De ce om ţine capul înclinat la poză?

Maura Anghel

29 March 2012

Nu mi-a plăcut niciodată să fac fotografii, adică să fiu model pentru un fotograf. Habar n-am de unde mi se trage, dar de când mă ştiu eram terminată în momentul în care trebuia să stau frumos la poză. Şi fiindcă mă enerva teribil chestia asta, ieşeam de fiecare dată precum soldaţii din primul război mondial – drepţi şi cu mâna pe o vipuşcă imaginară.

Ca să nu mai spun de fotografiile făcut pentru buletin. Când mă trezeam cu nişte lumini în ochi mai ceva ca la un interogatoriu, rezistenţa mea eroică se termina în momentul în care pozarul îmi spunea să ţin ochii deschişi. Atunci clipeam, iar rezultatul era imaginea unui om adormit. Nimeni nu mi-a sugerat că aş putea purta ochelari, ca să pot face orice vreau în spatele lentilelor.

În schimb, iubesc enorm arta fotografică şi sunt topită după fotografii. Ale altora, fireşte. Cumva, trebuia să existe o compensaţie sau o răzbunare din partea peliculei ori a pixelilor. Dacă nu suport să mă fixeze careva prin lentila aparatului, măcar să tânjesc după imaginile pe care le surprind.

Prin însăşi meseria mea văd zilnic sute de imagini. Unele frumoase, altele fabuloase, altele deloc expresive. Mă rog, produsul final ţine şi de fotograf, şi de aparat şi de tot felul de factori externi. Ce n-am priceput niciodată este atitudinea majorităţii oamenilor la poze. Cei mai mulţi, fie doamne, fie domni, au capetele aplecate în poze. Mă refer la fotografiile în care subiectul ştie că va fi imortalizat. Toţi zâmbesc cum reuşesc şi îşi îndoaie gâtul, de parcă ar avea torticolis.

Specialiştii în comunicare non-verbală vor sări cu explicaţii despre limbajul trupului care exprimă poate o timiditate, poate o nesiguranţă sau un refuz tacit de a apărea în poză. Dacă este aşa, de ce acceptă să fie fotografiaţi? S-or fi uitat prea mult la Turnul din Pisa? Explicaţia cu timiditatea nu ţine fiindcă am văzut şi chipuri vesele care apar în fotografii tot cu capul la 45 de grade. Şi pentru că ori de câte ori nu pricep ceva caut răspunsuri, cine mă ajută va primi premiu un portret făcut de mine, în care am să insist să ţină capul drept. Sau poate doar uşor înclinat, dar nu la jumătatea unui unghi drept.



Citiţi şi

O Scrisoare ca o bătaie de inimă

Cât de frumoşi suntem în realitate

Justin Trudeau – fotografia care contribuie la încălzirea globală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,416 views

Your tuppence

  1. maura anghel / 30 March 2012 15:57

    @Liana. Nu i-am zis, ca a promis ca nu mai face…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Liana Oprea
    Liana / 30 March 2012 1:34

    Maura Anghel, eu zic sa-i zici si cateva:))) aparatului. ca identificarea fara luare de masuri e ca nunta fara lautari:)

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. maura anghel / 29 March 2012 18:00

    Multumesc, Cristina! Deci eu sunt curajoasa? Ca ma uit in aparat ca flacaul de la tara in ziua nuntii — drept si chinuit, cu gandul ca trece ea si poza asta…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Cristina Badea / 29 March 2012 16:41

    daca tine capul inclinat si se uita in aparat este un gest de complezenta; daca nu stie ca este fotografiat este o persoana apasata de griji, usor anxioasa. asta spune teoria.:)
    cred ca este mai degraba un gest/atitudine care spune ca a tine capul drept si a privi fix in ochi este apanajul oamenilor curajosi. si cum sunt putini curajosi in lumea asta…:)))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro