Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despre păcatul iubirii (II)

12 April 2013

… când mă întorc în mine și mă gândesc la cum pot iubi nu-mi este de trebuință decât acea trăire intensă, pervertită ulterior în sentimentul imolării (autosacrificare prin ardere), să mă preling imaginar spre rugul unde mi-am răstignit toate închipurile platonice; căci trebuie a recunoaște că mă sufoc făr` de paroxismul iubirii și al senzației că dincolo de ea nu mai este cu putință nimic de aflat, simțit și trăit. Să stai fixat în extaz, să te completezi prin exprimarea bestialității ce te definește pentru a-ți impune dominarea sexual-animalică, iar ea să-ți fie împărtășită, a te lăsa sedus de agonia plăcerii trupului încordat de dorință abandonându-mă într-o ultimă suflare, precum cea a izbăvirii dinaintea morții, știind că se poate muri iubindu-te astfel.

Mă știu că doar iubindu-te astfel pot suporta inevitabila povară a singurătății, când tu nu mai ești, iar eu trebuie să mă împac cu fascinația amăgirii. Voi împrăștia nefericirea în fiece trup și afect ce mă va străbate după tine, până la momentul unei alte imolări în care voi schimba doar lemnul rugului, pentru o trăinicie mai îndelungată a flăcării. Cu fiece ardere îmi șterg din umbra deminității pe care o port cu mine, pierzându-mi astfel și din uzul rațiunii. Ce poate fi mai teribil decât să urzești împotrivă-ți, iubind cu sufletul curat și complăcându-te în mizeria desfrâului carnal!? Blestemul iubirii, în fapt este neîmpărtășirea ei; elogiul iubirii îl aduci nu prin contemplarea sentimentului, ci prin trăirea ei extatică. Îmi doresc ca iubirea să fie percepută ca un păcat, să fiu judecat și condamnat la veșnicia morții și dacă voi fi lăsat să aleg, atunci să fiu executat prin ardere pe rug, să pot iubi și dincolo de moarte …



Citiţi şi

O blondă tinerică și un munte de bărbat

Romantice, tâmpite și îndrăgostite ca proastele

De ce-ai omorât-o, câine, nu ți-a fost milă de ea?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,727 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro