Dincolo de ceea ce credem noi…

Andi Valachi

6 February 2016

andi valachi

Suntem buni? Suntem răi? Suntem drepți? Cât de mult mințim și când? Oare averea te face rău și lipsit de empatie? Există atât de multe întrebări etice, dar și eterice, la care s-a încercat de-a lungul timpului să li se răspundă foarte poetic sau pur rațional. Omul însă nu este nici poet și nici un model de logică exemplară. De aceea m-au fascinat experimentele care taie prin perdeaua de „părerea mea” și demonstrează cum stau lucrurile, fără a implica nici o latură subiectivă. Probabil că unele sunt cunoscute publicului român, dar încă nu am reușit să le găsesc online, în românește, așa că m-am gândit să le așez pe hârtie. Iată câteva din aceste experimente care trag concluzii adânci și în cel mai obiectiv mod (eu nu fac decât să compilez lista, iar concluziile sunt cele trase de autorii experimentelor).

Experimentul Stanford al Pușcăriei. A fost un experiment condus de profesorul de psihologie Philip Zimbardo între 14 și 20 august 1971. Profesorul și echipa lui a selecționat un grup de 24 de studenți pe criterul de a nu avea cazier, probleme medicale sau psihologice. Ei au fost împărțiți pe două categorii: unii au fost numiți „deținuți” iar alții „gardieni”. Experimentul a degenerat rapid. „Gardienii” au început repede să-și ia rolul în serios și să impună măsuri draconice împotriva celuilalt grup. În cele din urmă, au ajuns să-i supună pe „deținuți”, colegii cu care au început experimentul, la torturi fizice și psihologice. I-au obligat să facă exerciții fizice epuizante și nu le-au permis să se ușureze decât în găleți plasate în celule – care erau golite numai dacă „deținutul” îi asculta întocmai. Unor „deținuți” le-au confiscat saltelele, lăsându-i să doarmă pe ciment. Într-un număr de cazuri, i-au forțat să se dezbrace la pielea goală, ca metodă de umilire. „Gardienii” au devenit tot mai duri pe măsură ce experimentul înainta, cu aproximativ o treime (deci patru) manifestând tendințe sadistice.

experimentul 1

Secvență din filmul german Das Experiment

Un „prizonier”, numărul 416, s-a revoltat de acest tratament și a refuzat să mănânce, declarând că intră în „greva foamei”. Pentru aceasta a fost închis într-un dulap și „gardienii” izbeau în ușă și urlau pentru a-l teroriza. Li s-a propus prizonierilor să-l elibereze pe 416 (s-au folosit numai numere) cu condiția ca toți ceilalți „deținuți” să-și cedeze păturile. Cu excepția unuia singur, niciunul dintre „deținuți” nu a acceptat acest schimb. În tot acest timp, profesorul Zimbardo, „director al pușcăriei” a lăsat experimentul să continue.

Experimentul a fost întrerupt doar la pledoaria unei studente, Christina Maslach, care a protestat pe motive de etică. Profesorul Zimbardo era implicat romantic cu ea și, mai târziu, cei doi s-au căsătorit. Este important de menționat că din 50 (cincizeci) de persoane care au asistat la experiment, ea a fost singura care a protestat despre tratamentul „prizonierilor”.

Concluziile au fost multe și s-au reflectat în viața reală, în metoda de conducere a pușcăriilor americane. Profesorul Zimbardo a depus mărturie chiar în fața Congresului American despre concluziile sale. La nivel nostru, al cetățenilor simpli, a rămas ideea că, făcând abstracție de o minoritate, nu există oameni buni sau oameni răi. Covârșitoarea majoritate a oamenilor devin buni sau răi în funcție de situațiile în care sunt puși. Acest gând a fost repetat la investigarea abuzurilor de la Abu Ghraib, unde soldații americani au torturat și umilit deținuți irakieni. Cunoscuții și rudele soldaților și subofițerilor trimiși în judecată pentru acele fapte (erau și femei printre acuzați), unanim au declarat că nu pot înțelege ce anume s-a întâmplat, faptele fiind complet nepotrivite cu ceea ce știau ei despre acești prieteni și rude. Zimbardo însuși s-a declarat șocat că ofițerii superiori se absolveau de aceste fapte nedemne, blamând gradele mici, ca un incident izolat.

experimentul 2

Secvență din filmul german Das Experiment

(Pentru o viziune artistică a acestui experiment vă recomand filmul german Das Experiment/The Experiment. Mi s-a părut mai bine făcut și mai impresionant decât versiunea americană. Mărturisesc că nu am văzut încă versiunea 2015 – „The Stanford Experiment”.)

Experimentul Milgram. Petrecut la Universitatea Yale cu 10 ani înaintea experimentului Stanford, în 1961, acest experiment este considerat extrem de relevant pentru brutalitatea germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, mai ales, pentru apărarea des întâlnită la colaboratorii nazismului, „Executam doar ordinele primite”. Momentul experimentului nu este întâmplător – a fost ținut la 3 luni după începerea procesului lui Eichmann în Ierusalim.

Acest experiment implica trei persoane: conducătorul experimentului, un voluntar real și unul fals (care pretindea că e voluntar). Cei trei oameni acopereau 3 roluri: Experimentatorul, Profesorul (rolul dedicat voluntarului adevărat) și Studentul (acel voluntar fals).

Experimentul_Milgram

Experimentul Milgram

Ideea era că Studentul poate fi „ajutat”, prin șocuri electrice, să evite răspunsurile incorecte, deci să învețe mai bine. Profesorului i se dădea un ușor șoc electric ca să realizeze la ce anume va supune Studentul. Subiectul experimentului – Profesorul – credea că Studentul va primi un șoc electric pentru fiecare răspuns incorect, șoc care va fi crescut cu 15V la fiecare nouă aplicare.

Studentul, un actor, imita efectele șocului. După câteva creșteri ale voltajului, actorul începea să bată cu pumnii în peretele despărțitor. După câteva bocănituri și după ce se plângea de boala sa de inimă, Studentul amuțea. La acest punct, mulți oameni care jucau rolul Profesorului doreau să se oprească și să verifice starea Studentului. Li se spunea că nu este nevoie. Unii s-au oprit temporar la 135V și au chestionat ideea de bază a experimentului. Majoritatea au continuat după ce au fost asigurați că nu vor avea nicio responsabilitate. Atunci când un subiect ajungea la limită, Experimentatorul oferea niște impulsuri atent stabilite, în următoarea ordine:

  1. Te rog, continuă!
  2. Succesul experimentului cere ca tu să continui!
  3. Este absolut esențial ca să continui!
  4. Nu există opțiuni, trebuie să continui.

Numai dacă subiectul insista să se oprească după aceste patru încurajări, abia atunci lua experimentul sfârșit. Dacă nu, experimentul continua până șocuri de 450V, de trei ori.

Rezultatele au fost surprinzătoare. 65% din cei testați au ajuns la șocul maxim, de 450V. Nimeni – nici atunci, nici când experimentul a fost repetat de-a lungul anilor – nu a insistat ca experimentul să fie oprit și nici nu s-a dus voluntar, împotriva dorinței Examinatorului, să verifice starea de sănătate a Studentului.

Milgram a spus într-un articol din 1974 intitulat „Pericolul Obedienței”:

Disponibilitatea extremă a unor adulți de a merge oricât de departe pentru a împlini comanda șefilor constituie descoperirea de bază a experimentului și este lucrul care cere o explicație.

Oameni normali, care nu-și fac decât slujba și care nu sunt animați  de ostilitate, pot deveni agenți ai unei proces incredibil de destructiv. Mai mult, chiar și atunci când efectele destructive ale muncii lor devin evidente și li se cere să continue să desfășoare acțiuni incompatibile cu standardele fundamentale de moralitate, relativ puțini dintre ei au resursele psihice de a rezista autorității.”

Deprimant, nu-i așa, să aflăm că atât de mulți dintre noi, atunci când se află sub ordine sunt capabili de fapte atroce. Nu putem nici măcar s-o blamăm pe „alte vremuri, alte obiceiuri”. Într-o replicare a experimentului din 2009 pentru BBC, din 12 subiecți doar 3 s-au oprit înainte de finalul experimentului. Există însă și un unghi luminos: dacă înțelegem cum apare brutalitatea și ce anume o mobilizează, dacă acceptăm că suntem vulnerabili la presiune, avem o șansă să controlăm procesul. O șansă pe care n-o aveam înaintea acestor experimente.

Cei ce au stomac puternic, pot urmări filmul original al experimentului aici, pe Youtube (în limba engleză).

În episodul următor, mă gândeam să povestim despre minciună (când și cum mințim, când mințim mai mult și când mai puțin) și despre bogăție.

 Pe Andi îl găsiţi aici.

Citiţi şi

Oamenii sunt fiinţe altruiste: un experiment cât un oraş

Masters of Sex

Citiţi şi

AMR 276 (5)

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Nu ești cea mai grozavă soție, ești călăul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,955 views

Your tuppence

  1. O alta / 8 February 2016 13:11

    Libertatea individuala in afara celei etice, asumate constient, poate degenera intr-un comportament abuziv, dominator, necontrolat si distructiv, draga Valentina. Ea este nociva, generatoare de anarhie, dezordine si coruptie sociala. Nu am zis-o eu, ci Kant. Cu alte cuvinte, cam ce se i tampla la noi azi. Tot Kant, ne spune, ca in planul vietii morale, omul isi afla adevarata libertate, pentru ca, in acest plan, el insusi este legislatorul, creatorul si impunatorul legii morale si, dependenta sa de aceasta lege, este dependenta fata de sine, de propria-i creatie, a vointei sale autonome. In postura de fiinta morala, omul este liber ca individ si, nu va fi nicicand o frunza-n vant, la cheremul oricui.
    Imi pare rau ca ai avut o astfel de copilarie, de acolo, la varsta adulta, ne extragem seva. Ii poti comunica prietenei tale, ca “duomnul profesor” o poate pati destul de grav.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • O alta / 8 February 2016 17:08

      Potentialul criminal, îl avem fiecare dintre noi, draga mea…inclusiv Freud, a zis-o, si nu numai. 🙂 Contează, însă, ceea ce hotărâm noi să facem cu el, este strict alegerea noastră. Ai luat cumva în calcul și cealaltă opțiune, aceea de a-ti ajuta propria colega? Nu de alta, dar, la fel s-ar putea sa-ti ceară șeful să faci anumite lucruri cu care nu ești de acord. Cam care ar fi alegerea ta în cazul acesta? Dar, daca, în situația în care ești în cunoștință de anumite fapte, care, nu neapărat te-ar afecta pe tine în mod direct, ai lua pozitie, sau doar ai tăcea? Despre asta-i vorba, draga mea. În celălalt caz, există atâtea mijloace de auto-aparare, incat, nu prea trebuie sa-ti faci mari probleme. Înainte de a recurge la lege, aceea care, se presupune c-o și aplici cum trebuie 🙂 … îi poți da o lecție individului, destul de clară. S-ar putea ca “telectuala” și, nu numai, să se liniștească brusc. Până una alta, te suspectez pe tine de un intens “potențial criminal” 🙂

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
  2. Roxana / 8 February 2016 13:09

    @Andi V Situaţiile create de către Milgram si Zimbardo sunt edificatoare doar pentru un context militar sau pentru situatii penitenciare, nu pentru cele civile, care reprezintă viața de zi cu zi!!
    În plus, cercetătorii care combat aceste experimente( sunt extrem de mulți), sunt de părere că acestea au fost efectuate de către doi psihologi aparținând aceleiași generații (foști colegi de clasă), folosind metode similare, în aceeași tară (Statele Unite), având ca participanți DOAR subiecți de sex MASCULIN, caucazieni, de clasă mijlocie, plătiți cu 15$/zi, ceea ce înseamnă că NU a putut fi identificat un tipar de comportament social valabil peste tot pe planetă și pentru ambele sexe! Nu putem face abstracție de faptul că o FEMEIE- Christina Maslach- a pus la îndoială duritatea și moralitatea experimentului, cerând încheierea acestuia. Ulterior, însuși Zimbardo şi echipa lui au admis că imaginaseră un scenariu absurd. În mod cert, concluziile studiilor sunt remarcabile, dar nu au o valabilitate universal extinsă. :).
    Cred ca numai temperamentele unora dintre noi sunt înrudite cu latura animalică, de aceea nu pot fi de acord cu o extindere asupra tuturor.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
    • Andi V. / 8 February 2016 15:35

      @Roxana. Nu cred ca vom ajunge pe aceeasi pagina – e okay, doi oameni se pot uita la acelasi lucru si trage concluzii diferite – dar tin sa spun ca ambele experimente au fost repetate in conditii diferite, la diferite momente de timp, cu diverse componente a grupului de participanti si numerele nu s-au schimbat semnificativ.
      Ca un om care a trait in 2 societati diferite am vazut cum un mediu echilibrat, abundent si care protejeaza individul genereaza o tendinta spre un comportament individual moral si benefic, un sistem comunitar in care oamenii se ajuta, in timp ce alta, unde resursele sunt limitate, frustrarile zilnice sunt maxime, conduce – de multe ori – la rautati gratuite si, in cazuri limitate, chiar la sadism cotidian. Nu sunt armate sau puscarii ci tari.

      Thumb up 1 Thumb down 2
      Reply
  3. Roxana / 7 February 2016 22:08

    Istoria este dovada faptului că umanitatea poate fi de o violenţă şi de o cruzime incredibilă, nu era nevoie de efectuarea unor experimente psihologice, destul de controversate, ca cele mentionate aici.
    Intrebarea este daca suntem înzestraţi în mod natural cu o bunătate care este coruptă de societate sau ne naştem cu un potenţial de răutate care este ţinut în frâu de normele societăţii? Paul Bloom, profesor de psihologie la Universitatea Yale, a incercat sa gaseasca un raspuns la aceasta intrebare studiind comportamentul bebelusilor si a ajuns la concluzia ca un simţ al binelui şi răului există în noi încă de la început.
    Presupunând că există un instinct al binelui înnăscut (altruism, încredere, iubire de oameni), o bună parte din educarea copilului este destinată inhibării acestui instinct, trecerii lui sub controlul inteligenţei şi al raţiunii. Copilul este învăţat să nu se încreadă în «oricine», să fie bănuitor, să se teamă, să invidieze, să urască. Cu timpul, datorita educatiei, a traiului intr-o familie disfunctionala, intr-o societate ale carei valori sunt alterate, devine- pe viata- prizonierul propriei sale inchisori emoţionale loc in care salasluiesc mania, ura, lipsa iertării, intoleranta, minciuna, dizarmonia, singurătatea, dezacordul şi gelozia. Aceste inchisori emotionale sunt fabrici de rautate cronica. Cei care reusesc sa traiasca in libertate, mai au speranta sa cultive bunatatea, toleranta si iubirea de oameni.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 0
    Reply
    • Roxana / 7 February 2016 22:38

      @Valentina. Nimeni nu-ti tine lectii de morala( de ce as face-o?), comentariul meu este cu caracter general si nu iti este adresat. Comportamentul tau deviant( pe care tocmai l-ai evidentiat), este problema ta, nu a mea sau a altor comentatori de aici. Singura persoana care te poate ajuta este un psiholog( psihiatru).

      Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
      Reply
    • Andi V. / 7 February 2016 23:38

      Nu inteleg si nu cred ca-mi vei putea argumenta lucid cum moartea copilului lui X care, sa zicem, ti-a gresit, ti-a facut TIE viata mai buna. Din randurile tale simt ca spui “razbunatoare” ca si cum ar fi o calitate. Nu este. Stii zicala aia, cam puerila dar cuprinzatoare de adevar “A ura pe cineva este ca si cum ai lua otrava si te-ai astepta ca altcineva sa moara”. Daca cineva ma rascoleste emotional, ma ataca, imi face rau (sau macar incearca), tot ce-mi doresc si tot ce incerc este sa ma distantez de el/ea, sa pun ziduri si garduri tocmai ca sa nu devin asemeni celor care-mi displac. Atat.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 3
      Reply
      • Andi V. / 8 February 2016 0:58

        Orice filosofie personala te ajuta, e okay cu mine. Pui insa aceasta filosofie personala in cuvinte care mi se par gresite: asociezi moartea cuiva cu senzatia ta de beautitudine. Unii cred ca e justitie divina – si e okay – altii (eu ma numar printre ei) cred ca lucrurile sunt mai subtile – o persoana rea, va crea prin propriile actiuni, mânii, vorbe acel iad personal in care lucrurile rele se vor intampla.
        In fine, simti ceea ce simti si asta este. Cred insa c-ar suna mai bine daca n-ai atasa si “moartea copilului lui X” la concluzia personala. Este insa numai parerea mea – esti, bineinteles, libera sa-ti alegi exprimarea pe care o crezi potrivita.

        Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 3
        Reply
    • Andi V. / 8 February 2016 4:07

      Cu tot respectul pentru punctul tau de vedere foarte articulat, cred ca era nevoie de aceste experimente. Comentariul tau este poetic – si daca n-am inocula lucruri rele ci numai lucruri bune in copii, brutalitatea umanitatii ar disparea. Afirmatia se prabuseste sub generalitatea ei. Mi se pare important sa cuantificam si sa masuram. Subiectii din experimentul lui Milgram aveau remuscari si manifestau o grija – dar asta nu era suficient pentru ca ei sa se opreasca si sa refuze.
      Cu riscul de a fi aruncat sub tramvai am sa spun ca numai acceptand natura animalica a omului (statistic, nu punctual, a fiecarui individ) putem s-o controlam. Rejectia acestei realitati sta la baza celor mai mari dureri – “omul nou” imaginat de Ceausescu, Hitler, Mao sunt teorii care au condus la distopii extrem de dureroase. Omul nu este nou si orice educatie, cred eu, e doar un staniol care – desi de dorit si minunat – poate fi sfasiat la orice criza de amploare.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 4
      Reply
  4. O alta / 7 February 2016 19:26

    @ Andi V, senzational articol, incep sa cred ca este inspirational pentru tine, prin unele texte ale tale se simte “izul”. 😉

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
    Reply
  5. Andi V. / 7 February 2016 18:29

    Foarte bine spus, Valentina. Este o pozitie aroganta sa nu accepti ca esti failibil, ca tu esti bun si doar ceilalti sunt rai, prosti, ticalosi si trebuie corectati, cu batul daca trebuie. Mie imi este si frica de cei care cred ca detin raspunsul la ce este bine.
    Cred ca o mare parte a suferintei de pe planeta aceasta emana din certitudinea ca stim exact ce este binele si ca refuzam sa acceptam c-am putea gresi. Lucrurile sunt si simple dar au si o latura complexa si a le simplifica prea mult este gresit.
    Imi amintesc o fraza dintr-un film despre bursa “Margin Call” in care angajatul tanar il intreba pe Kevin Spacey: “Si asta este bine?” la care Kevin Spacey ii raspunde ganditor “Pentru cine? Pentru cine este bine?” – intotdeauna binele si raul se intrepatrund.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
  6. Andi V. / 7 February 2016 17:39

    (dacă ai ști ce mă amuză jocul acesta – știu că n-ai cum să știi pentru că judeci lumea după propria persoană 🙂 și ești sincer convinsă că sunt turbat de mânie. )
    Nu conteaza, Laura/Central Scrutinizer sau cum mai vrei sa-ti spui, ca ai citit si ce ai citit daca te inversunezi sa ascunzi un comentariu atat de netru cum era al meu. Ca in filmul “Un pestisor numit Wanda” imi vine in minte scena cand Otto urla “Sunt o maimuta? Maimutele nu citesc filosofie!” si caracterul jucat de Jamie Lee Curtis ii raspunde “Ba da, Otto, si maimutele citesc filosofie. Numai ca n-o inteleg.” 🙂 ))

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 5
    Reply
  7. Mirela / 7 February 2016 15:28

    Am văzut filmul american despre Experimentul Stanford și face parte din categoria filmelor pe care nu prea le-aș revedea (poate doar într-o pasă bună a stomacului meu).
    Există vorba aia că „e mai ușor să fii rău decât să fii bun”, iar eu zilele astea încerc să aleg să fiu mai bună, cu fiecare dimineață în care mă trezesc. Tare greu este! Mă uit la cei din jurul meu, cunoștințe, prieteni și îi văd cum aleg să urască și să-și arunce veninul asupra celorlalți. Frustrările, nemulțumirile, neîmplinirile, suferința ne orbesc, devenim egoiști și răi. Ne spunem că suferința noastră e cea mai mare și nu ne interesează de alții. Uităm că noi nu trăim singuri, că lumea nu se învârte în jurul nostru, că depindem de alții, chiar dacă vrem sau nu. Nu poți fi fericit de unul singur. Și da, este adevărat, când ești plin de frustrări și primești un pic de putere, devii rău, din dorința de a-ți ascunde imperfecțiunile și de a nu părea slab. Mă uit acum la câțiva prieteni ai mei care trec prin asta. Mă uit la soțul meu, care m-a călcat în picioare, nu pentru că are o problemă cu mine, ci cu el însuși și în loc să o rezolve, alege să fie rău. E mai ușor așa. La ce i-a folosit să fie bun până acum, dacă alții nu văd și nu apreciază? Asta e logica lui. Dar asta e ce crede el,nu realitatea.
    Dar oricum fericit nu ești, bineînțeles, când ești rău.
    Și da, am observat că se nasc monștri din obligația de a fi obedient sau din dorința de a fi mereu pe placul tuturor. Este ușor să observăm, să analizăm și să comentăm, dar realitatea este că ni se întâmplă tuturor, la un moment dat. Este greu să nu te lași influențat, să te lupți mereu cu tine însuți, să fii buni cu toți, să fii mulțumit cu tine însuți, chiar dacă nu te ridici la „standardele” societății în care trăiești. Uneori îți vine să-i dai dracului pe toți și uneori chiar nu vrei să-ți mai pese dacă ești bun sau rău.
    Și nu știu dacă ați observat, dar persoanele mereu vesele, optimiste, cu un zâmbet cald și o mână întinsă pentru alții sunt privite cu ură și aroganță. Aroganța omului care nu poate fi așa și îți spune „Nu știi că dacă ești bun, ești luat de prost?” și exact asta fac ei cu tine. Încearcă să te ademenească ca șarpele la măr și când nu reușesc îți aruncă tot veninul lor în față.
    Interesant subiect. Pe mine m-a atins pentru că studiez problema asta acum. Încerc să accept eu schimbarea din mine și apoi să văd cum sunt percepută și cum pot influența pe alții în bine.
    Aștept episodul despre minciună. Nu urăsc nimic mai mult decât minciuna și totuși… și eu mint. 😉

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 6
    Reply
    • Andi V. / 7 February 2016 16:05

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 6
      Reply
  8. Laura / 7 February 2016 13:27

    Dincolo de ceea ce credeti dumneavoastra, domnule Valachi….publicul roman este foarte in tema cu respectivele experimente si cu multe altele, ca urmare vizionarii filmelor si documentarelor facute pe aceste subiecte si a citirii cărţii “The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil (Random House, 2007- http://www.lucifereffect.com), scrisa chiar de Philip Zimbardo, publicata si in Romania, in anul 2009 la Editura Nemira sub denumirea de “Efectul Lucifer”, pe care imi inchipui ca ati citit-o. De asemenea, internetul abunda de site-uri românești care abordeaza acest subiect si nu inca de azi, de ieri ci de vreo 10-15 ani ( va recomand sa va schimbati schimbati setarile la browserul de cautare, bifand si limba română).
    Aceste experimente, au fost unele dintre cele mai controversate – și contestate – experimente cu oameni din psihologia socială. Au fost incadrate in psihologia socială deoarece, în afară efectelor psihologice asupra indivizilor, acestea au avut un rol și în studierea conformismului, obedienței și omogenitatatii, grupurilor mici și de asemenea, au relevat modul in care se aplică regulile sau normele nescrise (informale) în cadrul acestor grupuri.
    Experimente similare gasiti aici, pe scurt : http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-experimente-psihologice-care-au-sc-pat-control

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 4
    Reply
    • Andi V. / 7 February 2016 15:30

      N-am vrut sa jignesc pe nimeni si nu stiu de ce luati personal o repetare. Mie mi s-a intamplat ca, de cate ori intrebam “Stii de Experimentul Stanford?” sa mi se raspunda “Nu, ce-i aia?”, din partea unor oameni educati dar poate mai putin interesati de aceasta latura de cuantificare.

      Thumb up 2 Thumb down 4
      Reply
    • Andi V. / 7 February 2016 16:11

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 5
      Reply
    • Andi V. / 13 February 2016 0:55

      @LAURA – daca veniti pe pagina mea FB de autor veti vedea ca, in ciuda a celor pe care le credeti dumneavoastra, asa cum am spus (dar acum e ascuns) multi oameni nu stiau despre aceste experimente. Ma bucur – in ciuda comentariilor agresive pe care le-am primit, cum a fost si al dumneavoastra – c-am informat pe cineva.
      Sper sa fie un indemn si pentru dumneavoastra si pentru multi alti oameni educati sa coborati din turnul de fildes si sa popularizati cunostintele, chiar daca vi se par cunoscute. 🙂

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  9. lotusull / 7 February 2016 8:29

    Știam experimentele, nu am văzut filmele – chiar le voi căuta, sunt curioasă.
    Probabil că ați citit despre experimentul Pitești – o dovadă cam amară a răului din noi. Așișderea Holocaustul.
    Încerc cumva să fac o distincție între răul ce-l facem celorlalți sub presiune fiind, răul intenționat în absența presiunii și cel din neștiință/ necunoaștere de sine sau a contextului.
    Probabil că putem controla acel proces în măsura în care ne și dorim acest lucru. Uneori mă întreb ce va trage mai tare în balanță: dorința de a ne demonstra puterea ori cea de a da o șansă binelui din noi. Păcat că nu voi trăi suficient pentru a afla răspunsul 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
    • Andi V. / 7 February 2016 16:15

      Multumesc pentru comentariu, lotus. Da, stiu de Fenomenul Pitesti si, ca aplicabilitate practica, va spun ca atunci cand am facut armata nu intelegeam de ce cei din ciclul II erau atat de brutali cu pufanii, cand ei insisi urasera atat de mult continua brutalizare. Nu am trecut prin asta (eu eram TRist) – doar am asistat la batalionul celor cu armata lunga… dar inca nu inteleg de ce omul doreste sa perpetueze acest ciclu al violentei si brutalitatii – sa ia loviturile dintr-o parte si sa le transmita altora care n-au nici in clin, nici in maneca, cu acea suferinta si injosire.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 5
      Reply
  10. Andi V. / 7 February 2016 3:18

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro