Dicţionarul dăunează grav ignoranţei!

catchy

20 May 2012

“Un dicţionar este tot universul, în ordine alfabetică”, spunea Anatole France. Cine nu a răsfoit un dicţionar explicativ al limbii în care s-a născut?! Nu ne naştem cu apetenţa pentru studiul doct al cuvintelor, cel mult cu o curiozitate stârnită, întreţinută şi cultivată chiar de unele jocuri ale copilăriei: “spânzurătoarea”, “fazan”, “scrabble”, jocuri simple, dar atât de utile în cunoaşterea limbii, în descoperirea şi asimilarea unui vocabular cât mai bogat, sunt urmate, într-o fază superioară, de “rebus” şi “integrame”, pentru dezvoltarea abilităţilor de a folosi cuvintele şi de a antrena memoria până la vârste înaintate. Sunt toate experienţe comune tuturor, experienţe legate de folosirea unui dicţionar, în care cuvinte noi capătă sens, cuvinte cunoscute scot la lumină înţelesuri noi în diferite contexte şi în care, uneori, cuvintele îşi spun povestea devenirii lor peste timp.

 Dar care este povestea dicţionarului? Originile lui vin din antichitate, din anul 2300 î.Hr., primul dicţionar fiind scris pe cele 15.000 de tăbliţe de argilă acoperite cu scriere cuneiformă, tăbliţe descoperite abia în 1964 la Ebla, în Siria. Câteva secole mai târziu, în jurul anului 2000 î.Hr. se scriau primele compilaţii lexicografice în Hurra Qubullu, ce cuprindea cuvinte akkadiene traduse în forma lor sumeriană, folosite în Babilonia, în cadrul schimburilor comerciale şi culturale cu Orientul Apropiat.

Apariţia primelor dicţionare explicative monolingve, în primul mileniu î.Hr., este legată de necesitatea explicării şi comentării unor texte sacre şi antice din China, India, Egipt, Grecia şi Roma. În Grecia, încă din secolul V î.Hr., nevoia de înţelegere a poemelor homerice Iliada şi Odiseea a dus la necesitatea introducerii unor note, numite glose, pentru clarificarea şi interpretarea corectă a unor pasaje mai greu accesibile, a unor cuvinte homerice rare, a unor cuvinte din dialectele locale, a unor termeni literari sau tehnici. Filetas din Cos începe această muncă ce va fi desăvârşită abia în primul secol î.Hr., în lexiconul homeric al lui Apollonius Sofistul, care s-a păstrat până astăzi. Practica de a glosa devine obişnuinţă în epoca alexandrină, când se foloseau termeni nu tocmai comuni.

 Alte trei scrieri de căpătâi sunt relevante pentru spaţiul lexicografic al lumii antice: De verborum significatu, pentru limba latină, Synagoge, pentru limba greacă şi Suda, pentru cultura bizantină. În China, în anul 800 î.Hr. se scrie primul compendiu caligrafic de caractere chinezeşti gravate pe obiecte din bronz, Shizoupian, iar în anul 300 î.Hr., Erya, cel mai vechi dicţionar monoligv care s-a păstrat. Abia în secolul II d.Hr. se scrie primul dicţionar pentru uz public, Shuowen Jiezi, care cuprindea definiţia a 9353 ideograme, dintre care 1163 cu dublă semnificaţie, extensie care fundamenta conceptul de rădăcină a cuvântului. În anul 543 apare Yupian, definind 12.000 de ideograme, pentru care se redă şi pronunţia, iar în anul 601, Qieyun, cu peste 16 000 de ideograme.

În Japonia, primele dicţionare cunoscute sunt Tenrei Bansho Meigi, din anul 835, care oferea pronunţia on a ideogramelor chinezeşti şi Shinsen Jikyo, din anul 900, ce reda şi pronunţia kun a 21.000 de caractere chinezeşti.

În lumea arabă, Lisan al Arab, din secolul XIII şi, Qamus al Muhit, din secolul XV, sunt primele dicţionare care organizează cuvintele în ordine alfabetică, după rădăcina lexicală, primul prezentând şi exemple de folosire în diferite contexte, pe când cel de-al doilea doar definiţii.

În spaţiul european, Evul Mediu întunecat este dominat de opere monumentale, cu caracter enciclopedic, uneori greoaie, în câte douăzeci de volume, de glosări din latina cultă în latina vulgară. Excepţie face Glosarul de la Monza, din secolul X, care se adresa celor care călătoreau în Orient şi cuprindea 65 de cuvinte de bază din zona lombardă, traduse prin cuvintele greceşti şi bizantine corespunzătoare.

Abia odată cu deschiderea oferită de Renaştere, (după 1417) şi cu înfiinţarea tiparului (Guttenberg 1455), revigorarea schimburilor comerciale şi facilizarea călătoriilor, consecinţe ale perceperii omului ca fiind bun, liber şi pe deplin responsabil, devine posibilă difuzarea, la nivel de mase, a dicţionarelor monolingve şi plurilingve. Atâţia ani de eforturi îşi găseau concretizarea în accesul omului comun la tainele cuvintelor, transformîndu-l definitiv din supus al unui Creator unic, în Creator al unor noi universuri. Saltul de la închiderea constrângătoare a Evului Mediu la deschiderea creatoare a Renaşterii poate fi sugestiv cuprinsă într-un citat din Puşkin: “Este de-ajuns un dicţionar, pentru a cuprinde toate cuvintele. Gândirea, însă, are nevoie de infinit.”

Articol apărut în www.clubdiverta.ro, noua revistă de cultură urbană îngrijită de publisherul catchy.ro.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,136 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro