Despre înjurături

Mircea Ciungu

3 December 2014

Mircea CiunguApropo de Radu Banciu. Banciu înjură. Banciu vituperează. Banciu ironizează. Banciu altoiește ca episcopul Nicolae, ăla cu bățul. Banciu ne spune cât suntem noi, boborul, de cretini când acceptăm inacceptabilul. Banciu ne bagă funia în case și ne arată scăunelul pe care să ne urcăm. Brrr! Cuvântul lui Banciu arde ca vitriolul, ca oțetul, ca veninul de mamba neagră.

Și totuși, mie îmi place! Ho! Stați o clipă ca să vă explic. Limbajul funcționează ca o supapă. Buuun. Știați asta. La francezi nu auzi așa ceva, ăștia sunt civilizați. Dacă au frustrări ies direct pe stradă și dau cu sticle incendiare. Mai moare câte unul când se iau de piepți cu jăndarii. Oricum, franceza nu are decât vreo două-trei vorbe de ocară, și alea de doi bani. Nu ar face să verse nici măcar un preșcolar din România. Limba română, în schimb, are o bogăție extraordinară, unică pe etajul cu măscări. Vine dintr-o istorie adâncă, cu holde arse și fântâni otrăvite, cu fanarioți și turci ciubucari, cu sarmale și mititei, cu șprițul și berea cu sare, cu ciobani ajunși miniștri comuniști, cu nașul de pe CFR. Și Banciu o folosește cu meșteșug și cu dreaptă măsură, dacă ținem cont de pielea celor pe care îi înjură.

Unora li se face gura pungă. Puroaie, mucegaiuri și… parfum de moare de varză. Soldatul Svejk s-ar simți rușinat. Sau poate nu. Dar contexul este diferit . Trăim într-o lume românească atât de alterată, că nu mai pot distinge florile de bălegar.

Nu-mi dați exemple cu olimpicii la metematică și cu Simona Halep, că vă spun să-i felicitați pe ăia care se vor bucura de performanțele respective. Cică am mai câștigat două premii Nobel, la chimie și la literatură, cu niște nemți care au viețuit temporar în România. Ca și Tarzan, și tot la Timișoara. Am mai găsit un doctor prin America care era și el de origine română și luase un Nobel, parcă pentru cercetare în microbiolgie.

Ne mândrim cu iluzii, de vreme ce, până și nume ca Microsoft, Bechtel și aud mai nou, Airbus – vai de capul nostru de români, care trăim printre francezi – devin sulfuroase o dată ce aterizează pe dulcele plai românesc. Nu intru în detalii. Pute.

pădure tăiată

Din această cauză, nu pot decât să fiu mulțumit, de vreme ce Banciu mă scutește pe mine să înjur. Pentru că am o poftăăăă!… mamă, Doamne, ce pohtă am! Mare cât o damijeană cu molotov! Pohta ce-am pohtit-o io de vreo patruj’de ani de când văzui filmul ăla cu nea Mărin îmbrăcat în Mihai Viteazul, de crezui că suntem mai breji ca americanii. Și ce să vezi ? Nu eram. Fâsss. De aia am și plecat la franțuji. Aici spui ”merde” și te-ai liniștit. Îți trage și ălalalt un ”bordel”, după care vă duceți împreună la un pahar de vin și de convivialitate. Poți să te superi din înjurături de astea? Ar râde fetele de la școla sanitară de noi.

În plus, Banciu nu înjură la comandă, înjură omul din splina lui. Înjură cu plăcere, cu patos, rablaisian, cursiv ca Charles Bukowski, stilat ca Henry Miller. Apoteotic ca un bătrân rabi din Huși. Cei care sunt pudici, cei care nu au scos o înjurătură în viața lor, se oripilează. Iar patrioții adevărați, cei care cred că pe toți ne-a botezat Sfântul Andrei și că în fibra noastră historică suntem jumate traci, jumate daci, și toți ortaci, sunt de-a dreptul furioși.

Banciu are o oglindă pe care ne-o pune în față și-și face un selfie, nu este mai presus de talpa norodului. Și nu are stilul ăla grețos libidinos al altora care înceracă să înjure la comandă un singur personaj. Încremeniți în proiect ar spune Liiceanu. Proiectul Băsescu. Triunghiul bermudelor politichiei românești. Nu! Banciu înjură pe toată lumea, fără partizanat. De la babord la tribord și de la prova la pupa.

Să fim înțeleși: nu îl apăr pe Banciu. Îmi apăr dreptul meu la înjurătură. Am participat la toate alegerile din ’90 încoace din România. Și când nu am mai putut, am ales în Franța și pentru România și pentru europenele și municipalele franțuzești. Dar de fiecare dată am votat pentru dreptul meu de a înjura. Cum să îi porcăi pe politicieni, dacă nici măcar nu ai participat la îngrășarea lor? I-am ales, mi-au băgat amândouă mâinile în portofel, și-au băgat picioarele în viața mea, măcar atât să pot face, să-i pot înjura, dacă nu este voie cu molotovul. Și pentru că am obosit să-i înjur de vreo patruj’ de ani, îl deleg pe Banciu. O face mai bine ca mine, o face pe scară națională, o face cu studii filologice la bază, competent, adică.

Zilele trecute, un domn profesor de literatură, universitar, ce mai, l-a defint pe Ponta cu un singur cuvânt. Din punct de vedere anatomic era vorba despre organul copulator masculin, utilizat și de Creangă într-o poveste. Atât. Profesorul de literatură nu a mai suportat. I s-a spart supapa. Dar din clipa aceea l-am stimat cu adevărat. Iată un tip care face cinste poporului din care își suge virtuțile, dar și limbii române, pentru că îi păstrează seva strămoșească. Când vom uita să înjurăm, ne vom pierde cu adevărat identitatea. Sau vom fi emigrat cu toții în Franța sau în Norvegia. Că nici ăia nu înjură.

Așadar, cât timp Banciu înjură pe ecran și ne face idioți pe toți, fiți liniștiți! România încă există. Încă mai avem dreptul să ne prăjim mititeii în poiene și să aruncăm peturi de bere, goale, prin râurile patriei, că au ajuns sticlele să înoate, mai multe decât păstrăvii. Încă mai putem să tăiem păduri și să le vindem pe nimic, încă mai avem dreptul să importăm roșii turcești. Încă mai avem dreptul să stăm acasă în loc să ne mișcăm cu*ul în stradă, acolo unde drepturi uzurpate de politicieni se câștigă, la rigoare, chiar și cu molotovul. Pentru că, dacă încă se trăiește cu 300 pe lună în România, dacă încă exportăm inteligență pe gratis, dacă curvele ajung deputate și primărițe, dacă încă o treime din mioritici îl consideră pe Gâdea sex simbol, iar pe Badea, comic, atunci poți să înjuri Banciule! Înjură, nene, până faci clăbuci le gură. Măcar să ne distrăm și noi un pic aici, în țara lui Voltaire. Că la ăștia nu se înjură. Uităm naibii să mai vorbim românește. Merde! Pardon!Voila!

Citiţi şi

Ce stă la baza nerușinării PSD

Cele mai bune 10 țări din toate punctele de vedere

Dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş vrea să fac ceea ce voi face azi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
969 views

Your tuppence

  1. julie / 12 March 2015 1:35

    Deci ramane cum am stabilit : genial !…. :))))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro