De ziua femeii, o singură problemă

Catchy

14 March 2017

Întârzii la serviciu. Pentru prima dată. E trecut de 10 şi jumătate, opresc în fața școlii. Îmi șterg cu vârful degetelor dermatograful scurs pe sub ochi. O iau la fugă prin curte și intru cu ghiozdanul în spate, odată cu întârziatul grupei, în clasă. Ăluia brunet cu ochii verzi, care semăna cu urologu‘ din grupa anterioară, îi arde de glume:

– Ați întârziat fix opt minute îmi zice într-o veselie. Cu gura până la urechi. Parc-ar aștepta să-l aplaud că-mi atrage atenția tocmai mie, profesoarei. La grădinița de migranți.

Trântesc ghiozdanul pe masă, îl deschid și-mi bag mâinile în el. Îl împung cu privirea pe clovnul care îndrăznise să deschidă gura. De zis, nu zic nimic. Mă uit în ghiozdan, scot cărțile și le trântesc pe masă. În clasă,  liniște de se-aude musca. Niciun „oalah!”, niciun „habibi!”, niciun „șu?” Și niciun „să-ți pup ochii!”.

Mă trântesc la rândul meu pe scaun și spun o singură dată cu voce gravă:

– Pagina 56, exercițiul trei, tema de acasă.

Din 20 de oameni, care ziele trecute parcă erau vânzători de bazar, niciunul nu are vreo întrebare, nedumerire, nimic. Totul e clar, au auzit, știu exact care carte trebuie deschisă. Începem orele.

Intervine ciudățenia aia căreia unii îi spun soartă, alții, coincidență. Io i-aș zice, pur și simplu, batista prin care-ți sufli mucii-n lume. La exercițiul trei, cerința: formulează o problemă. După, folosind condițional-optativul ceilalți vin cu sfaturi: ai putea face aia sau ailaltă.

femeie flori

Adun 20 de bilețele și scriu și of-ul meu pe unul dintre ele. Avem 21 în total. Le amestec, ca să nu se știe, cine ce-a scris și m-apuc să le citesc, ca ei să poată formula sugestii: avem două probleme de top, scrise de mai mulți:

  1. Sunt mereu obosit.
  2. N-am bani și caut de lucru.

Sfaturile vin numaidecât și pentru următoarele probleme: n-am cu cine să joc tenis, vreau să slăbesc, vreu un minijob, n-am mașină. La sfârșit, mai rămân două probleme:

  1. N-am nicio problemă.
  2. M-a dezamăgit o persoană.

O iau pe aia scrisă de mine, curioasă de povețele internaționale. De parc-ar ști că problema e fix a mea, sfaturile vin pe bandă rulantă, adresându-mi-se direct mie.

Dinspre Rusia: caută-ți alt bărbat. Ucraina: ignoră-l. Partea Mezel a Damascului: testează. Ce naiba să testez? Testează-i sentimentele. Văleu, cum se face așa ceva? N-am auzit până acum niciodată de testări sentimentale. Damascul se lasă păgubaș, văzând că n-o scoate la capăt cu mine. Reia ideea tot Siria, testează-ți propriile sentimente! Ascult de Ucraina și ignor sfatul. Kambodscha se abține. Irakul râde pe sub mustață, savurând problema. Închei și trecem la ultima problemă, care, de fapt, nu e nicio problemă. Citesc: cineva de-aici din clasă are problema că n-are nicio problemă, îi merge totul bine.

Ucraina de sud: să-și caute probleme. Siria: eu nu înțeleg unde-i problema aici. Siria, de pe celaltă coastă: chiar nu înțeleg. Aș vrea să-mi uit trecutul. Asta ar fi o problemă, de exemplu. Kambodscha zâmbește. Irakul la fel.

Și cine-a scris problema nerezolvabilă? Un blond cu ochii verzi. Parcă-i taică-meu. Mă uit atentă la el și îmi repet mereu: nu e el. Nu e el. Nu e el. Și dac-ar fi: de ce nu sunt ca el? De ce nu pot și eu, mereu, să nu am nicio problemă?

Terminăm exercițiul. E pauză. Brunetul cu ochii verzi prinde curaj și își ia avânt din nou:

– Ce-ai avut azi când ai venit? De ce-ai fost așa supărată?

– N-am fost.

– Ba da, am văzut toți.

– Ei, așa e viața. Uneori mai bună, alteori mai nu.

– Aha, zice. Și nu mai insistă. Din fericire.

Ucraina m-anunță că taică-meu întârzie cinci minute după pauză. Nu mă interesează. Să întârzie și o oră întreagă din partea mea. M-am săturat de scuze. Vine cu puțin înainte să terminăm. Cu o sacoșă de hârtie. Mi-o întinde pe masă. Văd că sunt flori înăuntru. Margarete. Dar de ce? Nu trebuia! Începe să mi se facă rușine că m-am răstit la ei.

– Păi… de 8 Martie, zice zâmbind.

Când zâmbește, îmi dau seama că nu e tata. Tata zâmbește altfel, i se vede dantura completă, dinții lați, puși. Tipul ăsta are buze subțiri și dinții aproape nu i se văd când deschide gura.

– Ah, da. Bine, atunci e ok, deși, mnoah, azi e 13, dar ok… mulțumesc. Să continuăm exercițiul.

Le dau drumul mai repede. Îmi cad ochii printre foile cărții. Se bucură.

Mă duc acasă și-o sun pe prietena mea, la care am abonament de prietenie ultra plus.

– Definitiv, îl ignori.

– Nu pot, e previzibil. Îl înjur.

Râde.

Apoi tot eu:

– Dar și asta e previzibil.

Ea:

– Spune-i adevărul.

Eu:

– Pentru ce? Doar știe tot.

Ea:

– Hai, măh, ce naiba, te-a dezamăgit un director prea ocupat ca să-ți răspundă la mail. O fi și uitat de existența ta.

– Tu, asta doare rău. În contextul pe care-l știi.

– Păi, no, adevărul.

– Și dacă nu e ăsta adevărul?

– Atunci e nebun de legat, omul. Tu oricum.

– Asta parcă e mai ușor de suportat, decât că nu însemni nimic pentru cineva.

– Caz în care, tot aceleași opțiuni îți rămân: îl ignori, îl înjuri sau îi spui adevărul. Și după, ai terminat-o cu el. Altfel îți radiez abonamentul de prietenie ultra plus.

– Bine, bine… nu mi-l radia. Ți-am zis că am primit azi flori?

– Chiar? De la cine și ce?

De întârziată, afurisită, terminată și plânsă. Sau mă rog… de 8 Martie!

Guest posy by Emilia Ajule

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Iubita, hai că mai vorbim, trebuie să fac acum ceva urgent. Te pup, pa, pa!

Eu sunt femeie

A fi femeie este o binecuvântare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,189 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro