De ce scriu!?

Florin Otrocol

19 April 2013

După fiecare defulare scriptică ies în liniştea nopţii, mă aşez pe fotoliul solitar de pe balcon şi, înainte de a-mi agasa raţiunea, îmi aşez gândurile precum cărţile de tarot, pentru a-mi fi la îndemână. Îmi respect nealterat ritualul din miez de noapte şi îmi aprind o altă ţigară. Coniacul se află în stânga mea, pregătit să-şi reverse buchetul dulceag-amărui peste războiul ce stă să înceapă. Fără tăgadă, semnalul de atac este obsesiva întrebare ”De ce scriu!?”.

Să fim serioşi. Niciodată nu am crezut în veridicitatea şi autenticitatea trăilor unui jurnal expus public. Nu există nici o formă de intimitate în expunerea spre lecturare a expresiilor unui eu şi ego devastat de trăiri, indiferent de natura lor. Nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate convinge că filele unei vieţi oarecare, sau crâmpeiele de cotidian aşternute frumos sau brutal pe hârtie sau blog păstrează neretuşat şi nepastelat firescul. Citiţi-vă pe voi şi pe ceilalţi, apoi recitiţi-vă din nou şi veţi recunoaşte doza de hedonism şi ludic cu care v-a înzestrat natura sau Divinitatea. Când preferăm exhibiţionsimul afectului şi aşteptăm confirmări din partea semenilor, se numeşte că suntem trişori. Cu sufletul poţi conversa doar în inimitatea focului care te mistuie; exact asta înseamnă şi jurnalul, ceea ce este scris numai pentru tine, pentru incertitudinea viitorului, pentru nevoia de a fi capabil de nostalgie şi a-i simţi gustul, pentru a avea ce-i oferi Prometeului în iarna vieţii.

Recitiţi-vă, prieteni! Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în derma şi sangvinitatea unui oarecare care vă citeşte. Poate veţi reuşi astfel să simţiţi muşcătura îndoielii, ironia fin strecurată a scriitorului care profită întrucâtva de naivitatea, pofta ta de viaţă, de nevoia de a-i devora empiricul şi a ţi-l însuşi. Dacă acum te îneacă ridicolul, vei şti că am dreptate. Nici sfinţii sau cucernicii care au scris despre credinţă nu au spus adevărul, decât trunchiat. Celor pe care i-am citit (pe unii i-am şi văzut ulterior) niciodată nu le-am aflat îndoielile şi frământările vis-à-vis de ceea ce nu puteau înţelege, poate chiar accepta, dar trebuie să recunosc că de la ei am aflat adevărata valoare a resemnării; îndoielile şi frământările lor le-au cedat focului, ofrandă de altfel inutilă.

Ştiind toate astea, conştientizându-le, revin ciclic la întrebarea ”De ce scriu!?”, pendulând între resemnare şi furie. De când mi-am creat unsuflet blog, un fel de Eden utopic, aproape zilnic vreo veche sau mai nou cunoştinţă, amic sau prieten, mă sună şi mă întreabă dacă mi s-a întâmplat ceva, dacă sunt bolnav, în divorţ sau în depresie. Am renunţat să mă explic şi să reconfirm că sunt la fel de plin de vitalitate ca la 20 sau 30 de ani, că gust cu acelaşi patos viaţa, că nimic nu s-a schimbat şi nimic nu mă poate schimba. În cotidian, sunt acelaşi grobian rudimentar, care batjocoreşte până la umilinţă grotescul şi divinul vieţii, care preferă să se ia la o trântă ipotetică cu Divinitatea, pentru simplul motiv că o consideră vinovată de falimentul uman pe care trebuie să-l suportăm cu toţii şi singura capabilă să-mi suporte contemporaneitatea şi albastrul din sânge (a nu se înţelege că sunt de viţă nobilă, mă trag din asfaltul unui cartier proletar sibian).

Probabil că sunt unul dintre rataţii acestui secol, un neadaptat neanderthalist, dar asta sunt pentru că astfel am ales eu să devin. Mi se pare o neghiobie să-mi irosesc bunul simţ, educaţia şi virtuţile pentru o majoritate covârşitoare care nu pune preţ nici pe propria-i natura umană. Şi totuşi, ”De ce scriu!?”… Pentru că singura formă de echilbru pe care am aflat-o şi care mă ţine viu este balastrul nopţii. În noapte mă debarasez de funinginea adunată din cotidian şi port masca seninătăţii, o mască totuşi devenită publică; recunosc, parţial publică, pentru că am şi eu un cimitir al ero(r)ilor. Şi nu este suficient. Mai adaug niscavai argumente. Mi-am ars o bibliotecă personală de câteva mii de volume precum Jardin, ca să mai pot citi şi scrie; mi-am oferit două fisuri în timpanul stâng să-l pot asculta, înţelege şi iubi pe Beethoven şi mi-am crestat aceeaşi ureche ca să-mi pot zugravi iubirea pe pânza inimii, precum Van Gogh …



Citiţi şi

Cum ne îmbolnăvim singuri

Cum mai iubește un prost

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,072 views

Your tuppence

  1. Mirandolina / 19 April 2013 13:30

    Scriu, deci exist!
    Scrisul e esential. In afara scrisului, e ca si cand nu as exista, sau nu mi-as regasi contururile. As fi pierduta de mine însami, mai putin „eu”.
    Câteodata scrisul devine, din febril, frenetic. Alta data, isi permite libertati de ritm, îi place sa zaboveasca mult pe o idee, sa o învârta pe toate partile, sa caute cele mai bune feluri de a o reda. In oricare din cazuri, totusi, scrisul este in primul rând existenta, retranspunerea verbului „a trai”, o alta conjugare a sa, la un timp etern. E o forma de respiratie. O acaparare a realitatii pentru a o reda in deplinatatea sa.
    Nu am deloc un scris “elaborat”, un scris “gândit”, un scris “muncit”. Am un scris spontan, viu, dau din mine dintr-o data tot ce iese, cu violenta, cu forta primei rostiri, asemanator cu o eruptie. Nu am un scris „spectacol”, am un scris „zvâcnire”.
    Mi s-a întamplat des sa gândesc „scriu, pentru ca altceva nu stiu sa fac”. Ar trebui sa spun, mai degraba, „scriu, pentru ca altfel nu stiu CUM sa fac.”
    Dincolo de scris, e ostil si întuneric, e retezare si moarte.

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply
  2. Ana Barton / 19 April 2013 13:14

    Bine faci. Scrie! Te citesc. 🙂 M-am cam găsit în textul ăsta. Nu mi-e prea des. 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro