De puține nebunii din trecut poți scăpa așa ușor

Catchy

2 March 2016

– Pactul de bună înfățișare în lume (IV) –

Erau odată trei tinere și toate și-au exprimat unicitatea rebelă în același fel cu alte milioane de tineri ca ele: tatuajul.

1. Elena:

Tinereţea îmi dicta şi eu trăiam după dictare. Când, la 19 ani, m-am hotărât să-mi urmez „fericirea”, nimic nu mă putea opri. Gesturile extreme erau, după mintea mea crudă, cele mai potrivite să demonstreze lumii, dar mai ales lui, că-l iubeam mai presus de tot. Mi-era teamă că lista mea cu lucruri pe care trebuie să le gust în viaţa asta o să rămână suspendată între intenţie şi neant. M-am consumat constant, ca într-un ritual al vitezei secolului în care mi-a fost dat să mă nasc. Şi mi-am făcut alegerile tot repede… Atunci mi-am tatuat la baza decolteului numele lui. Am acceptat agresiunea asupra copilăriei din care încă nu ieşisem bine, pentru că viitorul extraordinar, care mă aştepta alături de el, nu mai putea să aştepte.

Acum, de la el mi-au rămas amintirile scrise pe piele. Şi un copil devenit, nu ştiu când, bărbat. O etapă încheiată cu adevărat de-abia acum, când fiul meu (pentru că nostru nu am cum să zic), este major. El începe să-şi trăiască viaţa. Eu încep să înţeleg viaţa pe care am trăit-o nebuneşte.

tatoo

2. Sonia

Inițial, aș fi vrut să mă duc la Academia Națională de Educație Fizică și Sport (ANFS). După ani de zile de atletism făcut din pasiune, mă gândisem să merg mai departe cu ocupația asta și să-i molipsesc și pe alții de pasiunea mea. Cu atât mai mult cu cât trăim în epoca  sedentarismului.  Cam ăsta era planul meu de viitor, până în ziua în care mama a fost atacată pe stradă de un găinar care i-a smuls geanta din mână și cerceii din urechi și dus a fost. Atunci m-am sucit în privința carierei. Mi-am spus: să mă ocup mai mult de acest imediat, în care nu știi niciodată ce pericol te paște doar pentru că ai ”îndrăznit” să ieși din casă. Bref, în clasa a XII-a, m-am redirecționat către Academia de Poliție.

Sportivă eram deja, mai aveam să învăț una-alta în plus, și gata. Încă era timp pentru pregătire. Hotărâtă și pătrunsă de importanța acestui prim pas pe care urma să-l fac, m-am dus să-mi depun dosarul. Atunci am aflat că, printre condițiile de admitere, era și una legată de tatuaje:  dacă ai, ele trebuie să poată fi acoperite în întregime de uniformă.

Cu o vară înainte, avusesem fantezia să îmi tatuez un trandafir negru pe încheietura mâinii drepte. Foarte vizibil, de altfel. Firește că, odată ce s-au epuizat bodogănelile alor mei, care nu înțelegeau de ce mi-a trebuit mie o asemenea operă  de artă, credeam că s-a terminat cu opozițiile. Și iată-mă încă odată confruntată cu faptul  că desenul de pe mână nu se asorta cu planurile de viitor, într-un moment în care numai de piedici nu aveam nevoie.

Mi-am dat ochii peste cap. O dată, de două ori. Cum să fac mai departe? Am început să mă adun și să mă gândesc la soluții. Să-l estompez cu concealar  sau să-l acopăr cu un plasture – așa ceva ar fi îmbrobodit situația pe termen scurt. Până la urmă, tot ar fi ieșit la iveală. Prin urmare, trebuia o soluție radicală.

Adevărul e că, atunci când mi l-am făcut, nu mi-a trecut prin cap că o să vreau să scap de el vreodată. Motiv pentru care nu am întrebat ”artistul” despre posibilitatea asta și – habar n-am dacă ar fi trebuit sau nu – nici n-am fost informată.  Noroc că epoca sedentarismului  este totodată și a internetului mobil. Așa am apucat să aflu că există posibilitatea eliminării unui tatuaj cu ajutorul laserului!

După mai multe tratamente, tatuajul meu nu mai exista. Am luat și examenul, iar acum sunt pe cale să devin om al legii, fără semne distinctive la vedere.

Altfel, da, mă mai bate gîndul la trandafirul meu. Chiar s-ar putea să-l las să răsară pe mine din nou, într-un loc mult mai bine socotit.

3. Manuela:

Există între femei prietenii care pot dura o viață, credeți? Dacă n-aș fi trăit pe pielea mea experiența asta, poate că n-aș fi crezut.

Pe Roxana o știu din clasa I.  Am crescut împreună, am învățat împreună, am mâncat din aceeași farfurieși ne-am împărtășit secretele timp de 30 de ani, fără excepție. Cumva, și viața ne-a ținut aproape: am fost colege inclusiv în facultate și, deși nu lucrăm în același loc, trăim în același oraș și ne facem timp constant pentru micile noastre șuete.

Eu pot să spun că am avut mai mult noroc. În dragoste, cel puțin. De zece ani încoace sunt fericita soție a bărbatului pe care îl iubesc, și nu-mi imaginez cum altfel ar fi arătat viața mea.

Ea, Roxana, a fost la un milimetru distanță să pățească o fericire la fel de mare ca a mea, dacă n-ar fi părăsit-o cel cu care se iubise 4 ani încheiați cu o săptămână înainte de nuntă. A suferit așa cum se suferă și s-a ferit de o altă relație așa cum se ferește omul după ce s-a fript tare. Un an, doi, trei… tot singură era. Nu am încercat să o influențez sau să-i ”organizez” vreo întâlnire. Mi-ar fi plăcut să nu o mai văd atât de singură, dar nu voiam nici să trec cu cizmele peste viața ei. Pentru că, ori de câte ori încercam să deschid discuția, ea schimba subiectul. M-am gândit că încă o doare prea tare și am lăsat-o în pace.

Îmi părea rău pentru ea, mă simțeam și prost uneori când venea la noi și vedea atâta împlinire între mine și soțul meu și copiii noștri fericiți agățați ca maimuțele de părinții lor. Știam că și ea își dorește.

Până într-o zi, când chipul ei apăsat de tristețe a apărut în cadrul ușii mai radios decât până atunci. Cineva, un El, o făcuse să se îndrăgostească din nou! Am vrut să-l cunosc. ”Vreau s-o iau mai încet de data asta. Vreau să fiu sigură înainte să îl las în viața mea cu totul”, îmi spunea.

Așa că am participat la evoluția relației ei oarecum din exterior, fără să cunosc protagonistul. El, un gentleman de modă veche, era rupt din povești, parcă. Trăise și el o poveste asemănătoare cu a ei: fosta soție îl părăsise pentru altul. Motiv pentru care el și acum, din când în când, manifesta o ușoară gelozie. Când Roxana i-a povestit mai multe despre ea și despre fosta relație, a ascultat-o, a îmbrățișat-o, a înțeles-o, dar a rugat-o să nu-i mai pomenească niciodată despre ”fostul”. Lucru cumva de înțeles.

După încă o vreme, chipul Roxanei a început să redevină trist și preocupat. ”Nimic important”, spunea ea. ”Mici probleme de cuplu”. În câteva rânduri, a început să-mi spună că la originea problemelor se află faptul că ei, deși oameni maturi și deja de aproape un an împreună, încă nu făcuseră dragoste. El intrase la bănuieli, începuse să fie presant, iar ea tot dădea înapoi.

Nu știu cum se face, dar de câteva ori la rând, tocmai când o întrebam pentru care motiv îl respinge, dacă totul este în regulă, apărea în cadru soțul meu. Și ea tăcea. Câteva săptămâni, n-am mai dormit bine. Intrasem la idei: prea se ferea ea de mine, prea începuse să mi se pară că iubitul ei semăna cu soțul meu, prea apărea el în peisaj exact când nu trebuia…

Așa că, într-una din zile m-am dus eu direct la ea, neanunțată. Al meu soț îmi spusese că are o întâlnire de afaceri (duminica?!) și mi-am zis că e un moment bun să mă lămuresc cu toate lucrurile astea care-mi furaseră liniștea.

Știam că ea e acasă în toate duminicile. Și era. El, m-am gândit – că deja nu mai puteam ține în frâu teoria conspirației – trebuie să se fi oprit în drum să ia un vin, o floare, ceva… că așa se merge la amante, nu?

N-am mai putut să aștept. Am luat-o la bani mărunți de la ușă, am făcut-o în toate felurile, în așa fel încât să nu se mai poată opune evidenței. Ea nu zicea nimic. A început să plângă.

– Ești cea mai bună prietenă a mea… a bălmăjit, într-un final.

– De prietene ce suntem te-ai gândit să împărțim și același bărbat, nu?

-Cred că nu ești zdravănă… Eu am un tatuaj…

– Poftim? Eu îți vorbesc despre viețile noastre, ale tuturor, și tu-mi spui că ai un tatuaj? Ce tatuaj? Ce treabă are tatuajul?

… Cred că în viața mea nu m-am simțit mai prost. Pe măsură ce-mi explica, mă făceam tot mai mică: ani în urmă, când încă mai era cu ”fostul”, fuseseră într-o excursie în care, după un pahar în plus, s-au dus să-și facă două mici tatuaje. El – un arc, semnul zodiei, ea – numele lui… sub buric. Un pic mai jos, dar nu foarte jos. Și ăsta era motivul pentru care refuzase să se dezbrace în fața noului iubit. Ca să nu vadă acolo numele celuilalt. Mie nu-mi spusese, că i-a fost rușine să-mi spună în ce loc și l-a făcut. De aia nu știam de el. Când într-un final am putut să vorbesc, am articulat:

– Bine totuși că vorbim… Și eu am avut unul. Nu știai că poți să scapi de el?

În loc de concluzie:

Următoarea tânără va spune sigur ceva asemănător cu mărturisirea Laurei: ”Tatuajul e ca un fel de capsulă a timpului făcută din cerneală. Înghesui în ea fluturii vârstei. O neînfricare pe care sper s-o am și la 50, și la 60 de ani.” Uneori da, alteori nu.

 *

În perioada 1.02- 29.04. 2016, la Dr. Leventer Center, prețurile pentru tratamentul de ștergere a tatuajelor sunt mai mici cu 50%!

Pacienții care efectuează tratamentul pentru îndepărtarea tatuajelor vor beneficia de 50% reducere din prețul pe spot. Preț întreg 18 lei/spot, preț redus 9 lei/spot. Testarea este gratuită. Îndepărtarea tatuajelor se face cu ajutorul tehnologiei IPL Q-Switched Nd-Yag, textura și culoarea pielii rămânând neschimbate la sfârșitul tratamentului. Pot fi tratate tatuajele de culoare închisă (negru sau albastru) care au o vechime de cel puțin 6 luni, prin sedințe repetate la interval de 6-10 săptămâni. Tatuajul dispare treptat, în câteva luni.

Mai multe  informații despre toate reducerile de primăvară, aici.

Citiți și Pactul de bună înfățișare în lume (I)

Când mi-a spus că sunt prea bătrână pentru el, m-am năruit – Pactul de bună înfățișare în lume (II)

Nu îmbătrânim în ani, ci într-o oră – Pactul de bună înfățișare în lume (III)

Citiţi şi

Un bărbat norocos. Până la un punct

Cum să înceapă ea o viață în doi, știindu-se cu defect?

Femei despre femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,194 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro