De iubirea pentru el m-a vindecat o ea…

Em Sava

5 February 2016

Sava EmL-am iubit crunt, cu furia aceea, ce poate fi născută doar de o iubire imposibilă. Cu disperare. Știam că, indiferent cum ar cădea zarurile, niciodată nu voi putea fi a lui, niciodată nu va putea fi al meu. Rațiunea a fost trează din prima secundă și cumva, încercând să mi-l fac aliat, i-am explicat fiecare argument logic, l-am pleznit cu neputințe și confuzii, cu temeri și semne de întrebare, care veneau peste noi din realitatea imediat-palpabilă. Teoretic era de acord cu mine, înțelegea și el că nu se poate, că nu avem cum să fim împreună. Dar la practică se împiedica, îmi spunea că mă iubește prea mult ca să poată pleca. Și dărâma, cu egoismul acela al omului care vrea să-i fie bine, toate încercările mele de a mă retrage în viața mea decent-morală. Credea cu încăpățânare că eu sunt cea care-l va face fericit. Era importantă fericirea lui. Conștientizam egoismul sintagmei, dar nu mă interesa. Îl iubeam. Putea fi ultimul păcătos, putea să fie un criminal în serie. Nu conta. Nu aveam logică, nu aveam suport sau argument de ce. Îl iubeam pe el așa cum era, cu tot ce avea, sau nu avea, dintr-un singur motiv: era el. Din partea lui nu era dragoste, sau poate o fi fost și dragoste, dar cu siguranță era un calcul atent ingineresc. Pe de o parte își ura fosta, argumentat și așezat, pe de alta, avea pregătit în buzunar un teanc nou-nouț de iubire, ca un pachet de cărți de joc, încă lipit, cu care voia să înceapă un alt destin. Problema lui cea mai mare era graba. Știam că nu pe mine mă caută, dar nu puteam să-l conving. Nu-i puteam dărâma încăpățânarea. Fiecare minge aruncată de mine era șutată de el peste gard. „Nu contează, zicea, eu vreau femeia care să-mi fie acasă”. Degeaba mi-era mintea deșteaptă, dacă inima cădea în genunchi și implora cu lacrimi de sânge, spunând că moare. Că tot ce vrea în viața asta și de la universul acesta este el.

maini

Rațiunea îi explica și-l ruga să plece, dar brațele sufletului îl țineau încătușat. Iar el plângea lângă mine și de dorul meu, când încercam să mă rup. Am fost împreună până la epuizare, în fiecare secundă, până în ziua în care calculul matematic, extrem de ingineresc, a dat cu virgulă. Lupta a încetat în momentul ales de el. A plecat, iar eu am rămas pustie, singură pe pământ. Fără el era întuneric și mai ales frig, foarte frig. Și l-am iubit și mai mult. Cu și mai multă furie. Pentru că nu-l găseam. Dragostei inițiale i se adăugase dorul. M-am rugat, căutând liniștea. Zadarnic. Durerea aceea cruntă mă pleznea când îmi era lumea mai dragă. Rămăsesem conectată la el, ca și cum aș fi fost în priză, la curent. Am știut când a avut altă iubită. Am știut când a făcut mulți kilometri să o vadă. Am știut până și când s-au despărțit. Apoi când s-au împăcat. Într-un mod ciudat, îl simțeam. Când era obosit. Când se culca, când se trezea. Și când nu mai puteam de dor, îmi venea câte un semn de la el. Ca și cum ar fi simțit. Arunca trei vorbe în calea mea, pe care le amestecam, le învârteam și-mi țineau de foame și de cald pentru o perioadă.

***

Liniștea a venit pe neașteptate,  ca un duș rece, într-o zi obișnuită, sub forma aceea pe care doar imprevizibilitatea vieții o poate servi. Mă aflam aiurea, singură… discuții în jurul meu. Doi copii se jucau. O bunică dădea sfaturi, repetând obositor aceleași cuvinte. O femeie vorbea despre fostul ei soț. Era destul de aproape de mine și-i auzeam vocea tristă, dar hotărâtă, la telefon. La un punct, fără să vreau, am început să fiu atentă. Mi-au atras atenția niște detalii și am înghețat. Fostul ei soț nu era altcineva decât fostul meu iubit. Bănuiala inițială s-a transformat în certitudine. Am înlemnit. Eram cu spatele. Nu-mi venea să cred și m-am întors să o văd. Îi știam figura de pe un site profesional. Micuță și agitată, mai obosită decât în poza zâmbitoare de pe net… era ea. Cuvintele pe care le rostea mi-au dat frisoane și răspunsuri la întrebările mari și mici, pe care le înmormântasem în mintea mea. Tonul vocii, omul în sine, vorbele care se rostogoleau, ca o lecție a nefericirii, a dezamăgirii și a frustrării… Femeia vorbea și-mi vindeca, fără să știe, fiecare fisură. Iar inima îmbrățișa rușinată rațiunea, care avea întipărită privirea aceea de I said so... Pasiunea mea absurdă… ceea ce crezusem până atunci a fi dragostea vieții mele a fost stinsă de o necunoscută, care habar nu avea că niște urechi indiscrete își vindecă amarul din tonul ei hotărât, din nemulțumirea pentru bărbatul cu care-și împărțise ani buni viața. Fără să știe, mi-a redat libertatea, mi-a redat liniștea.

Am plecat culegând din vânt bucuria unui cer de iarnă nematurizată, ca o primăvară timpuriu născută. Mi-am umplut plămânii respirând cu poftă aerul rece și m-am bucurat, pentru prima dată în luni, de curățenia zilei. Am zâmbit ușurată. El nu mai exista. Se demitizase și alunecase acolo unde, de fapt, fusese întotdeauna. Ce frumoasă e ziua și seara. Ce bine miroase Toronto… !

Pe Em o găsiți cu totul aici

Citiţi şi

Iubirea e atunci când…

La naiba cu iubirile imposibile!

Căutări…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,694 views

Your tuppence

  1. Mihai Maxim / 26 April 2016 13:07

    Sava,
    Te așteptam cu nerăbdare!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Memory / 23 April 2016 17:12

    Citesc si ma doare. Citesc si ma mistui, la randu-mi, sub povara amintirilor. Citesc si mi-l simt incarnat, cumva, intr-un mod ciudat, in cord. Citesc si mi-l inspir, pentru a milioana oara, fara a vrea sa-l mai scot din mine.
    N-am mai vorbit de cateva luni bune de povestea de iubire care a reorganizat puzzel-ul din care-i facut sufletul meu. Astazi, citindu-te, mi-am amintit si-am retrait, resimtit, redorit, redisperat.
    Am o varsta onorabila, 30 de ani mai exact, sunt o femeie singura, inteligenta (nu desteapta) si frumoasa. De ce n-as recunoaste?! Nu, n-aruncati cu piatra si nu ma acuzati ca ma laud, dar chiar sunt. Mi se zice ca-s inabordabila, puternica si determinata. Sunt pe naiba! Vara trecuta, eu, femeia cu toate adjectivele apreciative ce le car dupa mine, s-a-ndragostit bocna, flenduri, sfasietor de intens de un barbat (barbat? are doar 21 de ani, dar e barbat, stiu eu!). Daca eram desteapta, n-o faceam, de aceea spun ca-s doar inteligenta. Clar, relatie imposibila, pornita dintr-o prietenie frumoasa, un fresh, un folk si multa nebunie. Povesti spuse in seri lungi de iunie, melodii ascultate la radio-ul din masina cu scaunele rabatate si tigarile la purtator, nopti intregi cu filme si popcorn. Seri cuminti, linistite cu parfum de… Cupidon. N-as fi crezut ca o sa ma indragostesc de-un… pusti! De fapt nici nu am stiut ca m-am indragostit pana nu s-a sfarsit toata povestea.
    El este omul care m-a alintat intr-un fel pe care l-am simtit foarte sexy, My lady. Tonul grav, pronuntia scurta, barbateasca, imi ajungea-n oase. Tot alaturi de el am avut parte de cel mai erotic prim-sarut al existentei mele, precum si de cele mai pasionale imbratisare pentru ca, evident, inevitabilul s-a produs. O vara plina de… el a fost. O vara in care s-a rugat de mine sa accept sa formam un cuplu, sa ne afisam, sa infruntam lumea din oraselul nostru de provincie. Nu am putut… diferenta de varsta, meseria mea, faptul ca undeva, in trecut, ii indrumasem pasii m-au facut sa fug. Si l-am alungat. Mi-a spus ca n-am sa trec asa usor peste ce am trait noi si a avut dreptate. La naiba!
    Am mai suferit asa cand a murit mama. Jur! Ma trezeam noaptea si ma uitam buimaca la telefon, poate-poate a mai scris ceva. Iar daca scria, imi imaginam cum i se plimbau degetele gratioase pe taste scriindu-mi “My Lady, mi-e dor de tine”. Imi frangeam mainile sa nu-i raspund. Imi lipsea pasiunea lui, nebunia lui, imbratisarea lui, mirosul pielii lui, el TOT. Inchideam gura ca sa nu dau forma tuturor gandurilor care avea sa iasa clocotind afara. Le transformam in necuvinte pe care el nu avea sa le afle vreodata. Am crezut c-o sa treaca cand am aflat ca va pleca din tara. Dar n-a fost asa.
    “Copil drag, mi-e dor de tine… de tine tot mi-e dor. Dincolo de toata filozofia pe care o debitez, mi-e dor de tine, simplu si constant. De zambetul tau sugubat, de vocea ta, de freshul baut cu tine pe banca in parc, de plimbarile cu tine, de momentele in care dansam impreuna, de tigara fumata impreuna, de fuga noastra cu masina spre nicaieri, de imbratisarea ta ferma care ma facea sa ma simt cel mai mic copil al lumii. Iti mai amintesti cum am stat o noapte intreaga in masina si am privit orasul de sus? Dar cum saream speriata de pe scaun cand am fost la acel film 3D? Sa stii ca nu am uitat ca nu ti-a placut piesa de teatru aleasa de mine. Si nici faptul ca m-am ales cu o entorsa in acea seara in care am alergat noi pe coclauri cu paru-n vant.
    Esti undeva infipt in mine, in viscerele mele, in aerul ce-l respir si-mi imbata celulele cu oxigen; in sangele care-mi circula prin vene si-mi hraneste trupul; in diafizele si epifizele oaselor mele; locuiesti in mine si ai partea ta distincta din sufletul meu. Inca-ti simt respiratia, inca-ti aud vocea, inca te vad stand pe banca cu cotul sprijit si cu cartea in mana, asteptandu-ma. Uneori parca te vad in cei de pe strada, dar nu, mersul tau nu-l are nimeni! Nimeni! Te port cu mine, copile, pretutindeni, chiar daca tu nu stii asta.”
    Asa i-as scrie!
    Au trecut deja mai multe luni de cand nu mai stiu nimic de el. Din cand in cand, imi mai scrie, ii raspund simplu, distant, rece. Las impresia ca sunt bine, ca l-am uitat. De fapt nici nu stie ca, dupa mama lui, eu sunt urmatoarea care ar alerga descult pana la el. Cum sa-l uit? Cu timpul. Asa sper. La fel si tu.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 0
    Reply
    • FantasyDream / 24 April 2016 3:54

      Deea, ai o singura viata. Traieste-ti-o! Daca el e viata ta, du-te dupa el sau cheama-l langa tine. Nu-ti irosi zilele si anii. Va veti desparti? Poate. Sau poate nu. Dar vei avea parte de zile minunate si pline de soare, nu de amaraciunea unui vis pierdut din cauza prejudecatilor.

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
    • lotusull / 24 April 2016 11:00

      @Memory. De multă vreme n-am mai citit o confesiune atât de tulburătoare. Te-ai gândit să scrii? Sper ca într-o zi să-ți fie bine. Și să ai de partea ta împlinirea.
      Știu că, până la proba contrarie, asta e singura viață ce-o trăim. Și e bine când măcar momente din ea sunt atât de pline emoțional. Mă mai gândeam că maturizarea biologică nu se suprapune întotdeauna cu cea emoțională/ cognitivă/ caracterială, etc. Sunt sigură însă că tu ți-ai analizat bine motivele ptr care ai inițiat despărțirea, n-aș dori să le judec. Încă o dată, să-ți fie bine.

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
      • Memory / 24 April 2016 11:27

        Lotusulle drag, cat ma bucur sa te aflu aici. Iti vine sa crezi ca te stiu de vreo sapte ani? Virtual, evident. De pe vremea cand ne intalneam la acea cafea virtuala? 🙂 N-ai sa crezi, dar asa este!
        Mi-am propus sa scriu de mai multe ori si tot de atatea ori am abandonat. Poate-ntr-o zi chiar o sa m-apuc.
        Imbratisari!

        Thumb up 2 Thumb down 0
        Reply
    • Em / 25 April 2016 18:30

      Memory, ești o bucurie. Te-am citit. Te-am oftat. Am simțit fiecare literă în pulsul meu… Unde te găsesc?

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
      • Memory / 25 April 2016 22:07

        Nu scriu, Em, decât ocazional, când cuvintele “ţipă”-n mine. Deci de găsit… pe Facebook doar 🙂
        Recitesc acum ce-am scris aici şi-mi dau seama că nu am prins în cuvinte nici sfert din tot ce am trăit şi simţit lângă acest om. Povestea întreagă necesită episoade 🙂 Ciudat cum într-un timp aşa scurt poţi trăi lângă un om câte alţii nu trăiesc într-o viaţă. Sunt vie, ştiu, abia acum ştiu!

        Thumb up 4 Thumb down 0
        Reply
    • Mihai Maxim / 26 April 2016 13:06

      Nu scrie! Nu mai ai ce să scrii. Ai spus destul. Du-te la el și lasă lucrurile să se întâmple. Trăiește viața cu tot ce-ți oferă ea, fără să refuzi nimic. Fură clipelor esența la care visezi … și atât.
      Fii fericită!

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  3. Deea / 7 February 2016 15:32

    Multumesc pentru sfat, incerc, sunt o fire deschisa, ies, imi ocup timpul, dar noaptea parca e cel mai greu. Dorm putin, cand dorm il visez, cand nu dorm imi amintesc momentele cu el, pasiune vibranta, bratele lui pe pielea mea, muzica din masina lui si camera din pensiune. Ma mistuie amintirile si ma mistuie faptul ca am stiut, stiu si voi stii ca nu va fi niciodata al meu. A fost al meu doar in momentele acelea pe care nu le voi putea uita niciodata!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply
  4. Deea / 6 February 2016 17:39

    Oare pe mine cine ma va vindeca de el? Caci el este absent dar amintirea lui e prezenta si ma mistuie. Dorul doare foarte tare.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply
    • Sava / 7 February 2016 1:13

      Deea, doar tu te poți ajuta, te poți vindeca. Un bărbat care spune „te iubesc” și pleacă fără să-i pese de ceea ce lasă în urmă e imatur, egoist, sau ticălos. Nu-l vai aduce înapoi cu lacrimi și suferință. Dimpotrivă. Ajută-te făcând ceea ce-ți place, ieși, aleargă, fă yoga, schimbă-ți coafura, fă ceva șocant. Focalizează-ți emoțiile în altă direcție și acceptă că a fost o etapă din viața ta care s-a încheiat.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro