trebuie mereu să fie: “Pentru mine însămi!”, fată bună!
    Nu vei ști ce e iubirea, cum s-o oferi și s-o primești sănătos, până nu te vei iubi pe tine însăți cel mai mult pe lume, pentru că din tine pornesc toate cele bune. Oferă-ți ție, mai întâi, tot ce-ți lipsește și poate, anul viitor pe vremea asta, nu vei mai aștepta un bărbat luat, poate nu vei mai aștepta pe nimeni, dar vei fi împreună cu cea mai importantă persoană din viața ta, de sănătatea căreia depinde însăși supraviețuirea ta ca om întreg: cu tine însăți! Iubește-te și vei vedea ce miracole se nasc din asta!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Diana Georgescu / 18 December 2017 12:55

    Da, suntem singuri! Eu am un motto “Ne naştem singuri şi murim singuri. Restul sunt doar circumstanţe care ne transformă şi ne ajută să creştem.” Şi pentru articolul ăsta frumos, îţi dau altul la schimb: http://deltaguideconsulting.com/wp/2017/12/15/de-craciun-familia-ta-sunt-eu/
    Iar aici ai o posibilitate să nu fii singură de Crăciun: http://deltaguideconsulting.com/wp/event/de-craciun-familia-ta-sunt-eu/?preview_id=512&preview_nonce=b1a712ed82&_thumbnail_id=-1&preview=true .
    Să primeşti atenţia pe care ţi-o doreşti şi să îmaprţi atenţie şi altor persoane pe care nu le cunoşti. Altfel, dacă nu vom avea ocazia să ne cunoaştem, îţi urez să ai parte de tot ce îţi doreşti în viaţă!

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
    • Sofia Isadora / 19 December 2017 13:06

      Multumesc Diana. Mi se pare atat de binevenit proiectul vostru.

      Sarbatori Fericite si pline de bine!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro