De ce NU mi-aş încredinţa traumele psihologilor neamului

Mihnea Rudoiu

4 February 2016

Mihnea Rudoiu

Când Sophia Loren a declarat că cel mai galant bărbat pe care l-a cunoscut a fost Cary Grant, m-am întrebat câţi dintre cei care au aflat acest detaliu ştiau cine a fost Sophia Loren, nu mai spun de Cary Grant. Apoi, constatând că foarte puţini din generaţia mea îşi amintesc de cei doi sau, dacă numele le sunau familiar, ca ale lui Beethoven şi Chaplin, că nu pot numi măcar un film în care a jucat fiecare, mi-am dat seama care e problema cu mine: sunt de modă veche. Am preferinţe expirate. Îmi plac oameni, obiceiuri şi vremuri ieşite din uz.

Acum vă veţi întreba care e legătura cu psihoterapeuţii neamului. Legătura este că, fiind de modă veche, nutresc în legătură cu această categorie socio-profesională idei învechite legate de pregătirea lor, iar cea mai straşnică dintre ele îşi găseşte sursa de inspiraţie în viaţa profesională a lui Freud (aşa cum e descrisă, spre exemplu, în romanul romanţat al lui Irving Stone), în cea a lui Jung (aşa cum se desprinde din studiul lui Gerhard Wehr), în cărţile lui Irvin Yalom sau în autobiografia lui Axel Munthe, „Cartea de la San Michele”. Bineînţeles, exemplele pot continua.

terapeut

 Scenă din filmul The Vampire On The Couch (Der Vampir Auf Der Couch)

Îmi imaginez că o persoană care îşi propune să devină psihoterapeut devorează zeci şi sute de cărţi şi articole ştiinţifice, are o participare vizibilă în cercurile de specialitate şi încearcă să contribuie cu idei personale (măcar 5% originale) la dezvoltarea acestei ramuri,  înainte de a îndrăzni să îşi deschidă un cabinet şi de a lua asupra sa problemele de viaţă cu care se confruntă cineva.

Proiecţia mea mentală asupra profilului ideal al acestei categorii de profesionişti acreditaţi ai sănătăţii mintale este cea a unui „vraci” al psihicului uman, o persoană empatică, capabilă de introspecţii profunde şi de o cunoaştere intimă a modului de manifestare a diversităţii tipologiilor umane.

Ori, cu ce ne confruntăm la ora actuală, în România, în acest domeniu?

Ia să vedem.

În primul rând, cu mai mulţi tămăduitori ai minţii decât persoane ce au nevoie de asistenţa lor. Există, la nivel naţional, o asemenea inflaţie de psihologi, că ar păli de invidie până şi moneda din Zimbabwe. Şcoala românească de psihologie produce mai mulţi psihologi decât produce Dacia Loganuri într-un an. Vă zic, rămâi prost. Dacă nu cumva te-ai născut astfel şi ai hotărât, în speranţa că vei păcăli evidenţa, să te faci psiholog, urmând o facultate de doi lei, care ţi-a băgat o diplomă-n cur şi te-a desemnat „specialist în sufletul de biped”.

De ce oare atâţia foarte buni şi promiţători sculer-matriţeri şi coafeze aleg să-şi umple CV-ul cu studii către care nu au vreo chemare şi din care nu pricep o iotă rămâne un mister pentru mine. (Asta se întâmplă, fireşte, de când am rămas prost văzând câţi psihologi pe metru pătrat a dat ţara în ultimii ani.)

În al doilea rând, există o prăpastie fundamentală între pregătirea unui psiholog pe timpul răposatului şi cea actuală, în special cea din ultimii 15 ani. Cu obişnuitele excepţii, nu poţi compara calitatea studiilor unui psihoterapeut dinainte de ’89 (sau chiar până în anii 2000) cu aşa-zisele studii ale marţafoilor şi pupezelor care, prin diplomele lor inutile, minimalizează importanţa unei profesiuni, prin excelenţă, respectabile, transformând-o într-o joacă de copii submediocri, pe care orice neavenit ar putea-o practica.

În al treilea rând, o puzderie de mucea au deja propriile cabinete de psihoterapie. După mine, ar trebui interzis dreptul de a-ţi deschide un cabinet înainte de a avea minim zece ani de practică serioasă, articole publicate în reviste consacrate, participări active la conferinţe importante, ar trebui măcar diminuat acest drept, la fel cum ar trebui privit cu scepticism dreptul la vot al unui semianalfabet.

Şi, totuşi, ce-l împinge pe absolventul de psihologie să devină „psihoterapeut”? Răspunsul pe care l-am găsit poate fi plasat în acelaşi registru cu al corporatistului tâmpit de dorinţa de a fi „manager”: e vrăjit de sonoritatea cuvântului. Şi unul, şi altul intră-n transă îndată ce pronunţi cuvântul magic. Din păcate, ceea ce-şi doresc amândoi e îndeosebi să ajungă aşa ceva, nu să fie un psihoterapeut sau manager veritabil. E mai puţin vorba de vocaţie, cât de un job care să le umfle ego-ul prin rezonanţa lui.

Ca dovadă, mulţi – şi vă explic mai departe de ce – sunt fake încă din clipa în care au pornit la drum.

Un viitor psihoterapeut, înainte de a i se valida autoritatea de a cotrobăi în intimitatea materiei cenuşii a cuiva suferind, ar trebui să se cunoască pe sine foarte bine – prin asta, înţeleg a fi critic cu valorile şi standardele din interiorul graniţelor micului univers personal. Şi, dacă ar face-o, ar admite că îşi discreditează prestigiul profesional urmând o facultate din cadrul unei universităţi ce nici nu ar fi trebuit să primească atestat de funcţionare.

Trăind într-o lume a aparenţelor, în care contează fiecare detaliu prin care încercăm să convingem că imaginea promovată e autentică, de ce nu ai crede că, în afara celor cu care te baţi pe umăr, ceilalţi ţi-ar râde în nas văzând că ai urmat o facultate de doi bani?

Dacă aş fi ţintit o carieră în această ramură, precum spuneam, fiind de modă veche, aş fi avut suficientă mândrie şi inteligenţă încât să nu urmez oricare din facultăţile de psihologie apărute în cadrul ciupercăriei de universităţi înfiinţate în ultimii 26 de ani. Adevărat, universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara nu se mai bucură de prestigiul pe care îl aveau în trecut, dar şi aşa, sunt cu mult peste pseudouniversităţile de carton ivite din neant în anii ’90.

Şi încă ceva: mi-aş fi lăsat preocupările profesionale în afara FB-lui. Pentru că munca mea nu se desfăşoară acolo. Şi informaţiile de care am nevoie le găsesc în CĂRŢI, nu pe net. Şi nici clienţii nu îi racolez cu poptămăşisme despre iubire, generozitate şi semnificaţia vieţii, că nici profesorii de fizică nu ademenesc corigenţii să vină la meditaţie postând pe wall imagini cu Legea a doua a termodinamicii, ecuaţia lui Galilei sau cu ce a zis Einstein despre una şi alta.

Am ţinut să spun asta pentru că, înainte vreme, aveam în lista de FB câţiva psihoterapeuţi destoinici. Şi toată ziua o frecau pe net cu glumiţe de psiholog, caricaturi din domeniul psihiatriei, citate stupid-motivaţionale de pe Collective Evolution ori articolaşe despre rolul şi însemnătatea psihoterapeutului, luate de la unii care se promovau online scriind maculatură pentru semidocţi. Şi pentru proşti, da.

Iar după ce postau o „cimilitură” din asta, împreună cu alţi psihoterapeuţi la fel de destoinici, se like-uiau într-o veselie.

Vai, tze inteligentzi si subtili estem!

Suuuuuure 😉

(Între noi fie vorba, pe 90% din psihoterapeuţii cu conturi pe site-urile de socializare i-aş trimite să se verifice de boala asta a like-uielii. Periculoasă boală! Ar putea chiar să-şi dea doctoratul cu un aşa subiect, luându-se pe ei punct de referinţă.)

În concluzie:

– nu aş merge la un psihoterapeut care a absolvit Universitatea din Piteşti, Lugoj, Arad, Târgovişte, Făurei, Agigea, Videle ori Hyperion, Bioterra şi mai ştiu eu care…

– la fel, nu aş merge la unul care, în loc de-a avea un aport în domeniu prin articole ştiinţifice pe care să le prezinte forurilor de specialitate, eventual, să le şi publice, distribuie cât e ziua de lungă prostioare pe net – netul fiind, pentru el, principala bibliotecă de unde îşi procură cunoştinţele de specialitate – şi care se numeşte psihoterapeut fiindcă a susţinut nişte examene superficiale, a văzut filmul „A Dangerous Method”, ştie cinci cancan-uri din viaţa lui Jean Piaget şi Melanie Klein şi a stat în rândul 15 la conferinţa susţinută de „faimosul” psiholog clinician Y din Costa Rica (detaliu menţionat, de altfel, şi în CV).

Serios, cum să las să se distreze cu piticii din capu’ meu asemenea „personagii”, consistente profesional ca citatele „cu miez” pe care le share-uiesc, ce încredere să am în aceşti… – puneți voi un nume, că sigur știți – ai psihoterapiei româneşti?

Nici pisica, de-aş avea, nu le-aş încredinţa-o să o psihanalizeze.

Însă, în ziua de azi, oricine poate pretinde a fi orice. Şi, într-o societate cu valorile răsturnate ca a noastră, chiar cu succes. Deplin succes. Ceea ce e cu atât mai înspăimânător când mă-sa şi tac-su la plod, în loc a-l ajuta să se deştepte din timp punându-i cartea-n mână, îi dau bani cu ghiotura doar ca să nu pară prost. Nu şi să nu devină unul.

Sau, mult mai probabil, să nu rămână ce a fost de la bun început.

PS: În ciuda titlului înşelător, cred cu fermitate că există oameni extrem de competenţi în acest domeniu, psihoterapeuţi profesionişti pentru care practicarea acestei meserii a fost şi este unul din scopurile vieţii lor.

Ce am urmărit a fost să atenţionez pe cei care au nevoie de consiliere psihologică să facă alegerile cu băgare de seamă, pentru că un produs frumos ambalat poate ascunde un conţinut de slabă calitate.

Cu alte cuvinte, nu orice zboară se mănâncă şi nu orice se mănâncă este hrana de care avem nevoie.

Mihnea există virtual doar AICI

Citiţi şi

Cei de 30 și ceva de ani – generația cochiliilor goale

16 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2017. Pe bune?

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,172 views

Your tuppence

  1. Daniela / 10 February 2016 22:29

    Un articol superficial.
    Dar, ca sa analizez putin aberatiile pe care le sustine Mihnea Rudoiu:

    – dumnealui sustine ca exista “mai mulţi specialişti decât persoane ce au nevoie de asistenţa lor” desi nu are habar nici de numarul de specialisti, nici mai ales de cel al celor care au nevoie de asistenta lor. Nici nu ar avea cum sa stie cine are si cine nu are nevoie de asistenta psihologilor, din moment ce nu are cunostintele necesare sa evalueze aceasta nevoie. Nu cred ca toata populatia Romaniei i s-a confesat lui Rudoiu, ca sa stie cum stau lucrurile.

    Mai mult, nu stie nici macar diferenta dintre un absolvent de psihologie si un psiholog. Absolventul de psihologie nu este psiholog. Numai dupa ce a indeplinit toate conditiile pentru a accede la acest titlu va primi acreditarea de la Colegiul Psihologilor. Ca exista multi absolventi de psihologie nu e o crima, si de altfel, in toate domeniile exista inflatie de absolventi, inclusiv in domeniul in care si-a luat el licenta. Categoriile mentionate de Mihnea Rudoiu au toata libertatea sa-si umple CV-ul cu ce studii vor, iar daca Mihnea Rudoiu “ramane prost” (cum afirma) din cauza asta e strict problema dumnealui. Eu ii doresc sa se destepte si sa accepte faptul ca oamenii au dreptul sa faca ce vor.

    – in al doilea rand, prapastia fundamentala de care pomeneste in ceea ce priveste pregatirea psihologilor “pe timpul raposatului” si cei de astazi este in defavoarea celor pe care-i apara autorul, caci pe vremea “raposatului” studentii nu aveau acces la literatura de specialitate internationala, ci invatau dupa manuale acceptate de comunisti. Sa mai spun de ce acestea nu asigurau o pregatire adecvata specialistilor din domeniu? Oare Mihnea Rudoiu nu poate gandi singur diferenta dintre bibliografia pusa la dispozitie astazi psihologilor si cea de atunci?
    Iar expresia “studii ale marţafoilor şi pupezelor” nu poate fi decat proiectia autorului (a se citi ce presupune mecanismul proiectiei) si ma mir ca a fost aprobata pe acest site.

    – in al treilea rand, Rudoiu face afirmatii calomnioase despre pregatirea unor cunostinte de-ale dumnealui, probabil, fara insa a le argumenta. De ce ar trebui sa-l cred pe Rudoiu ca pregatirea acelor oameni lasa de dorit, in conditiile in care nu le spune nici numele, nici datele concrete care l-au facut sa creada asta?

    Mai afirma Rudoiu:
    “de ce ar crede oricine că, în afara celor cu care se bate pe umăr, ceilalţi NU i-ar râde în nas văzând că a urmat o facultate de doi bani?”

    Ca absolventa a Universitatii din Bucuresti, va asigur ca nu e mare diferenta intre cea de stat si oricare universitate particulara. De altfel, doctoratele plagiate au provenit de la universitatile de stat, nu?

    Mai ziceti: “cum să las să se distreze cu piticii din capu’ meu asemenea “personagii”…:

    Daca tot recunoasteti ca aveti “pitici”, nu era mai bine sa mergeti sa vi-i tratati si sa nu-i mai lasati sa se desfasoare liber pe aici?
    Dar aveti dreptate, “piticii din capu dvs.” trebuiesc tratati cu deosebita atentie, caci e diferenta mare intre pitici. Unii merg tratati de catre orice psiholog, altii nu.

    “când mă-sa şi tac-su la plod” — asa se face acordul? Cum spuneati, fiecare detaliu conteaza.
    Nu conteaza facultatea pe care o faci, ci modul in care te exprimi si cum gandesti.

    Thumb up 4 Thumb down 3
    Reply
    • niciun nici un / 18 February 2016 22:02

      Asta inseamna ca daca ”Rudoiu” (conform ”Nu conteaza facultatea pe care o faci, ci modul in care te exprimi si cum gandesti”), isi dedica randurile sa ne explice noua, romanilor, ca psihologia isi are originea in magie neagra – nu mai era nevoie sa subintelegem ca, in obiectiva acceptiune a Dumneavoastra, psihologia exista?

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  2. Radu / 4 February 2016 18:32

    Gheo’, dupa ce-ti iei calmantele, documenteaza-te cum e treaba cu facultatea de psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut si altelele.
    Doar pentru ca ai urmat cursurile unei facultati de psihologie nu inseamna ca poti fi psihoterapeut, deci mi-e teama ca si tu si autorul faceti galagie la copacul gresit .

    Eu am enumerat care sunt calitatile asociate unui psihoterapeut bun — calitati pe care nu le-am inventat eu sau altcineva ci relevate de studii stiintifice.
    Nu vrei sa intelegi ca facultatea sau numarul de ani de practica nu se coreleaza statistic cu eficienta unui psihoterapeut, e problema ta, dar asta e realitatea.

    Nu am facut apologia mediocritatii dar facultatea de psihologie nu are cum sa te invete cum sa fii un psihoterapeut bun pentru ca asa ceva nu se poate invata in facultate si nici nu vei deveni un bun psihoterapeut bun indiferent cate carti citesti sau scrii sau articole ai publicate.
    Nu e ceva ce poate fi transmis de un profesor unei sali de 100 de cursanti.
    Nu e o chichita, o fraza, o replica profund inteligenta si inteleapta care-l descatuseaza si vindeca pe client, un descantec secret sau un smen pe care un doctor in doctoria psihoterapiei ti-o aplica intr-o sedinta si-ti face bine cat altii mai slab pregatiti in 10.
    Nu e ce vezi in filme, seamana mai degraba cu ceea ce face un fizioterapeut care te ajuta sa te recuperezi in urma unui accident.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
    • acelasi Gheorghe Gheorghiu / 4 February 2016 19:46

      Raducu,
      Nu pricep motivul pentru care te scandalizezi. Autorul, atat cat imi dau seama din articol, nu contesta calitatile necesare unui psihoterapeut (si enumerate de tine), supozitia lui e ca foarte multor persoane cu cabinete de psihologie le lipsesc aceste calitati. Şi el pune aceasta lipsa in seama atestatelor si a diplomelor obtinute mult prea usor.
      Capisci?
      Daca ai urmat o facultate de psihologie, nu inseamna ca poti fi psihoterapeut. Adevarat. Ori exact asta se intampla in Romania, asta zice si autorul. El mai sustine ca o activitate stiintifica sustinuta ar putea face dovada ca iei mult mai in serios aceasta meserie decat unul care publica oe facebook idiotenii de pe Collective Evolution.
      Se prea poate ca o facultate de psihologie sa nu te invete cum sa devii psihoterapeut, dar daca nu esti un bun psiholog, cu atat mai putin poti deveni psihoterapeut. Iar ideea autorului e ca acela care urmeaza o facultate de psihologie de doi bani are sanse minime sa ajunga un bun psihoterapeut.
      Ce e asa greu?
      Inca nu mi-ai adus pachetul de tigari. Fie, te mai astept o ora la copacul unde fac galagie. Dar sa te misti cu talent 😉

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
  3. Monica V / 4 February 2016 14:05

    Candva, am incercat sa gasesc un psihoterapeut bun( cautam toti, nu i asa? medici buni, psihoterapeuti buni, macelari buni, cofetari buni, bone bune, etc). Adresandu ma unui centru medical privat (renumit in Bucuresti si in tara, cu o cifra de afaceri fabuloasa),am solicitat CV ul respectivei doamne terapeute, la care mi s a raspuns stupefiant ca nu imi poate fi pus la dispozitie pentru ca REPREZINTA DATE CU CARACTER PERSONAL 🙂 :).
    Revenind la articol, sunt de acord cu autorul acestuia. Participarea la congrese, la cursuri de perfectionare, scrierea( pe bune, nu cum se scriu la noi si din inchisoare) unor articole, efectuarea unor studii clinice, obliga persoana respectiva la un studiu intens, la parcurgerea unei bibliografii, la depasirea cursurilor de 3-4 ani la o facultate particulara de la Pocreaca din deal. Nu au cum sa ajunga numai criteriile ( luate cu siguranta dintr o carte cu copy-paste) expuse de Radu.Ce vreau sa spun este… multumesc, dar am nevoie de tratament specializat, empatie am de la toti vecinii de la scara blocului.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
    • Radu / 4 February 2016 19:50

      Monica, eu am spus psihoterapeut bun.
      Daca iti spun care sunt criteriile pentru un cozonac bun, are sens sa repet de 5 ori ca nu vorbesc de paine cu stafide sau clatite cu stafide?

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  4. Cristina / 4 February 2016 12:50

    Total de acord cu articolul, chiar daca in prezent la aproape 30 de ani sunt studenta la psihologie, nu pentru ca as vrea cabinet ci pentru ca mi se pare fascinanta mintea umana si felul in care functioneaza ea. In special felul in care este influentata si manipulata de la nastere si ce adulti distrusi poate dezvolta …Facultatea asta nu face decat sa-mi ofere o structura pentru a reusi sa inteleg mintea umana.

    Sunt impotriva psihologilor de duzina care urmaresc doar sa scoata bani de pe urma pacientilor, tinandu-i ani de zile in terapie fara vreun rezultat palpabil. Da ok, exista diverse metode de tratate a oamenilor, dar nu te obliga nimeni sa le folosesti doar pe cele invatate acum 10 ani in facultate si sa nu mai cauti sa te documentezi si updatezi cu informatii si din domeniile de pe langa psihologie…

    Ca sa ajungi sa fii un psiholog bun consider ca trebuie first of all sa intri tu in tine si sa te rezolvi. Nu ai cum sa asculti si intelegi pe cineva daca tu nu ai rezolvat aceeasi problema cu care vine omul la tine, pentru ca oamenii din jurul nostru chiar oglindesc defectele si calitatile noastre .

    Si pentru Radu ….sunt muult prea multe uscaturi in meseria asta, aici includ si coaches care apar ca ciupercile dupa ploaie. Ce e descris de tine, este idealul din carti, nu reprezinta deloc realitatea. Se discuta aici despre CE ESTE nu CE AR TREBUI SA FIE…

    Nu e neaparat vina facultatilor ca scot pe banda rulanta asa ceva, ci a intregului sistem de educatie si a societatii cum e ea acum.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  5. Radu / 4 February 2016 11:51

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 6
    Reply
    • Gheorghe Gheorghiu / 4 February 2016 16:09

      Raducu,
      Citeste-n primul rand articolu’ cap-coada !
      Dar cu atentie, da, baiatu’ tatii? Belesti ochii cat cepele si-l parcurgi rand cu rand. Cand obosesti, adica la fiecare rand jumate, iei o pauza, dai o tura-n juru’ blocului, te-ntorci, faci un dus, bei un pahar cu apa plata, apoi continui lectura.
      La final, te vei dumiri, cu putin noroc, ca ce ai scris tu aici n-are nici o treaba cu continutul articolului.
      Autorul nu a zis ca vrea sa mearga la terapeuti de-o seama cu Freud (sau cu tine; banuiesc ca si tu esti un pui de psiholog talentat cu cabinet deschis la 26 de ani), ci ca nu merge la aia de au facut psiho la universitati de doi lei.
      Si mai zice ca multi care au cabinete ar trebui, de fapt, daca aia de ii valideaza pe psihologi cu atestate ar fi seriosi, sa vanda la Carrefour sau sa mearga sa tunda oi in Noua Zeelanda.
      Acum stai jos sau, daca esti prin Timisoara, du-te si ia-mi un pachet de tigari!

      Thumb up 4 Thumb down 3
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro