Despre corporații, bețivi și curve

Dragoș Stancu

5 May 2017

Dragoș StancuCa să citeşti acest articol, te rog să înţelegi înainte de toate că există un număr mare de antreprenori de succces. Chiar şi aşa, doar 10% din afacerile existente în lume sunt de succes. De obicei cei care au succes caută să fie utili, nu judecă oameni şi evită cu orice preţ extremele. Ai să înţelegi de ce am spus asta.

Cineva m-a întrebat acum câteva zile ce îmi place la corporaţii şi de ce laud mediul corporatist. Mi-am vândut sufletul sau vreau să îmi fac doar imagine? Nu am ştiut să îi răspund. Am un răspus acum: o corporaţie îţi da un sens de apartenenţa şi de protecţie, o mândrie de a fi parte din ceva mare, real, palpabil şi care la mine funcţionează, indiferent că s-a numit Tetra Pak, Amocco, Shell, GE, Brenntag sau oricum altcumva, m-am identificat mereu cu logo-ul corporaţiei pentru care lucram, sunt genul care ar purta uniformă fără prea mari ezitări.

În plus, la o privire atentă, corporaţiile nu sunt rele; oamenii din corporaţii, uneori, da. Corporaţia nu distruge vieţi; dorinţa de a cumpără lucruri inutile cu care să impresionăm oameni ne-importanţi, da! Corporaţia nu te transformă în sclav, te plăteşte exact cât să stai, dar tu poţi alege altceva oricând. Corporaţia nu te dezumanizează; confortul pe care ţi-l asigură, lenea şi lipsa (ta) de respect faţă de viaţa ta, da.

Sunt unul dintre beneficiarii sosirii corporaţiilor în România, eram un simplu vânzător într-un magazin auto, fără prea mari perspective de a face ceva notabil cu viaţa mea. Şansa mea au fost corporaţiile. Am prins multe traininguri pe afară, chiar şcoli, trimis şi plătit de corporaţii, am învăţat la locul de muncă tehnici de lucru şi competenţe noi, extrem de utile, care m-au făcut performant, în timp. Dar sunt şi din generaţia care a plătit cu extra-hours, cu pierderea busolei, cu depresii şi frustrări, care a muncit cât pentru 3-4 angajaţi pe un salariu care îmi stârnește acum tot felul de emoţii şi curiozităţi. Unii au plătit cu viaţa, ad litteram, nu mă pot elibera nici astăzi de imaginea fetei de la big four care a murit de epuizare. Dar aşa am ales noi, chiar dacă era o alegere dictată de un credit tâmpit, o maşină scumpă sau dorinţa puternică de a arăta cine suntem.

Prin ceea ce fac stau de vorba cu mulţi antreprenori, mai mult sau mai puţin de succes. Mulţi dintre cunoscuţii mei, free lanceri, consultanţi independenţi, lideri de echipe sau antreprenori (vă explic altă dată diferenţa) au ca stindard eliberarea de corporatism. Cum i-au întors ei curul corporaţiei, cum l-au scuipat pe ăla care le era şef, asta ca un favor, ca să nu îl bată, cum au dat un mail către “all” în care au spus ei, eroic, adevărul, cum sunt acum liberi, deşi mulţi dintre ei nu au, cum se spune, o chiflă în burtă. Scuzaţi exprimarea! Dar sunt fericiţi!

Toni-Erdmann-2016

Dar sunt fericiţi? Un bun prieten îmi spunea ceea ce urma să devină pentru mine o cheie, un răspuns, pentru multe experienţe din viaţă: nu poţi fi spiritual pe burta goală. Mai mult de atât, am învăţat un paradox interesant al corporaţiei: cu cât este mai mare, cu atât este mai puţin vulnerabilă, este ca un organism viu care îşi revine cu o viteză extraordinară şi indiferent cât ne-am dori, de la nivelul 2-3 în jos, poate pleca orice om, indiferent de vechime, experienţă şi know how, în cel mai rău caz se vor angaja doi care să facă muncă lui, dar vietatea va merge înainte.

90% dintre micii antreprenori, fie că sunt coach-i, producători de săpun din lacrimi de înger, întorc hamburgheri bio sau îţi descoperă ei sensul vieţii tale, îşi bazează business-ul pe trei preconcepţii; idioate, dacă mă întrebaţi: corporatiştii sunt prin definiţie proşti, leneşi şi superficiali, bărbaţii sunt nişte beţivi impotenţi şi femeile sunt nişte curve frustrate.

Dap, aşa gândeşte cel care îndrăzneşte să îţi propună să devii un om de succes aberând la preţul de 250 de euro pe oră, sau cel care te va ajută să promovezi în carieră prin incantaţii şi picturi cu fum pe coajă de ou de salamandră. Pentru el eşti doar un pește gras. Pentru că el nu ştie ce înseamnă efort, organizare personală, putere de auto-motivare şi responsabilitate; dacă ar fi ştiu, ţi-ar fi fost coleg.

Au soluţia la cum să câştigi mai mult, să trăieşti mai bine, mai sănătos, chiar ştiu foarte clar care sunt nevoile tale, la o cântărire ochiometrica. Nu te ascultă, nu eşti important/ă pentru ei, eşti doar un pește gras şi fără idei, pentru că, dacă aveai idei erai ca ei: liber, falit şi fără orizont. Fă un experiment, pune-i în dificultate, întreabă-i de ce nu încearcă o corporaţie, dacă ştiu totul aşa de bine? Ar trebui să fie fun.

Corporatiştii sunt plini de bani nemunciţi şi total lipsiţi de idei. Abia aşteaptă să cheltuie pe idei, produse şi servicii exotice, cu cât mai ciudate, cu atât mai bine. Ce am învăţat eu însă e că marea majoritate a corporatiştilor sunt căsătoriţi, au 2-3 copii, o rată la casă/maşină şi mai ales că foarte mulţi dintre ei şi-au dezvoltat un pragmatism interesant când vine vorba de spart banii, vorba ospătarilor: ăştia sunt corporatişti, lasă şpagă, dar îţi numără sticlele de bere la final ca să nu le dai ţeapă.

Dacă ai citit până aici, meriţi să îţi spun ce mă deranjeaza: nu îmi plac oamenii care înjură corporaţiile şi valorile lor, care jignesc corporatiştii şi idealurile acestora de viaţă, dar îşi creează un model de afaceri bazat pe banii corporaţiilor şi ai corporatiştilor. Mi se pare ipocrizie în manifestare maximă. Iar dacă tu nu înţelegi sau pur şi simplu nu ai nevoie de produsul sau serviciul lor, te vor înjura şi mai tare. Le-aş propune să facă o corporaţie uriaşă (sic), să îşi vândă ei între ei: servicii, produse şi idei, să facă troc, îţi dau două ore de consultanţă pe trei kile de săpun de păpădie porcească, dar doar dacă faci rost de nişte cidru organic.

Corporaţia a fost şi rămâne o şansă pentru mulţi dintre noi. Dacă eşti într-o corporaţie, foloseşte la maximum mecanismele pe care aceasta ţi le pune la dispoziţie să te dezvolţi, să fii performant, evită extremele şi mai ales alege să fii fericit! Dimineaţa, când mergi la muncă, seara, când pleci acasă. Dacă se vor acumula prea multe zile triste, vei sări într-o zi din tren, corporaţia va merge însă înainte. Mulţi uită să rămână recunoscători, uită că sunt de fapt un produs al corporaţiei.

Mă folosesc de o sintagma cunoscută ca să închid: nu te întreba ce face corporaţia pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru corporaţie, dar mai ales întreabă-te ce faci tu pentu tine!

Şi acum, aruncaţi cu roşii!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Te-ai ars, Cristino!

Azi, acum, îți faci timp!

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
22,301 views

Your tuppence

  1. Ioana / 10 May 2017 22:02

    Bine spus. 20 de ani am lucrat într-o corporație și știu exact ce înseamnă asta. Nu m-a ținut nimeni cu forța, am plecat când copiii au terminat școlile și au luat-o pe drumul lor. Am plecat pentru că la acel moment mi-am dat seama că puteam să trăiesc cu mai puțin bani din moment ce nu mai aveam de plătit lecții de ski, de germană sau meditații pentru bac. Am învățat enorm de multe în mediul corporatist deși nu a fost ușor, acum lucrez în sistemul bugetar și mi se pare floare la ureche, e o diferență de la cer la pământ. M-am întors în timp cu 25 de ani 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Floretronela / 10 May 2017 20:04

    Nu pot sa cred…nu au aparut rosiile…inca :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. anka / 10 May 2017 14:44

    Ha ha! no, bravo. In sfarsit cineva care pricepe. semnat io corporatist feroce 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro