Dispari din faţa mea! Am o urgenţă…

Gabriela Herzog

7 October 2015

gabriela herzogPlouă că dracu afară de azi dimineață. Reformulez: plouă ca în poeziile lui Bacovia. Şi a fost ziua în care a trebuit să mă mișc mult pe jos. Am plecat coafată și am ajuns ca o mâță plouată. Şi cu o urgență majoră.

Mă grăbeam acasă. În casă. Da, știu, trebuia să merg în locul special acum 2 ore, dar la ora 18.00 în București am estimat 6 km în 30 min. Never, dar nevernever să nu estimezi traficul în capitală. Mai ales când plouă. Am zis de 1000 de ori că dau 10 lei și-mi iau o umbrelă normală și să nu mai folosesc mașina pe post de pelerină de ploaie. Doar că îmi amintesc asta de fiecare dată când descopăr dimineața că curge apă din cer.

Cobor din mașină cu geanta de laptop agățată de umăr, cu două papornițe (zău că așa arată sacoșele de la supermarket), cu diverse “d’ale gurii” în mână, plus poșeta. Pe cât de mult îmi place bagheta franțuzească, pe atât de mult urăsc să o pun în pungă. O frâng de fiecare dată: ba cade din pungă, ba o turtesc cu alte alea. Evident că, de cele mai multe ori, o pierd pe drum!

Cu haina roșie pe mine arătăm că Moș Crăciun pe tocuri.

După cum vă spuneam, mă grăbeam. Rău. Conform legilor lui Murphy (care, de altfel, îmi este un prieten foarte bun), pe scările de la intrarea în bloc erau adunați niscaiva copii care practicau un sport nerecomandat minorilor (dacă v-ați gândit la prostii, să vă fie rușine): doar fumau. Şi se mișcau în reluare. Până și-au luat sucul, până și-au săltat fundul și până s-au dat la o parte a durat vreo oră.

crazy

Ajung în fața ușii și nu aveam cartela la îndemână. Las plasele jos, pică bagheta (e ultima oară când o mai cumpăr), îmi alunecă laptopul de pe umăr, îl prind cu genunchiul și deschid poșeta.

Pe naiba, poșeta: am găsit geanta cu farduri, portofel, șervețele, bilete și bilețele, agendă, suveniruri de la copil, un spiral de 12, un diblu, două cuttere profesionale, o racletă de pâslă, 3 pixuri, 1 stilou, o sticlă de apă, dar cheile…. nu. Reamintiți-vă că mă grăbeam, da?

Mai răscolesc o tură, îmi rup o unghie și decid: răstorn geanta într-o paporniță! Zdrang, bum și paf: cheile NU. Scot și căptușeala și nimic. Mi-aduc aminte că am plecat cu ele în mână dimineață și nu le-am pus în geantă: într-o mână aveam nessul și în alta cheile pe care le-am aruncat în suportul de pahare dintre scaunele din față.

Las totul baltă, mă duc la mașină: copiii făceau deja balet. Sus de pe scări, jos înapoi și iar de la capăt. Murphy cu mine de mână. Nu găsisem loc de parcare la intrare, așa că am plecat în drumeție până la mașină.

Găsesc dispărutele și revin în pas săltat. Sus  copiii, deschis ușă, săltat bagaje și hai spre lift. Lift care era la ultimul etaj, iar lângă mine apare o vecină care suferă de limbariță. Şi dăi și povestește. Când ajunge liftul, adun iar de pe jos nenorocirile și când dau să mă urc apare o tanti cu un copil în căruț! No, no, no….

Acord prioritate de drepta și …mai stau o tură. De atâta amânare am început să repet dansul ploii. Săritură de pe un picior pe altul, urmată de încrucișarea picioarelor. Chiar nimeni nu a fost în stare să inventeze teleportarea? Sau măcar zborul pe scara blocului?

Vecina continuă să mă toace la cap cu probleme organizatorice ale scării; nici măcar nu o auzeam. Bine că nu îmi depăna ceva haios: asta mai lipsea, să mă bufnească râsul!

Vine liftul și mă arunc cu viteza luminii în el, lăsând partenera de conversație afară. Las papornițele jos, închid ușile, cu o mână apăs pe buton, cu cealaltă încep să desfac la nasturii de la haină. Cine a inventat modelul ăsta de haină cu 2 rânduri de nasturi? 12 bucăți. Până la etajul 5 i-am dat gata pe toți. Deschid ușile la lift, înhaț bagaje și dau să ies. Nu pot că am călcat pe cordon. Că-n filmele cu proști. Ridic pantoful și târăsc bagajul pe scară.

Dacă nu întru în 3 secunde în casă, va trebui să spăl casa scării!

Bag cheia, descui și… ușa nu se deschide. Mă înfig în sonerie, deși mă îndoiesc serios că pisicile din interior pot face ceva în sensul asta. Aud pași și cineva mișună în interior. What a…..?

Cine naiba vrea să îmi facă curat în casă? Au venit cumva Master Chefii de la firma unde îmi fac shopingăreala să îmi facă de mâncare? În timp ce gândeam, m-am deschis și la blugi.

Imaginați-vă the big picture: o zăludă cu părul ud, deschisă la haină și la blugi, înconjurată de pungi și genți. Dacă ați deschide ușa și ați vedea o așa arătare, nu ați suferi un infarct?

– Cine e? întreabă o voce blondă din spatele ușii.

– Mâță! Deschide naibii ușa odată că o sparg! zic eu.

– Stai un pic că am o surpriză pentru tine!

– Deschide că te omor! Acum!

– Mami nu vorbește așa, deci tu nu ești mami și nu îți deschid!

Allah! și mi-a scăpat un pumn în ușă.

Bietu’ copchil deschide, iar eu mă năpustesc înăuntru. Îmi arunc haina și din 2 pași și 3 mișcări ajung la destinație.

După ce… ţip la copil:

– De ce naiba deschizi dacă nu știi cine este? Nu ți-am zis să te uiți pe vizor?

Fără răspuns. Doar o față lungă și cu lacrimi.

Ups! Am făcut-o de oaie.

CTR+Z. Reluăm faza de la ușă.

Mă ambalez, iau haina pe mine, ies în fața ușii și sun.

– Cine e?

– Mami sunt, iubita!

– Ok, te-am văzut pe vizor! și îmi deschide.

– Surpriză!!!!! Am făcut curat în sufragerie și am curățat covorul de nu mai e niciun fir de praf sau păr de pisică. În afară de 3 urme de noroi pe care le-a lăsat mai devreme o fantomă.

Ştii cum e să te simți ca ultima jigodie din lume? Mai ales în fața eforturilor unui copil? Oribil!

– Mami, poftim peria și ligheanul cu amestec de curățat covorul. Spor la muncă!

Şi așa, din cauza proastei organizări, am sfârșit în genunchi, frecând pe jos. Data viitoare merg la baie atunci când trebuie fără să mai amân.

Concluzia: trebuie să urmez un curs de organizare și unul de managementul timpului.

PS: Uneori se întâmplă ca atunci când ajung la baie să descopăr că era cât pe ce să fie prea târziu…

Pe Gabriela o găsiți toată aici.

Citiţi şi

Ipocrizia Crăciunului sărbătorit în familie

„Vino, buna mea, că fără tine nu-i Crăciun!”

Mai sunt târgurile de Crăciun ce erau odată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,181 views

Your tuppence

  1. Mummi / 6 August 2016 16:40

    Bine ca nu era capacul pus la buda!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nyko / 8 October 2015 10:48

    Sorry dear, nu m-am putut abtine sa nu rad…de tine/cu tine, esti ceva de rasu’ plansu’ :))))))

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Gabriela / 8 October 2015 15:18

      Crezi ca nu stiu ca e de ras? Ba da, dar nu atunci. Eu macar recunosc ca stau prost cu estimarea timpului. 🙂
      PS: ma bucur ca ai ras: face bine la muschii fetei

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro