Despre schimbare şi alţi demoni

Oana Dușmănescu

23 October 2013

Eu urăsc schimbarea. Fie ea şi în bine. O să spuneţi că sunt fraieră şi încăpăţânată, dar am motivele şi explicaţiile mele. De fapt, nu schimbarea o detest cel mai tare, ci procesul prin care ajung sau încerc să ajung la ea. Începuturile par fresh şi nu doar par, chiar sunt, dar vai, mecanismele care se activează în acelaşi timp, mecanismele acelea mă dor şi mă fac să mă îndoiesc de fiecare gest. Parcă nu mă mai recunosc. Parcă e altă persoană în locul meu, care mi-a furat pielea şi inima, lăsându-mă prizonieră undeva nesigur, între două lumi.

Acum vreo 6 ani, în prima zi de serviciu nou, am ieşit la bere cu prietena mea L. „Am ieşit” e un fel de a vorbi. În primul rînd, am aşteptat-o în zadar la locul de întâlnire. Ea era deja acolo, dar nu o vedeam. Cum ziceam, nu doar că nu mă mai recunoşteam pe mine, ci şocul transformării îi atingea şi pe cei mai apropiaţi oameni. Apoi, când m-a recuperat ea, berea nu avea gust de bere şi nici conversaţia nu semăna cu nimic din sporovăiala veselă care ne cuprindea înainte. Tăceam ca un peşte. Mort. Şi doar se întâmplase ceva bun în viaţa mea.

Bine că a trecut. Peste o săptămână eram ca nouă. De fapt, eram ca aceea veche, cu un touch de înţelepciune în plus. Supravieţuisem. Mă felicitam şi mă pregăteam pentru schimbările care aveau să vină. Şi au venit.

Numai că nu doar dintre cele pozitive. Cumva surprinzător, însă tranziţia după lucrurile rele petrecute nu mi s-a mai arătat atât de neagră. Pentru că după dispariţia definitivă a cuiva, de exemplu, şocul te ţine în braţe o vreme, nu te lasă să cazi, te înveleşte într-o mătase, falsă, dar care îşi face atunci foarte bine treaba. Iar după ce trece şocul, dacă eşti zdravăn la cap, îţi dai seama că după ceva extrem de dăunător, care te-a lovit, nu poate veni decât ceva care să aline şi să te îndrepte.

În plus, oamenii… Aţi observat că, de câte ori observăm că o persoană s-a schimbat, nu ne mai place de ea? Schimbările în bine trec fie nevăzute, fie greu de mestecat. Cele înspre rău însă, oricât de mici ar fi, ne sar imediat în ochi şi în suflet, fie că e vorba despre un dinte stricat, fie că este vorba despre o tară de caracter pe care nu o identificaserăm până atunci.

Vă spun, schimbările sunt dificil de suportat. Vin cu consecinţe, iar acestea sunt şi mai dificil de suportat. Dar viaţa înseamnă schimbare. Cu cât te arăţi mai adaptat spre aceasta, cu atât vei trăi mai fericit. Eu mai am de lucrat la asta. Sunt încăpăţânată şi mă destabilizez iute. Dar râd puţin şi mă obişnuiesc apoi.

Voi, voi cum priviţi schimbarea? Cum o gestionaţi? O iubiţi sau ba?



Citiţi şi

Despre bunătate

Trăiește!

Nu trebuie să pozezi tot timpul în oaia roz, ca pe Facebook

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
678 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro