Declaraţie de dragoste

Gabi Creţu

15 November 2010

Adevăr şi provocare!

M-au întrebat prietenele de ce nu mai scriu în ultimul timp; de ce nu scriu mai des în această revistă, de ce, în general, tac. După ele, scriind, răspundeam la aşteptări; alegeam teme frumoase şi de suflet, dădeam sfaturi irealiste, dar care fac bine chiar şi când nu sunt urmate, eram în ton… Pe aceeaşi pagină erau publicate texte inteligente, scrise cu nerv şi condei; mă adresam unui public educat, format din femei independente, din tineri deschişi la minte sau adulţi care nu şi-au pierdut-o încă; totul era bine…

Aveau dreptate; în mod cert, au încă dreptate; este chiar prea bine. Tocmai asta mă face să mă simt vinovată; vinovată că-mi găseam refugiu într-o lume care nu este decât idealizarea unei secvenţe din lumea reală; parcă mă strecuram într-un film franţuzesc din anii cincizeci-şaizeci, unul în care totul pare imaterial, aseptic, pur grafism al existenţei… Timpul în care mi-am exersat „condeiul” cu graţie nu a fost o evadare, n-am avut sentimentul libertăţii. M-am simţit o dezertoare de pe câmpul de luptă.

Realitatea arată altfel dincolo de ecranul computerului; este plină de mizerie morală, de bogăţie inutilă şi sărăcie fără ieşire; încrederea în semen şi în instituţii este ca şi absentă; valorile sunt răsturnate; mai rău, oamenii care se mai raportează la valori sunt rari, singuri, inadaptaţi; cei care se raportează la alte valori decât banul, vreau să zic. Persoane care ar trebui puse la zid – al infamiei, nu al execuţiei – ocupă studiourile de televiziune şi ni se prezintă drept modele. Din ce în ce mai mult, nu mai comunicăm – doar ne războim sau ne ignorăm. Cei mai norocoşi se distrează; inclusiv pe seama altora.

Aud rumoarea. Înţeleg protestul. Accept! Aşa este lumea de când este – amestec de frumos şi urât, de bine şi rău, de minciună şi sinceritate; viaţa merită, totuşi, trăită. Cu o precizare – ceea ce trăim să merite a fi numită viaţă! Pentru mulţi, a devenit doar o luptă pentru supravieţuire lipsită demnitate şi de speranţă. Nimeni nu ştie care-i perspectiva zilei de mâine. Societatea, legăturile dintre oameni, se destramă. Lumea noastră a luat-o razna; majoritatea a rămas de căruţă, dar aproape nimeni nu-şi dă seama să strige Stop!

Cei care încearcă să oprească rostogolirea sunt puţini, lipsiţi de suport şi, nu rareori, lipsiţi de credinţă; au ordin de la vreo împărăţie să ţină loc de ceea ce lipseşte în România – autentica societate civilă, cea care ţipă pentru că o doare, cea care protestează pentru că îi pasă, cea care nu pleacă spinarea pentru că demnitatea e o valoare care merită orice sacrificiu…

Cei care au în fişa postului să construiască viitorul, construiesc bordeluri şi au grijă să fie pline; la propriu; bărbaţii se bucură; nici măcar ideea c-ar putea să dea faţă-n faţă cu propria lor fiică nu-i atinge; traficate sau prostituate sunt mereu fiicele altora; pentru plăcerea lor. Femeile tac. Mie îmi vine să urlu!

Această tăcere a femeilor trebuie spartă. Oriunde în lume se petrec astăzi schimbări adevărate, cu sens şi ele sunt determinate de femei sau majoritar de femei; ele propun şi fac altfel de politică, altfel de administraţie, întreţin altfel de relaţii sociale, reumanizează societatea dezumanizată. Atunci când îndrăznesc să fie ele însele, nu umbre ale celor care le „promovează”…

Avem nevoie de aceste mici eroisme, eroisme de femei. Ele ne schimbă, pas cu pas, viaţa, nu doar look-ul cu care defilăm pe scena în care contăm doar dacă suntem masculinizate, depersonalizate sau mute.

Putem începe aici; putem denunţa realităţile dure cu care femeile se confruntă, vorbi despre realităţile tăcute, descoperi gunoiul ascuns sub preş. Femeile independente, inteligente, talentate – femeile catchy – nu au nimic de pierdut. Totul e de câştigat; lumea diferită, cea pe care ne-o dorim, începe cu eliminarea urâtului, cu o curăţenie generală. Altfel, în curând, nici loc de visat nu ne mai rămâne. Îndrăznim!?



Citiţi şi

„După troleibuz și după bărbați nu alerga niciodată, unul pleacă, altul vine”.

Femeia din vest și femeia din est

Curajoșii de lângă noi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,567 views

Your tuppence

  1. N. Raducanu / 17 November 2010 4:30

    Gabi Cretu spune cateva lucruri nu numai pline de bun simt, dar care impresioneaza pe orice om cinstit, care se raporteaza la valori veritabile. Dansa arata, ingrijorata, ca in societatea noastra legaturile intre oameni se destrama, ca daca in lume schimbarile adevarate de sens sunt determinate majoritar de femei, este pentru ca ele intretin altfel de relatii sociale, ce permit reumanizarea societatii dezumanizate.
    Am citit aceste randuri dupa ce citisem pe blogul Moshe-Mordechai o pledoarie, sub titlul “F”, despre aruncarea peste bord a oricarei pudibonderii in relatiile cu femeile atunci cand e vorba de sex. Trebuie – spune autorul – de la inceput sa i se propuna partenerei, sa treaca la pat si sa purceada la act in termenii cei mai brutali. Ce atata romantism, ce atatea complimente, ce atata ipocrizie, atunci cand totul se reduce la contactul de mucoase, care in limbajul popular poarta un nume ce incepe cu F. Sunt ironizati cei si cele care rosesc atunci cand aud cuvinte licentioase si autorul nu intelege de ce se formalizeaza unii cand se aude o injuratura neaose cu trimitere in organele genitale al mamei sau altor rude.
    Articolul amintit a fost comentat si de cateva tinere, ce nu s-au declarat deloc socate sa foloseasca in limbajul cotidian termenii obsceni recomandati, aceasta fiind probabil inca o manifestare a libertatii castigate la Revolutie. Singura si-a exprimat rezerva o doamna care a spus : “Nu sunt o fandosita, citesc si nu “rosesc” la auzul cuvintelor “in discutie” dar, zic eu, asa cum sexul se face in intimitate, exhibitionismul fiind ceva anormal, nici excesul de folosire a termenilor in discutie nu denota ceva normal. Cred ca folosirea cuvintelor in scopuri justificate, chiar si in gluma sau la nervi, este ceva normal, dar folosirea in scop de refulare denota ceva in “neregula ”
    Slaba chiar si aceasta reactie, spun eu! Normal nu e nici in gluma si nici la nervi folosirea unui asemenea limbaj! Caci depasirea oricarei bariere in conversatii, in relatiile cu parteneri de alt sex, in scrierea de articole si chiar in introducerea termenilor in marea literatura, nu e o dovada a imbogatirii vocabularului, ci de coborare a lui, de vulgarizare si mahalagizare. Intreaga literatura romana interbelica a fost o epoca de aur si nici unul dintre oamenii de litere de atunci nu au simtit nevoia de a depasi bariera unei conivente in folosirea de termeni licentiosi. Este drept ca in literatura anglo-saxona sunt multi scriitori de renume (de la Henry Miller la Philip Roth) care descriu cu detalii anatomice precise actul sexual. Scriitorii nostri nu pot ramane in urma si supraliciteaza. Exhibarea fara jena a celor mai intime comportamente, este un „must” pentru tanarul autor se doreste a fi la moda. Domeniu care odinioara era rezervat literaturii pornografice, vanduta in anumite conditii. Cele ce se petrec astazi sunt oare un progres? Eu cred ca e un regres, incapacitatea de a mentine in anumite limite a verbului, deslegarea de orice pudoare, sunt semne ale lipsei de civilizatie, de elementara buna cuviinta. In franarea raspandirii acestei tendinte de depravare a limbii prin folosirea in vorbire si in textul tiparit a limbajului de mitocanie suburbana, rolul principal ar trebui sa-l aiba femeile. Caci ma tem ca prin aceasta campanie libertina, a acceptarii indecentei ca normalitate, se ascunde lipsa de respect pentru sexul frumos, un fel de dispret si desconsiderare a lui, impudoarea impusa ca batjocura fata de femei.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Gabi / 15 November 2010 21:08

    @Eu chiar am vorbit serios!
    Ne ferim cu o anume delicateţe foarte feminină să spunem lucrurile pe nume. E omeneşte să ne ferim de durere, de urât… Doar că, neglijat şi-n voia lui, el creşte şi înfloreşte…
    Starea degradată a politicii româneşti ne face să evităm temele mari, politice. Îi lăsăm astfel pe cei care nu au dreptul moral să decidă, să o facă în locul nostru, să-şi închipuie că ei ştiu care-i interesul “polis-ului”; sau, cum spune orice nărod, “interesul naţional”! Toţi incluşi.
    Suntem mai mult de jumătate din această naţiune, dragele mele. Suntem mai pregătite teoretic, mai responsabile; avem imaginaţie şi credinţă în idealuri. Acestea lipsesc cronic din societate.
    Nu avem, în schimb, retele de sprijin reciproc şi destulă încredere în noi însene.
    Într-un spaţiu virtual, ca acesta, putem exersa măcar, ca să putem da dovada întregii noastre capacităţi în lumea reală. Nu putem fi post-moderne într-o lume care nu a ieşit din feudalism; mai întâi trebuie să mişcăm lucrurile pe drumul bun; altele, în alte ţări, o fac; e timpul să începem şi noi. Părerea mea!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Gabriela Cretu » Blog Archive » Adevăr şi provocare! / 15 November 2010 19:09

    […] Există publicaţii on-line care au însă numeroşi cititori şi cititoare; acolo, din păcate,  se scrie rar despre problemele grave; cel mai adesea, se scrie frumos despre probleme mici. Astăzi, am aruncat o provocare unei reviste în care mai scriam şi eu. O puteţi citi aici. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Mihaela Cârlan
    Mihaela Carlan / 15 November 2010 19:04

    Gabi a cochetat când mi-a trimis articolul, “lăsând la alegerea mea” dacă se potriveşte sau nu, dacă îl public sau nu.Îmi venea s-o strâng… în braţe pentru ce-a scris. Cum să nu public? Cum să nu vă las să citiţi şi să spuneţi ce credeţi? Mi se pare minunat ce scrie, mi se pare adevărat rău ce spune, mi se pare tare tristă realitatea de care nu ai unde să mai fugi ca să nu te ajungă. Mereu m-am întrebat ce se întâmplă cu toate opiniile care concordă la fiecare discuţie în doi sau mai mulţi despre ce (ni) se întâmplă, după ce ne despărţim şi ne ducem la casele noastre. Mereu m-a contrariat vehemenţa comentariului pertinent, dar în cadru restrâns, vis a vis de apatia când e vorba de expunerea publică. Primul argument a fost mereu acelaşi: imaginea. Al doilea, neîncrederea în reuşita oricărui demers personal, izolat, în lipsa solidarităţii, pe care nimeni nu contează.
    Eu, una, îi răspund Gabrielei DA!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Mirela Baron / 15 November 2010 18:59

    Sigur ca vom reusi!
    “La inceput a fost cuvintul:Sa se faca lumina!”

    Minunat…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro