De ce nu vrea să mă mai vadă?

21 January 2018

ANDRA TISCHEREra deja a patra întâlnire și ne găseam în aceeași nefericită situație. Ea zbătându-se în miezul fierbinte al acelorași întrebări, eu încercând să îi lămuresc ceea ce mi se părea de neexplicat. Povestea lor continua, întrecând cu mult orice fel de logică a unei relații între doi oameni care se iubesc dincolo de convenții sau granițe mai mult sau mai puțin abstracte. În ultimul timp însă, devenise tot mai puțin suspicioasă și parcă nu mai suferea atât de intens. O ajutaseră și sedativele, cu siguranță și munca pe care și-o planificase în fiecare zi astfel încât să îi ocupe tot timpul și câteva ore în plus, dacă s-ar fi putut…

– Nu mi-a fost niciodată atât de greu și chiar nu pot să înțeleg cum poate fi ceva atât de puternic între doi oameni și să încercăm la fel de acerb să abandonăm, să renunțăm la tot… nu, timpul nu face ca durerea să treacă, o întețește și mai tare, nu cred că există paliativ, nu-mi mai vorbi în termenii aceștia. Mare diferență între noi: el așteaptă să treacă, eu nu pot accepta soluția aceasta. Când ne-am despărțit în stradă, a plecat cu jumătate din mine și m-am uitat cum târăște inconștient cealaltă jumătate de cadavru care mai rămăsese din mine fără să se uite înapoi o singură clipă… Am rămas mută pentru câteva zile, nu cred că știi senzația aceea de tăcere grea ca o smoală care îți încleștează dinții și îți schimonosește gura… pur și simplu nu iese nici un sunet și nu vrei să vezi pe nimeni, căci ești un morman de sentimente mute și chinuitoare… Odată ce am fost în brațele lui, eu n-am mai putut fi aceeași femeie… De ce nu vrea să mă mai vadă? Probabil că n-a găsit ceea ce căuta în îmbrățișarea mea sau poate că s-a sufocat din prea multă dragoste… și a găsit o cale de salvare, în afara mea… atunci am știut că mă iubește, acum nu mai sunt atât de sigură…

Vedeam cum, în drama ei,  timpul își mesteca pe îndelete otrava, diluând suferința care mai răzbătea din când în când ca o nevralgie care se activează instantaneu sau ca o migrenă căreia nu-i poți da nicicum de cap, singura soluție la îndemână fiind să o ucizi cu sedative sau să îți umpli mintea cu fel de fel de lucruri care să te țină ocupată. Văzând-o atât de confuză, dar totuși lucidă, capabilă să asimileze ceea ce i se spune, i-am turnat în suflet toată liniștea pe care fusesem în stare să o încropesc din petice de-a lungul atâtor ani…

femeie trista

sursă foto: pinterest.com

– Crede-mă, draga mea, n-o să știi niciodată dacă te-a iubit sau dacă te-a dorit ca pe-o minune a lumii, ca pe o mamă pe care și-ar fi dorit-o mereu și n-a avut-o niciodată, sau ca pe o amantă, dacă te-a visat vreodată în orele târzii ale nopții, sau dacă și-a văzut în tine vreun vis împlinit, pentru că tu ești mult mai mult decât atât – ești un EXPERIMENT. Ești modul lui de a-și exersa masculinitatea, așa cum o înțelege el, nu neapărat ca formă de virilitate, de orgoliu masculin moștenit ca șef de trib, ci suportul pe care își construiește strategia de seducție, pentru că nu există bărbat care să acționeze în afara unei tactici erotice pe care o vrea cât mai complicată. Și aici te afli tu, coala albă pe care începe să deseneze cu linii ușoare, fine la început, mișcări sufletești apte să activeze în tine acea fibră senzitivă care te leagă de prototipul feminin ancestral, te creionează în culori pe care nici nu ți-a trecut prin cap că le poate cuprinde tot curcubeul, și atât de mult îți place, că începi să îi ieși mereu în întâmpinare, cu pensulele într-o mână și paharul de apă în cealaltă, cu pânza întinsă perfect pe rama sufletului tău. Te învăluie încet dar cu o minuție de ceasornicar, prin apariții scurte, întâmplătoare, niciodată lipsite de un ce aparte, de o aluzie subtil strecurată, de un zâmbet pe care la început îl ignori, de o privire prin care te simți atinsă în zonele de joasă frecvență ale ființei tale, un poem prin care îl simți autentic… Poate că la început nu știe ce vrea, sau poate că simte și el cum se înnoadă între voi legături pierdute în ceața vremurilor, demult, când trăiați în același corp, sau poate e un reflex al unei nedisimulate admirații pe care o traduce în gesturi tandre pe care le poartă cu el dintotdeauna, dar pe care le scoate la iveală în momente nici chiar de el știute, numai intuite? Te măgulește atenția lui, și încet-încet te vezi mai frumoasă, te vezi altcumva, te umple de senin privirea aceasta fugară și devii o altă ființă, emanând prin toți porii savoarea feminității tale netrucate, nedisimulate, pe care o simți renăscând și de care te bucuri, ca de nașterea unui copil. Te trezești dimineața și te bucuri că se gândește la tine, iar gândul lui îmbracă forma unui salut, a unei fotografii cu iz melancolic, a unei melodii sau pur și simplu a unei vibrații pe care îți închipui că o salvezi în spațiul inefabil al memoriei tale afective, iar acel sentiment – măgulitor la început, de flatare, de exaltare, de feminitate activată în resorturile ei profunde se diafanizează și devine prezență eterică, parfum care te ține cu toate simțurile încordate, cu nările fremătând… În scurtă vreme, ajungi să-ți dorești senzația asta care acoperă toate golurile din tine și ridică în azur piscurile pe care ți-ai înălțat întregul eșafodaj sentimental de până atunci… În tine a desenat, cu fiecare celulă a ta, în tușe groase, casa visurilor lui, așa cum o știe el, întărită bine cu două rânduri de beton și stâlpi înalți de care să se poată bine ancora, căci siguranța lui în carnea ta și-a înfipt toate corzile. Ceea ce nu poți controla devine obișnuință și pătrunde perfid în adâncimi nebănuite ale subconștientului. Și te trezești că tânjești după semn(al)ele de zi cu zi, că aștepți, că poetizezi momentele trecute pe care le încarci cu o semnificație atât de profundă încât nu te poți dezbăra foarte ușor de ele, pentru că se convertesc în mii de nuanțe sufletești pe care numai o femeie le poate experimenta, pentru că numai femeia depozitează totul în suflet și are puterea sublimă de a răsfrânge emoțiile în fiecare colțișor al sensibilității ei. Te crezi în centrul lumii, ca un ax al lumii care rotește două universuri în același timp, căci sfera lui s-a suprapus atât de bine peste a ta, încât aproape nu-i mai vezi marginile și i-ai uitat orice contur, sau poate nici nu mai poți vedea decât ce e dincolo de tine, pentru că te-ai mulțumit să fii umbră, și nu soare… De aici, indiferent de disponibilitatea ta, începi să aluneci spre pierzanie, pentru că bărbatul construiește lumi pentru el, nu pentru tine, și, ca o culoare care difuzează pe o planșă îmbibată în apă, începe să-ți dilueze tonurile prea puternice, cu plecări din ce în ce mai dese, poate nu atât ca prezență fizică, ci emoțională. Îi e frică de expansiunea ta, de tentația ta de a-l cuprinde cât mai mult în universul tău construit doar pentru el, resorturile sale cinegetice se restrâng până la limite insurmontabile, pentru că te are, și asta îi oferă doar satisfacția de moment a orgoliului de prădător. Poate că nu te-a uitat, te conservă undeva în amintire, poate nu mai are aceeași putere de a te recompune din piese disparate, sau ești prea aproape, sau prea slabă ca să mai întindă mâna lui puternică în care să încapi cu totul… Aerul din preajma ta s-a rarefiat, trebuie să îi dai libertatea de a veni atunci când are nevoie de o supapă sentimentală sau pur și simplu îi completezi însingurarea. Da, te iubește – poate, dar în alt fel, pe care sufletul tău exaltat nu-l poate înțelege, pentru că e supradimensionat de prezența lui întreagă în tine, tu gândești în termenii ființei care se reîntregește, el în termenii ființei care îi acoperă umbra. Bărbatul e un homo viator, e în destinul lui să fie liber și să-și cucerească spațiul prin forțele proprii, pentru el orice teritoriu câștigat înseamnă un pas înainte spre alte zări… nu neapărat spre alte femei, cât spre alte provocări, spre un alt sine, spre o altă dimensiune existențială, nutrit din propria ta forță… El a învățat să crească, tu rămâi pe loc… Știu că e greu să mă urmărești, dar fă un exercițiu de luciditate, femeie, așază-te în fața oglinzii și spune-mi, în primul rând, îți place să te privești?

– Acum nu, pentru că am căpătat niște cearcăne oribile, ochii parcă îmi sunt de vată, mi s-au adâncit în orbite ca niște funduri de sticlă veche de șampanie, am făcut riduri…

– Dar dacă privești în tine, dinspre inimă în jos, ce vezi?

– Niște dâre de sânge închegat care băltește în coșul pieptului și niște zdrențe care seamănă cu o bucată de carne, sau poate mi se pare…?

– Și aici, în cavernele din plexul solar…?

– Să nu-ți faci probleme, o să curăț imediat mizeria asta, sunt niște resturi de fluturi morți, uite aici aripile, aproape s-au făcut praf și pulbere, obișnuiam să îi simt câteodată, mă și miram ce s-a întâmplat cu ei, știi, erau toți albaștri și aveau aripile vârstate cu roșu și alb…

– Nu pot să nu mă gândesc… să-ți amintesc de poezia unor ceasuri sau de muzica de sfere care-ți amintea de câtă frumusețe a lăsat Dumnezeu pe pământ… dă-mi și mie să gust, să n-am pe cerul gurii numai fiere…


– Ascultă-mă bine, fată dragă, unde mai cauți tu poezie în mormanul ăsta de fiare vechi? Ridică-te, că ți-ai zdrelit genunchii de cât i-ai apărat urmele și uite-te mai bine la tine de-aproape, mai ai un pic de vlagă în sânge și-un pic de noroc, azvârle de pe tine haina asta cu toate flăcările și otrava ei, lasă gândul lui și bun, și rău, și plămădește câteva stele cu mâinile tale vrednice și sufletul tău frumos, ieși la drumul mare și strigă să se audă până-n cer că te-ai eliberat, că te-ai întors la tine mai devreme decât sperai și că ești bine, ești chiar foarte bine… Nu te mai uita de unde ai plecat, că nu vrei să te întorci în Iad, Euridice… Și nu uita un lucru, ușor de ținut minte: când intri în casă străină, lasă sufletul cuminte la ușă să te-aștepte, priponește-l bine și nu sta mult, că nu-i face bine…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În orice relație, există un singur moment în care poți da înapoi

Am bifat-o și pe asta până la 30 de ani

Ne-am fi dat plămânii noștri, viața toată, dacă s-ar fi putut… Dar nu s-a putut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,159 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro