De ce nu ne iubim bătrânii?

Laura Baban

29 January 2016

laura babanÎntr-un supermarket mic, la raionul cu lactate, pe unde era culoarul mai îngust, o doamnă foarte în vârstă, peste 90 de ani să fi avut, cu un premergător în față, blochează cinci alți clienți, trei dintre ei cu cărucioarele pline ochi de cumpărături. Ce mai pui că mai vine și un angajat care taman pe acolo trebuie să treacă în timp ce duce în spinare două baxuri foarte grele de lapte.

„Unul dintre cei blocați scuipă printre dinți niște abjecții:

– Dă-te dreacului, mamaie, ce umbli matale prin magazine? Te caută moartea pe acasă, nu vezi că ești o fosilă? Mișcă odată, că n-are nimeni timp de d’astea! Hai, avansează, avansează!

Ceilalți nu spun nimic, își rotesc și ei ochii în cap, bat cu degetul în mânerul căruciorului. Gândesc și ei probabil: „’tui mama ei de babă lentă, face un pas în timp ce alții ar face zece. Ce i-o mai fi trebuind la vârsta asta? Ce-i pasă ei că io-s plecat de unșpe ore de-acasă, c-am alte griji pe cap, decât să stau blocat pe un culoar până își mișcă băbăciunea ciolanele…” Numai angajatul maschează frustrarea, sprijină laptele de-un genunchi și își înghite limba. Nu merită (sic!) să-și piardă job-ul pentru o babetă pe care o mănâncă în fund să iasă la promenadă în supermarket. Vai de steaua ei, dă-o-ncolo!”

Stephan Vanfleteren

©Stephan Vanfleteren

Cuvintele astea se auzeau în capul meu în timp ce eram prinsă cu căruciorul la raionul cu lactate, unde o nemțoaică foarte în vârstă, să fi tot avut vreo 90 de ani, sprijinită de un premergător, încerca să se rotească. Picioarele i se mișcau cu greutate, dar bătrâna, tăcută și răbdătoare, cu seninătatea oamenilor care știu gustul bătrâneții (și prețul ei) se străduia să își croiască drum printre oamenii prinși între cărucioare, frigidere și rafturi. N-a vrut nici ea să încurce pe toată lumea, dar așa s-a întâmplat. Din toți câți eram, nimeni nu s-a simțit scos din sărite de ambuteiaj. După câte îmi dădeam seama, eram implicați o româncă, o rusoaică, un arab și trei nemți, în afară de bătrână. Angajata, care ținea laptele în brațe, zâmbea și-i spunea: „Fără nicio grabă doamnă, încetișor, vă rog!”. Eu încercam să-mi salt căruciorul să nu se îmbârlige cu roțile premergătorului. Arabul avea doar două energizante în mână, s-a strecurat printre cărucioare și i-a făcut loc. Nemții tăceau senini, cu respect, așteptau ca situația să se rezolve în ritmul bătrânei.

Un strop de stres n-am simțit de nicăieri. Nimeni nu s-a enervat. Nimeni nu se grăbea, cu atât mai puțin bătrâna. Toți au reacționat omenește, cu îngăduință pentru cineva care, uite, bravo ei, ce bine se ține, totuși! Bine că poate ieși din casă.

Doar în capul meu rula filmul unui astfel de incident din Iași, la care am fost martoră, nu în magazin, ci în autobuz. Doar în capul meu o astfel de bătrână era batjocorită, căci a îndrăznit să iasă în lume, a îndrăznit să meargă târându-și picioarele, să se țină de scaune și să încurce pe toată lumea care se împiedica de ea. Doar pe mine scena din fața mea mă durea într-un fel șoptit.

De ce în țara mea nu ne iubim bătrânii? De ce în limba mea avem atâtea sinonime pentru bătrână: babă, băbăciune, babetă, baborniță? De ce ne pierdem răbdarea și omenia când ar trebui să fim înțelegători și empatici? Ba chiar să sărim în ajutor…

Asta am făcut atunci în autobuz. I-am strigat bărbatului care sărea de 30 de ani și care m-ar fi doborât cu o palmă: „Dacă nu tăceți imediat, să știți că vă arunc cafeaua asta în față!” Nu m-a lovit omul, deși îl cam ardeau palmele. Dar nici n-a tăcut. Și-a îndreptat ocările spre mine. Până am coborât la Universitate, mi-am auzit bodogăneli în ceafă, cu accent pe „Sunteți niște împuțiți de copchii, nu mai aveți niciun respect! Auzi, îmi aruncă cafeaua în față, că doar am mâncat borș din același castron! Leprelor, nu mai aveți cei șapte ani de-acasă. Vai de generația voastră, se duce pe apa Sâmbetei! Huliganilor!”

Am tăcut, nu mai avea rost, bătrâna coborâse demult. Omul îmi mai zgâlțâia scaunul, enervat că nu mai zic nimic. Niciun alt călător n-a mai intervenit, bineînțeles.

