Din dragoste de viaţă: Le Palais Idéal

Lacrima Andra

17 May 2015

Lacrima AndraCând iubeşti… O, Doamne, dacă ai înţelege ce ţi-e în puteri iubind, nu te-ai mai opri din a iubi. Şi de-ai iubi doar oameni, sărac ai fi în duh, dar sărac fără de scăpare ori iertare. Iubirea, uneori, se ascunde în pietre cărate de departe, săpate cu mâinile goale, fără vorbe, iar în ele stă o iubire unică, nemuritoare. Scriu o poveste de iubire cum nu ştiu să mai fi fost vreodată. Iar tu, cititorule, de-ţi vei întinde paşii până într-acolo, să calci desculţ în acel templu, cu reverenţă şi pios, căci îţi vei aşeza tălpile goale pe inima încă vibrândă a unui om ca nimeni altul.

Adânc, ascuns în inima văii Galaure, la 80 de kilometri sud de Lyon, un munte de om a ridicat o minune, adeseori dispreţuit  fiind de contemporanii săi, chinuit de viaţă în fel şi chip, trăitor într-o perioadă de mari suferinţe umane şi preschimbări ale lumii: Le Palais Idéal. Palatul ideal, construit din pietrele găsite în drumul său, cărate în buzunare de multe ori, adăugate una după alta, vreme de 33 de ani într-un edificiu unic în lume : palatul din poveşti, palatul pe care Natura a dorit să-l sculpteze în joacă folosind mâinile unui poştaş needucat nici într-ale artei, nici într-ale arhitecturii: Ferdinand Cheval.

Palais Ideal 1

Ferdinand se naşte în 1836 într-o familie săracă de ţărani francezi, în micuţul Charmes, lângă Hauterives. A muncit de mic copil, alături de tatăl său, motiv pentru care educaţia sa a fost una extrem de rudimentară. La 20 de ani intră calfă la un brutar. Deşi tinerii de vârsta sa sunt luaţi la oaste, Ferdinand reuşeşte să scape. Gurile rele spun că a fugit, că s-a inventat mai mic şi mai slab decât ar fi fost pentru a nu cunoaşte rigorile milităriei. La 22 de ani se căsătoreşte cu frageda Rosalie, de doar 17 ani. La foarte scurtă vreme după nuntă, Ferdinand pleacă în căutarea unei slujbe şi vreme de şase ani nimeni, nici măcar soţia sa nu mai ştie nimic de el. La un an după ce se întoarce acasă, în Hautrieves, Rosalie naşte primul lor copil (1864), care va muri în următorul an. Al doilea copil al lor se va naşte doi ani mai târziu, iar cinci ani mai târziu, în 1873, Rosalie moare. Ferdinand încredinţează copilul spre creştere bunicilor şi pleacă.

Cinci ani mai târziu, Ferdinand este poştaş în Hauterives şi este deja recăsătorit cu Claire Philomène Ricaud. Cuplul o duce greu şi se zbate în mizerie, foamete şi boli devastatoare ca marea majoritate a oamenilor simpli ai epocii. Au un copil, o fiică, Alice, care moare la 15 ani spre disperarea tatălui ei, pentru care acest copil născut în amurgul vieţii fusese totul. Pe cavoul familiei, Chevalier gravează cu mâinile sale: „Alice, dorul amărăciunii mele”.  De altfel, anul în care se recăsătoreşte şi i se naşte fiica, Alice, este anul în care Chevalier începe construcţia Palais Idéal, construcţie la care va lucra zi de zi, asiduu, vreme de 33 de ani, neîntrerupt, fără schiţe şi fără ajutor, povestind pietrelor şi ascultând poveştile acestora, după cum chiar el însuşi spune în memoriile sale. În ultimul său deceniu de viaţă îi pierde rând pe rând, în timp scurt, atât pe cel de-al doilea fiu, din prima căsătorie, pe Cyrill, cât şi pe Claire, cea de-a doua soţie.

ferdinant_Hauterives

Din nefericire natura mi-a dat gustul pentru arhitectura şi artă, dar nu mi-a dat abilităţile unui scriitor. Oricum de vreme ce adevărul nu are nevoie de ornamente, voi aşterne pe hârtie doar faptele. Sun fiul unui ţăran şi fiul muncii mele, am rămas un ţăran până la capăt, dar un ţăran care are dorinţa fermă de a arăta ce poţi face cu o voinţă de neclintit şi o muncă susţinută,scria Chevalier în deschiderea autobiografiei sale pe care nu a apucat să o termine. Moare înainte de a o valida, în 19 august 1924.

le palais ideal 3

Sun un prieten al Naturii, dar un prieten cu origini umile. Fără murmur am trecut prin toate cele, lucruri care mi-au făcut viaţa atât de grea. Poştaş fiind, şi eu, ca toţi cei 27.000 de colegi ai mei, am străbătut zilnic drumul de la Hauterives spre Tersannes, o regiune în care semne evidente arată că locurile au fost cândva acoperite de mare (n.a. aproximativ 30 de kilometri). Uneori am alergat prin zăpadă şi gheaţă, alteori am trecut prin câmpuri înflorite – mereu mergând prin aceleaşi locuri ce altceva puteam face decât să visez?, se întreba Chevalier în autobiografia sa.

palais-ideal4

Peisajul descris de el pare unul normal, prietenos, în realitate însă, în acele vremuri era mult mai dur: cărări înguste, cu pietre colţuroase pe care adeseori nici animalele de povară nu se încumetau a păşi, locuri izolate, neprimitoare şi totuşi de o frumuseţe copleşitoare, după cum povestesc şi alţi călători.

palais ideal 4

Despre ce visam?Poate asta au să mă întrebe cititorii mei. Ei bine, ca să-mi răzgândesc mintea, obişnuiam să clădesc un palat fermecat, dincolo de imaginaţie cu tot geniul pe care un om simplu ca mine îl putea concepe (cu grote, turnuri, grădini, castele, muzee şi sculpturi), încercând să aduc înapoi la viaţă arhitecturi străvechi din vremuri primordiale; întreaga realizare a minţii mele era atât de frumoasă, atât de picturală că vreme de 10 ani mi-am putut-o reaminti în fiece detaliu, oricând, mărturisea Chevalier.

Apoi vocea i se înmoaie spunând despre marea lui dragoste, Viaţa, în toate formele ei: Piciorul mi s-a împiedicat de o piatră care aproape m-a făcut să cad. Am vrut să ştiu ce era. Aproape m-am blocat privind forma pietrei, atât de neobişnuită era încât am aşezat-o în buzunarul meu să o pot admira după pofta inimii. În ziua următoare m-am întors în acelaşi loc şi am găsit şi alte pietre, şi mai frumoase. M-am gândit în sinea mea că dacă natura vrea să facă sculptura, eu voi face casa şi arhitectura. Pe cei 30 de kilometri pe care îi parcurgea zilnic pe jos pe un teren accidentat avea să adune toate pietrele cu forme aparte, vreme de 33 de ani. Iniţial le va fi transportat în buzunar, apoi într-o sacoşă, iar în cele din urmă, cu o roabă, stârnind comentariile, uneori dispreţul, alteori chiar furia oamenilor din jur. Cel mai mare turn al palatului măsoară 24 de metri în circumferinţă şi 10 metri în înălţime.

Şi-a dorit să fie îngropat în Palatul său Ideal, sub templul egiptean. Nu i s-a permis. Astfel că a mai muncit opt ani ca să-şi construiască propriul mormânt, similar palatului, iar doar doi ani mai târziu, epuizat avea să se stingă din viaţă. Nu înainte însă de a fi săpat în trupul de piatră al castelului, cu mâinile sale aceste cuvinte: „Visul unui singur om”. Visul său s-a încropit atunci când, încă adolescent fiind a descoperit cu uimire cărţile poştale ilustrate internaţionale. În palatul său ideal a zidit la un loc în piatră: toate formele de lăcaşuri de cult sub deviza “Orientul va fraterniza cu Occidentul”, toate felurile de case, statui – un templu închinat Naturii.

palais-ideal-2

 Le Palais Ideal  avea să fie cunoscut şi de către contemporanii lui Chevalier, încă din timpul vieţii acestuia când „La Vie Ilustrée” scria despre minunea de la Hauterives, în 1905, însă adevărata recunoaştere va veni abia în 1965, când André Malraux va introduce Le Palais Ideal pe lista monumentelor istorice clasificate ca unic exemplu concret de arhitectură naivă. În1984, Alice, ultima nepoată a lui Chevalier, fără urmaşi, decide să doneze construcţia municipalităţii din Hauterives.



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
749 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro