Despre dificultatea de a fi femeie

Dragoş Farmazon

17 October 2011

Dragos FarmazonȘtiu puține despre femei. Dar am auzit o grămadă de povești. (Harold Pinter)

Într-o lume în care forța fizică primează, este ușor de înțeles (nu și de aprobat), de ce femeia are doar un rol secund. Umanitatea a încheiat însă acea perioadă. A intrat într-o alta. Mai pașnică, dar la fel de periculoasă: societatea de consum. Care este rolul femeii în ziua de astăzi? Și cum este ea văzută de societate?

Acum, când nu mai putem vorbi despre inegalitate între sexe în ceea ce privește drepturile legale (cel puțin în societățile civilizate), diferența între bărbat și femeie se face doar la nivelul percepției. Ori, mai precis, și bărbații și femeile sunt catalogați pornind de la niște prejudecăți. Și nu neapărat în sensul (negativ), din DEX, al cuvântului, ci în sensul unei judecăți a priori.

El este serios (ori pierde vară), tandru (ori bădăran), ambițios (ori leneș), stabil (ori imatur), demn (ori laș), familist (ori afemeiat), de carieră (ori ratat). La ea, lucrurile sunt ceva mai complexe. Pentru că dihotomiile sunt antagonice: dacă este o femeie de carieră, sigur nu este bună nici ca soție, nici ca mamă. Dacă e familistă, e retrogradă. Dacă e frumoasă, puțin probabil să fie şi deșteaptă; dacă e blondă, sigur nu este. Dacă merge des la salon, înseamnă că nu are nimic mai bun de făcut. Dacă nu o face, înseamnă că e neîngrijită. Dacă se îmbracă office, cel mai probabil e frigidă. Dacă se îmbracă sexy, aproape sigur e disponibilă. Dacă e geloasă, sufocă. Dacă nu, e indiferentă. Și aș putea continua la nesfârșit.

femeie singură

Femeia prezentului este, așadar, aceea care reușește să activeze la nivelul prejudecăților și să le combată. Este femeia care reușește, într-o echilibristică fină, să fie la un loc ceea ce este, ceea ce își dorește să devină și ceea ce societatea își dorește de la ea să fie. Feminitatea nu se mai rezumă la a te arăta supusă și a îngriji gospodăria. Femeia de astăzi este puternică și vulnerabilă, este echilibrată și pasională, este rezervată și impulsivă; ia decizii, are inițiative, coordonează; este tandră, sentimentală, fragilă.

Pe Dragoş îl găsiţi întreg aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

23 și 24 aprilie – Weekend-ul Galeriilor / WEG#3

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
27,520 views

Your tuppence

  1. Nuditate, erotism, pornografie • Hold(en) / 20 September 2016 4:51

    […] (ușor editat aici), a fost publicat pentru prima dată în Catchy, pe 27 octombrie 2011. Foto sus: L’ORIGINE DU MONDE (Courbet), expusă la Grand Palais, în […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Despre dificultatea de a fi femeie • Hold(en) / 20 September 2016 3:29

    […] (ușor editat aici), a fost publicat pentru prima dată în Catchy, pe 17 octombrie 2011. Foto: Henri Matisse, NU ALLONGÉ […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Max / 18 January 2015 10:36

    Femeia poate să fie oricum dorește ea să fie, însă, dacă își face un scop al vieții din a concura cu Bărbatul, este, cu siguranță pe un drum greșit și va fi nefericită, oricâte obiective de acest tip și-ar atinge. Reciproca e valabilă.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 23 Thumb down 5
    Reply
  4. Cristi R / 18 January 2015 1:35

    Azi, poate mai mult ca in alte decenii, pentru multe femei este intradevar foarte dificil sa fie Femeie.
    Era complicat si inainte dar prejudecatile de acum, pot spune fara a avea vreo indoiala ca multora le-a facut viata un chin.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 2
    Reply
    • Tudor M. / 18 January 2015 16:05

      Serios Cristi?
      Cand femeia era considerata un obiect in trecut si nu avea nimic de zis in fata barbatilor era mai bine? Cand nu era medicina in stadiul actual si nasterea era pur naturala era mai bine? Nu acele femei erau puternice ca le era viata predestinata in traditionalism crunt, fetitele din ziua de azi sunt “vulnerabile”

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
      • Cristi R / 8 February 2015 1:35

        Tudor M. – Cu exceptia celor nascuti in castele superioare, viata pentru oamenii obisnuiti a fost grea din totdeauna, fie femei, fie barbati.
        Diferenta majora intre atunci si acum este legata de faptul ca atunci viata era mult mai simpla, mai previzibila iar asteptarile oamenilor nu-i duceau cu atata usurinta in pragul depresiei asa cum se intampla in prezent.
        “Cand femeia era considerata un obiect in trecut si nu avea nimic de zis in fata barbatilor era mai bine? ”
        Nu era bine, dar nu era atat de rau ca acum intr-o situatie asemanatoare.
        Atunci multor femei un astfel de statut li-se parea firesc. Acum ar fi un chin.
        “Cand nu era medicina in stadiul actual si nasterea era pur naturala era mai bine? ”
        Atunci multor femei o astfel de nastere li-se parea fireasca. Acum ar fi un chin. Si daca pot prefera cezariana.

        “Acele femei erau puternice in ciuda faptului ca le era viata le era predestinata in traditionalism crunt.”
        In opinia mea erau puternice pentru ca erau fetite prea putini ani. Ele deveneau devreme femei prin simplul fapt ca incepeau sa munceasca ca o femeie la varsta la care fetele de azi incep scoala.

        Fetitele din ziua de azi sunt “vulnerabile” si le este greu sa intre in rolul de Femeie pentru ca spre deosebire de femeile de atunci raman “fetite” mult prea mult timp imaginandu-si ca e suficient sa inceapa viata sexuala pentru a devenii Femei. Din pacate aceasta greseala foarte multe o platesc cu varf si indesat ajungand foarte repede combatante in razboiul dintre femei si barbati fapt care le complica si mai mult viata de acum. O viata mult mai complexa, mai stresanta si plina de frici si asteptari nerealiste fata de cea a femeilor de acum 100 de ani.

        Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 1
        Reply
        • MCL / 31 March 2015 11:03

          CRISTI R, ca de obicei, rațional, la obiect și de mare bun simț. Nu-i așa că-i reconfortant să știi ce spui? 🙂

          Thumb up 0 Thumb down 0
          Reply
      • Scurtu sorin Izvoraș / 31 March 2015 20:59

        Este vorba de a găsi CALEA CORECTĂ pe care să mergem toți , nu să ne întoarcem la un trecut depășit poate , dar actual conceptual !

        Thumb up 2 Thumb down 0
        Reply
  5. Popescu / 17 January 2015 22:23

    Foarte frumos, bravo.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Mona / 20 October 2011 10:21

    Un barbat care vorbeste despre dificultatea de a fi femeie, ce dragut.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 0
    Reply
  7. Despre dificultatea de a fi femeie | Dragoș Farmazon / 17 October 2011 19:28

    […] în continuare aici. catchy.rofeminitate Prolog „If you’re not failing every now and again, it’s a sign […]

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro