Există o serie de formule prin care se poate promova un spectacol. Majoritatea depăşite. E comunicatul de presă trimis de PR. Pe care, vă spun eu din experienţa mea de presar, nu-l citeşte absolut nimeni. Când prietenul vostru din presă vă zice „Trimite comunicatul de presă şi ţi-l pun pe site”, spargeţi-i geamurile liniştit. E semn că-l doare în străfundul băştii de soarta evenimentului vostru.
Apoi, există promovarea personalizată. Dacă eram Madonna, puneam PR-ul să-mi aranjeze un interviu la Ellen deGeneres şi unul la Jimmy Kimmel. Dar Ellen şi Jimmy sunt ocupaţi, aşa că vom merge pe altă linie. Aceea în care eu, performer, vă povestesc vouă de ce să veniţi la spectacolul meu.
A) Să dărâmăm împreună clişeul care zice că one woman show-ul e plictisitor
Să recunoaştem, de foarte multe ori e. Un om care vorbeşte singur pare mai degrabă o imagine de la casa de glumeţi decât un peisaj pe care să mori să-l vezi. Dar spectacolul meu nu e „de foarte multe ori”. Spectacolul meu e intens personal, aşa cum sunt şi eu. E imprevizibil, aşa cum pot fi şi eu. În afara raporturilor de muncă unde-s extrem de previzibilă: ofer ce am mai pun şi pretind ce are celălalt mai bun. Nu fac rabat la calitate şi nu admit să mi se facă rabat la calitate. Pe scurt, sunt o bestie. Dar bestiile pot fi excelenţi interpreţi. Veniţi şi verificaţi dacă e cazul meu.
B) Am o propunere de personaj care nu seamănă absolut deloc cu ce spun şi fac eu
Oamenii dau la actorie dintr-o varietate de motive, cum ar fi: să fie adulaţi, să li se trimită flori la cabină şi să facă amor cu fotomodele, respectiv miliardari. Eu, desigur, am dat la actorie din toate aceste motive (mai ales fotomodele; dacă sunt printre voi fotomodele, să lase număr de telefon la Ana Barton, ea e pimpessa mea), dar a mai existat unul: plăcerea, ba pot zice chiar fetişul de a experimenta identităţi alternative.
Personajul meu din Povestiri din Miserupia e pe cai mici; atât de mici, încât nu-i distingi nici cu lupa. E de o vulnerabilitate şi o nesiguranţă în care şi-au regăsit propriile vulnerabilităţi şi nesiguranţe toate fotomodelele care au venit până acum să vadă spectacolul. Şi toţi miliardarii. Pe bune, ambele spaţii în care se joacă, Green Hours (Bucureşti) şi La Scriitori (Târgovişte) sunt beciuri atât de intimiste, încât o să ne ascultăm reciproc inima bătând, atât la propriu, cât şi la figurat.
C) O să râdeţi
Presupun că la asta v-aţi aşteptat deja, că doar e un spectacol de Lorena Lupu. N-are sens să intru în detalii.
D) Vă arăt păsărica
Afirmaţia de mai sus e complet inocentă, jur. Se referă la faptul că am un partener de scenă mic şi galben pe nume Michael. L-am cumpărat de la pet shopul din Auchan Titan, de la raionul de accesorii pentru colivii. Iniţial, aş fi vrut un Michael viu, dar am deja un Splendoaremaximă negru şi felin. Riscam un conflict casnic. Şi, după cum zice ilustrul Ioan Slavici, „nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”, am ales calea fericirii. Dar fotomodelele sunt în continuare încurajate să lase numărul de telefon la Barton.
E) O să vă fac să plângeţi
E un pariu personal. Pot eu, maimuţa glossy a internetului, să storc lacrimi din ochii reci ai spectatorului cinic de azi cu un titlu penal ca Povestiri din Miserupia? Prezentaţi, vă rog, ochii la stors. Din secunda aia, mă ocup eu. Vă rezolv în grup.
F) Tradiţia berii postmiserupiste
Întotdeauna se strânge masă mare şi se stă la bere după Povestiri din Miserupia. Nu mă întrebaţi de ce. Poate pentru că se creează energii care se lasă greu disipate. Eu, de exemplu, după spectacolul ăsta, nu reuşesc să adorm până la 4 dimineaţa. E cel mai intens drog la care mă pot gândi acum. (Deşi am mulţi termeni de comparaţie.) Şi se întâmplă mereu să-mi vină lumea să-mi spună: Nu eşti ca pe blog. Adică? Nu plimb după mine o turmă de sugari cărora să le rup gâtul şi să le lipăi sângele sau aşa ceva? Hăhă, aşa ceva.
Amănunte de genul: cine e personajul din Miserupia, ce vrea şi cu cine găsiţi pe www.google.com. Rezervările la Green Hours se fac la numărul de telefon 0788.452.485, unde vă va răspunde vocea catifelată a Rozanei, „domnişoara Roxana” pentru retardaţi. La Târgovişte, treaba e simplă: se merge la cârciumă, se deschide uşa şi se intră. Se intră în plină ediţie a patra de Festival „Zilele Teatrului Tânăr European”. Vă aştept ca şi când.
Citiţi şi
Rutina adusă la rang de artă – Perfect Days
Oliver Sacks, fermecător și instructiv – Fluviul conștiinței (zece eseuri)
Bătălia de la sfârșitul călătoriei: Eugene O’Neill și Carlotta Monterey O’Neill
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