Pentru astfel de momente nu mi-e dor de România. Pentru alea 30 de secunde când vezi în jurul tău reacții ale oamenilor, replici și comportamente care-ți fac greață. Și-ți usucă un pic sufletul. Zi de zi. Ai sentimentul că nu poți face nimic să repari anormalitatea asta. Nimic. Un timp încerci, până când ajungi să te acrești. Îți dai seama că orice încercare o plătești cu sănătatea ta mentală.

Și dacă, totuși, lumea se poate schimba? Aș vrea să dăm din alintul copiilor către bătrâni. Să facem loc în autobuz nu unui copil ca să șadă mai comod și mai cuminte, ci unui bătrân cu sacoșe ori fără. Și atunci învață și copilul. Atunci când vedem un om în vârstă care face lucrurile de trei/patru/șapte ori mai lent decât le făcea în tinerețe, aș vrea să fim invidioși, nu răutăcioși. Să îl invidiem c-a ajuns la vârsta aceea. Vă dați seama cât de mult a câștigat de la lume? Și nu toți beneficiem de acest contract cu viața. „Să îmbătrânești este un privilegiu” zicea un citat scris pe-un dop de Coca-Cola. Mi-e teamă că-i așa.

Și-atunci s-avem răbdare când țin coada în loc în timp ce-și citesc pin-ul cardului de pe un bilețel dosit prin portofel. Să fim toleranți când urcă scările greu și se-opresc nițel să se hodinească. S-avem îngăduință când se caută de ochelari prin poșete ca să semneze ceva la poștă. Să fim mai oameni când ritmul lor ne dă peste cap ritmul nostru. Numai ei știu cum este cu adevărat să fie bătrâni, noi n-avem nicio idee. Poate doar într-o zi vom afla, dac-om avea privilegiul să ne pupe viața în fruntea plină de riduri.

Și atunci cum ai vrea să se poarte cu tine cei din jur?

Pe Laura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

La înmormântarea Mădălinei

Frumos zâmbet…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,776 views

Your tuppence

  1. carolina / 14 November 2016 23:23

    ah,,in Ro ,nu se respecta mai nimic,,nici invalizii,nici batranii,nici copii,,educatia e undeva departe,,toleranta??ce e aia..logica??e trist lumea e f grabita spre ceva,,nu stiu spre ce,,irasibila,scarboasa chiar,,fara simt civic,,taciturna,,li se pare ca totul e pe dos,,le pute peste tot,,putini sunt calmi cu bun simt,,cu coloana vertebrala dreapta,,nici mie nu mi e dor de specimene de acelea,,

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Andreea / 1 February 2016 23:01

    Buna, ca un mic amanunt..desi sunt de acord cu tine ca batranii trebuie respectati si tolerati, am totusi ceva de adaugat.am locuit in iasi aproape 3 ani. dimineata la ora 7-8 era plin de batrani in autobuze si tramvaie. cand tot tineretul trebuia sa plece la serviciu, scoala,facultate, le auzeai discutiille( ca merg sa compare preturile in nu stiu cate piete!!) si crede-ma devine foarte frustrant cand tu ramai in statie si un sfert de autobuz e cu pensionari cu gratuitati. cred ca toti trebuie sa invatam sa fim toleranti, si noi, si ei.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 14 Thumb down 8
    Reply
    • francisca / 6 March 2017 8:22

      Greșești și încă foarte mult. La bătrânețe nu mai poți să dormi atât de mult și te macină profund problemele care le ai de rezolvat a doua zi. De fapt ei abia așteaptă să aibă de căutat * ceva, orice * așa de divertisment. * și eu am fost ca tine și tu vei fi ca mine * nu uita acest lucru. Comentariul dumitale este discriminator și jignitor la adresa acestor oameni care au aceleași drepturi ca toți care, încă, trăim pe acest pământ.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  3. Andi V. / 31 January 2016 9:08

    Nu stiu daca e musai sa-i iubim – a fi politicosi (si nu numai cu batranii dar cu oricine) ar rezolva toate aceste situatii. Daca ne-am gandi un pic am realiza ca, daca avem noroc si toate merg bine in viata noastra, vom fi intr-o buna zi si noi ca ei.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. adi popescul / 30 January 2016 19:34

    intr-o zi , zi in care lumea va fi si mai zbuciumata ca acum , vor ajunge si ei in rol de mos sau baba…urate cuvinte ! DOAMNE !! eu prefer sa-i numesc un domn , o doamna …..la oras , la sat este deja stabilita o formula de politete pentru cei varstnici : tusa , tanti , nea …cum l-o fi chemand !
    dar , reluand , intr-o zi care este deja ca si cum s-a intamplat , isi vor aminti cu obida si amar aceste vorbe …..asta este mangaierea celor jigniti si apostrofati AZI !

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro