De ce suntem atât de altfel

Catchy

6 May 2017

O revistă de lifestyle ar trebui să prezinte din tot ceea ce înseamnă felul în care îţi trăieşti viaţa (casă şi grădina, artă, ce îmbraci, ce încalţi, unde şi ce mănânci, ce conduci, unde te culturalizezi ori relaxezi şi multe altele) partea cea mai nouă, frumoasă, scumpă. Scumpă, da, pentru că tot ce este bun este şi scump, şi nouă ne place, omeneşte, ceea ce este bun. Şi fără ca acest lucru să fie frivol şi să stârnească sfânta manie proletară pentru că este criză ori că suntem noi mai plini de boli şi suferinţi decât alţii şi asta ar trebui să impună o anume decență.

Mi se pare mult mai puţin indecent să arătăm şi culmile frumosului (nu vreau să-l numesc lux şi din cauză că educaţia şi civismul unui popor, spre exemplu, n-ar trebui să fie considerate „articole” de lux) chiar dacă inaccesibil pentru majoritatea, decât să pretindem că el nu există. Măcar aspiraţional şi tot îşi are rostul, ca în orice loc civilizat de pe planetă. Iar chestiunea inaccesibilităţii românilor la traiul bun, măcar cel de mijloc, este o poveste grea şi lungă pe care voi încerca să o schiţez doar din câteva flash-uri de memorie în urma unui voiaj prin Europa. Care, sâcâitor, încă se termină la Szeged, odată cu autostrada…

femeie shopping

Am văzut atât de multe care contrastează dureros cu ceea ce avem acasă, încât dezo­larea mi-a fost tovarăş fidel de drum. Nici nu ştiu cu ce să încep. Locurile? Curăţenia? Drumurile? Oamenii? Cu oa­menii, pentru că ei fac diferenţa.

I-am studiat atentă şi la înfăţişare par a fi ca noi. Nimic în plus sau în minus. Deci, diferenţa e la ceva ce nu se vede, dar se simte în tot ce-i înconjoară. Istoria bogată i-a învăţat multe şi nu cu blândeţe. Dar ce mâ­ndrie trebuie că îi încearcă când îşi văd ţările cotropite de turişti din toată lumea care plătesc fără crâcnire şi taxe de autostradă, şi vizite la muzee, şi preţuri piperate la hoteluri şi restaurante, şi suveniruri de bun gust, pentru că de alt fel nu găseşti.

Am comparat stilul de a trăi al româncelor cu cel al euro­pencelor. Care nu sunt neapărat mai frumoase, în accepţiunea clasică a cuvântului, dar calcă altfel. Sigur că nu toate, dar se vede că ştiu să preţuiască altfel viaţa. Nu prea gătesc, ies şi singure la prânz sau seara, se îmbracă cochet şi nu neapărat scump, mai dau o raită prin magazinele de firmă, măcar pentru idei, dacă nu pentru a-şi cumpăra un fleac de calitate care să le facă să se simtă speciale. Familiarele purtătoare de sa­co­șe sunt din rândul categori­ilor mai puţin favorizate din cauza originii, pentru că au şi ei „faliţii” lor, ca o notă de plată târzie emisă de fostele colonii.

Un semn de maturitate şi sănătate socială mi s-a părut şi faptul că bărbaţii conduc maşini normale şi nu pre­lun­gitoare de sex. Excepţiile le-am întâlnit la Monte Carlo, dar acolo chiar nu şochează pe nimeni. După cum nu șo­cheaza nici yachturile din toate marinele care decorează coasta Mediteranei, ori reşedinţele de vacanţă care te lasă mut. Respec­tul în trafic, conduita civilizată în locuri publice, sunt lucruri cu care românii se obişnuiesc temporar, dar de îndată ce revin în ţară se re­a­daptează printr-un mime­tism de neînţeles la obiceiurile locului, perpetuându-le.

Citește și despre campania Catchy.ro de civilizare a carosabilului 

Cum să rămâi o doamnă la volan 

Atâţia români lucrează în Europa, atâţia alţii au vizita­t-o de 27 de ani încoace, atâţia oficiali au fost, au văzut şi le-a plăcut. Dar n-au făcut mai nimic. Şi dacă şi-ar fi câştigat banii cinstit din oboseala pentru interesul general, i-ai înţelege pe politicienii ori oamenii noştri de afaceri (cam totuna, de altfel) că au ales diferite coaste de huzur pentru odihnă. Altfel, te încearcă revolta. Numai că nu ţine mult. Înjurăm şi uităm. Fiindcă suntem un popor fatalist, năpăstuit chiar de noi înşine. Nimeni nu ne-a oprit să facem şi noi ca cei pe care-i admirăm, pentru că Dumnezeu chiar a fost darnic cu strămoşii noştri la împărţeala pământului. Am avut dintotdeauna mare, deltă, dealuri, câmpii mănoase, ape, munţi „ce aur poartă”. Şi? „Noi (încă) umblăm din poartă-n poartă”…

O imagine îmi stăruie în minte şi mă gândesc că n-ar trebui să mi se pară o ciudăţenie: la 2500 de metri, în Alpii elveţieni, un omuleţ echipat ca un extraterestru cosea mecanic un smoc de iarbă crescut spre şosea. A aspirat apoi cele două mâini de vegeta­ţie pe care oricum le-ar fi risipit vântul înălţimilor, s-a urcat în maşinuţa de serviciu şi a pornit mai departe în căutarea imperfecţiunilor peisajului montan.

M-am întors pe Valea Oltului. O minunăţie naturală care ar putea rivaliza cu oricare alt crâmpei european care îţi taie răsuflarea. Dar care, pentru asta, trebuie acoperit cu mâna până la nivelul la care a intervenit omul. Păcat…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O iubea, dar ceva îl împiedica să meargă mai departe

Şi politicienii sunt oameni. Eu prefer bărbaţii.

Ce faci când bărbatul pe care îl iubești nu te mai vrea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,112 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro