De ce (ne) urâm mamele

Cristina Stavri

2 December 2013

Cristina StavriPoate nu toți sau poate sunt eu singura ciudată de pe fața planetei, dar am momente când urăsc mamele și implicit femeile, cu atâta abnegație că pot fi declarată nebună periculoasă și închisă la Obregia. Dar nu sunt deloc nebună. Să vă explic.

Azi, într-un supermarket, stăteam liniștită și lucram la ceva, când aud următorul dialog (totul este absolut veridic, nu am inventat nici măcar un singur cuvînt.)

“Vezi de ce nu meriți nimic? “

Ambii părinți se uitau în jos, spre un băiețel, și țipau. Femeia, bineînțeles, mai isteric şi mai tare, că deh, doar are dreptul, l-a scos din ea. Dar nici bărbatul nu era deloc de partea copilului. Puștiul, un prichindel de vreo 4 ani, urla din ce în ce mai tare, în timp ce muierea isterică își arunca săgețile din ce în ce mai înverșunată.

„Așa faci mereu.

Nimic nu-ți convine NICIODATĂ.

Ești un nesimțit. Nu meriți nimic. N-o să-ți mai iau nimic, niciodată ș.a.m.d.”

N-am mai ascultat, m-am îndepărtat rapid, altfel interveneau forțele de ordine să mă scoată din părul “mămicii”.

Tot acest monolog era, repet, purtat în fața unui băiețel de vreo 4 ani! Deși probabil, undeva în subconștientul femeii, era îndreptat către ea sau partenerul ei.

Problema mea e că acest caz nu e unic.

Femei dragi, doar pentru că simțiți o mâncărime între picioare, nu trebuie ca aceasta să se soldeze cu un copil. Un copil, chiar dacă e ieșit dintre augustele dumneavoastră picioare, nu merită, în primul rând, să i se vorbească în halul ăsta. Nu mai zic de faptul că nici măcar un adult nu merită, dar să zicem că adulții, uneori, pot fi extrem de enervanți. Copilul, la 4 ani, CE putea să facă atât de rău? Să pună invers piesele de la puzzle? Să spargă, rupă, dărâme ceva? CE? Sfintele Moaște ale Electrocasnicelor din Sfântul Magazin?

Ursulet

Acum aștept nerăbdătoare hoarda muierilor care mă vor întreba condescendent, dar malițios, “Ai copii?”. Nu, n-am. Nu fac, deoarece nu sunt pregătită. Știți din ce motiv nu sunt pregătită, încă, la 26 de ani, având un om care mă iubește, lângă mine, o casă din care nu mă dă nimeni afară și venituri relativ suficiente încât să-mi permit să fac un copil? Nu, nu pentru că nu mi-l doresc. Nu, nu pentru că detest copiii. Martore sunt prietenele mele mămici, pe ai căror copii îi ador, că probabil aș fi o mamă foarte iubitoare.

Nu sunt pregătită pentru că nu am fost educată atunci cînd eram bebeluș. Adică nu am fost deloc pregătită pentru viață. Nu am fost dorită, iubită, acceptată, ajutată să evoluez. Celebrii “cei 7 ani de-acasă” la asta se referă. Nu doar la “cu ce furculiță se mănâncă felul doi”. Educația este pregătirea copilului pentru viață.

Cei 7 ani de-acasă ai mei au fost un lung, dureros și degrabă-de-traume-dătător șir de: “nu ți-e rușine?, ești o nesimțită, mai bine nu te făceam, mai bine făceam avort, ești o curvă (aveam 12 ani !), nu gândești, ia mâna de acolo, nu pune mîna pe aia, nu ești în stare de nimic, nu ești bună de nimic, zdrang-plosc-trosc-două palme materne peste bot“, pentru că am încercat să cuget și să vorbesc (obicei deloc acceptat la mine acasă).

Mama, ce să facă și ea mai bun? Îmi spunea deseori că prietena mea, o blondă superbă, de altfel, e foarte frumoasă, pe cînd eu nu. O lua pe prietena mea, în fața mea, în brațe, râzând, și o pupa. Cu mine nu făcea asta. Deloc, niciodată. Acum, ia ghiciți dumneavoastră care e obsesia mea în ceea ce privește podoaba capilară? Da. Blondul ăla. Norocul meu că nu-s imbecilă și îmi dau seama că nu îmi stă bine. Altfel, pentru dragostea mamei, eram de mult blondă. Dar ce n-am făcut și cât nu am suferit din cauza ei, doamna “mama-i numai una”. Norocul meu. Dacă aveam două din modelul ăsta, eram moartă de mult.

Nu vă mai plictisesc cu amintiri din copilăria groazei, că presupun că nu sunt singura cu o mamă de genul ăsta. Știu sigur că nu-s puțini copiii făcuți la întâmplare, din greșeală, din obligație, cu scopul de a reține un bărbat sau alte motive la fel de “întemeiate” ca acestea.

Vă rog, dragi femei, știu că nu e vina voastră, știu că și voi ați avut parte de același tratament, dar vă rog mult, întrebați un specialist, dacă v-ați trezit cu un copil, și nu știți ce să faceți cu el.

Sau, mai bine, gândiți-vă bine-bine-bine de tot dacă sunteți pregătite, dacă vă doriți un copil pentru motivele corecte. Motive cum ar fi: am o viață frumoasă, sunt un adult echilibrat din toate punctele de vedere, am o activitate, o relație (asta nu e musai deloc, dar e o situație mai întâlnită decât cea a femeilor care decid să fie mame singure), viața mea personală, cu hobby-urile mele și activitățile care-mi fac plăcere sunt la cote maxime, am o viață socială armonioasă a cărei activitate știu că va trebui să o restrâng o vreme și nu regret asta și simt nevoia să aduc pe lume un copil pe care să îl educ, căruia să îi arăt ce minunată e viața și căruia să îi ofer toate lucrurile bune și frumoase pe care le merită necondiționat. Da? NE-CON-DI-ȚIO-NAT. Nu dacă e cuminte, roboțel, câine dresat sau mumie tăcută! Ok?

Pentru că dacă nu întrebați – daca nu VĂ întrebați, mai ales, îi chinuiți, îi distrugeți.

Copilul, pentru a deveni un adult sănatos, trebuie iubit. Atât. Iubit înseamnă “înțeles și acceptat ÎN REALITATEA LUI”. Nu mai încercați să-i adaptați prematur la viața de adult doar pentru că nu vă e comod să investiți timp si sentimente în ei. Doar pentru că vă plac mai mult telenovelele decât Lego și jocurile pentru copii. Doar pentru că aveți oribil de eronata senzație că un copil e un “eu în miniatură”. Nu e deloc. Un copil e o persoană complet diferită de voi. E o ALTĂ persoană, pe care voi, ca părinți, dar mai ales ca mame, v-ați luat responsabilitatea să o creșteți și să o pregătiți să se descurce singură, atunci când ajunge la vârsta maturității.

Am exagerat la început. Nu vă urăsc. Vreau doar să dispăreți în forma de acum și să învățați să vă iubiți copiii pentru a putea reapărea într-o variantă îmbunătățită a voastră. Pentru că și de-asta n-aș face copii. Ca să nu cumva să îi întâlnească pe ai voștri.

Nu, n-am copii, dar am fost unul dintre copiii voștri. Mai ales ăia la care urlați ca descreieratele.



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Azi, acum, îți faci timp!

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
38,192 views

Your tuppence

  1. Valentina / 20 May 2017 14:31

    Viata va fi mereu imperfecta.Intrebati orice psiholog, chestia asta:”Exista iubire neconditionata pe lumea asta ?”.Inclusiv, la facultate, lapsihologie se invata chestia asta: ‘Toate formele de iubire sunt CONDITIONATE, inclusiv a mamei catre copil!”Eu, la inceput,am luat-o logic si m-am gandit ca din momentul conceperii copilului, tot o decizie egoista sta la baza dorintei ta de a avea copil.
    Este nevoie de familii disfunctionale pe acest pamant, viata mi-a dovedit asta, pentru ca acesti copii, pot spune,ca se descurca mult mai bine in viata.
    Astazi,ma bucur pentru ca parintii mei nu m-au stresat ca facutul lectiilor, nu s-au interesat de situatia mea scolara.La caracterul meu incapatanat sigur nu as fi invatat nimic.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ramona / 20 May 2017 10:17

    Poate era oportun sa i atragi atenția ca e deplasata si fără sa sa vrea copilul scoate in unele momente multă furie din mama, asta nu înseamnă ca nu il iubește, da … a greșit crunt abordarea si sper sa nu ii mai repete asa cuvinte dure copilasului

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. popa aurica / 27 March 2016 19:30

    sint barbat si am fost al doilea si foarte nedorit , femeia care m-a nascut si pe care nu o pot numi mama in nici un caz a zis ca a vrut sa ma lase la maternitate, a zis ca eram urit, toata copilaria mea m-a dispretuit in comparatie cu sora mea mai mare, expresii debitate: baietii sint mai moi , mai mamaligi,mutule,boule, puturosule,te-as stringe de git cu miinile mele,te arunc pe drum de nu te vezi, o lauda numai pe sora mea desi eram premiantul clasei, lauda pe oricine pe mine nu, se uita dispretuitor la mine,diplomele de premiant le arunca repede, il facea pe al meu asa zis tata (betiv) sa creada ca nu invat bine-nu am ajuns misogin,fata mea a fost fata tatii nu i-am dat nici o palma la fund vreodata-cind vad situatii ca cea pe care ai relatat-o cu greu ma abtin sa nu sar la gitul lor-ce sa faca un terapeut ,sa-ti dea o alta copilarie ?? trauma ramine ptr. toata viata.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  4. Ela / 27 March 2016 12:03

    Draga autoare, ai mare dreptate. Din pacate noi adultii venim din copilarie cu multe traume pe care nu le constientizam. Pana nu le acceptam ca fiind parte din noi si lucram asupra lor e greu sa le controlezi in relatia cu copilul tau. Eu am nascut la 26 vartsta ta pentru ca mi-am dorit. Da, ma simt nepregatita, dar invat. Incerc mereu sa ma corectez, sa ii arat mereu iubire neconditionata copilului meu. Invat pe parcurs, nu vreau sa repet greselile parintilor nostri. Imi dau seama ca nu vom fi niciodata pregatite noi ca femei, crede-ma.
    La fel cum spunea o cititoare mai sus, ai nevoie de terapie. Si nu o zic cu rau, dar o sa iti prinda foarte bine cand te vei hotara sa devii mama. Succes.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  5. ivasc / 26 March 2016 22:07

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 19
    Reply
  6. Delia / 24 October 2015 15:12

    Un articol genial din punctul meu de vedere.Apreciez sinceritatea.Chiar zilele trecute am vazut o femeie care si-a lovit baietelul pe strada si as fi lovit-o de zece ori inapoi daca as fi putut.Si eu am fost un copil “nedorit” de catre mama si ma identific cu ideea articolului.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  7. Mircea / 7 February 2015 1:43

    ahh! masaj la creier! 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  8. mama / 6 February 2015 21:08

    draga autoare.
    Atata durere am gasit printre randurile tale.
    Sfat pentru tine: mergi la terapeut de urgenta
    Ai nevoie sa elimini toxinele din tine draga mea viitoare mămica.
    Cuvintele pe care le-ai utilizat pt a descrie femeile, urla durere / strigă despre tine și câtă disperare porți.
    Te iubesc oricine ai fi- femeie călătoare pe această planeta albastă.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 2
    Reply
  9. Ligia / 6 February 2015 14:10

    Pentru mine, sa fii parinte e cel mai greu lucru din lume… asta daca intelegi ceva mai mult si-ti pasa cat de cat. E foarte greu, daca nu imposibil, sa ai totdeauna un comportament ireprosabil si cea mai potrivita reactie… dar asta nu inseamna ca nu trebuie incercat. Regret anumite lucruri in legatura cu tratamentul aplicat copiilor mei, dar ar fi minunat daca ei ar invata cu adevarat ceva din greselile parintilor si ar reusi sa-si modeleze propriul comportament. Dar nici asta nu prea se intampla pentru ca nu suntem perfecti…
    Cred totusi cu tarie ca nu-ti poti intelege pe deplin parintii decat atunci cand devii tu insuti parinte!… asa ca am rabdare si astept sa fie si copiii mei in rolul de parinti, dar eu le-am spus sa se gandeasca foarte bine inainte de a hotara sa aibe copii… ca e oricum cel mai greu lucru din lume!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
    Reply
  10. Daniel / 6 February 2015 12:26

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 4 Thumb down 7
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro