Divorţez. De-acum, depinde doar de ele

Liliana Widocks

11 June 2017

lila 1Există ceva mai enervant pe lumea asta decât să sune telefonul când îţi faci unghiile? O rog pe manichiuristă să răspundă. E portarul. Amanta soţului a luat liftul, deşi a fost tentat, mi-a ascultat ordinele şi nu a îmbrâncit-o pe uşă afară. Clădirea îmi aparţine, prefer liniştea. Preţul unui apartament, aici, se justifică. Sun avocatul. E ocupat. Îl cred pe cuvânt, deşi nu strică să verific cine şi-a mai oferit serviciile în ultima vreme. Îmi trimite secretara să înregistreze convorbirea. Nu e nevoie, casa e plină de microfoane, de ambele sexe.

E frumoasă. Întotdeauna a avut gusturi bune. Cel de dinainte le lua la întâmplare. Cu banii lui am cumpărat complexul de apartamente. Sofisticat, cum el n-a ştiut să fie. E tânără şi sinceră, plânge când îmi divulg identitatea. Îi propun o schimbare de manichiură, o rog pe Olga, bucătăreasa, să servească cafele, lichioruri şi prăjituri. Prinde chef de vorbă. E isteaţă. Îl urmăreşte de câteva luni. Ştie şi de celelalte. Dar îl iubeşte, eu înţeleg, nu-i aşa? Bineînţeles. O liniştesc şi mă felicit că nu am cheltuit pe un detectiv particular. De data asta va fi foarte simplu. Îmi promite să le aducă şi pe celelalte, punem la cale o reuniune şi mă gândesc să fie o surpriză. Pentru el. Închiriez un palier într-un hotel cochet de pe litoral, le invit să depănăm poveşti, noua mea avocată e încântată. Sunt mândră de el. E atent şi drăgăstos cu noi toate. Munceşte din greu ca să nu rupă din cheltuielile cu niciuna în favoarea alteia. Le dau vestea pe care o aşteptau cu sufletul la gură. Divorţez. De-acum, depinde doar de ele.

femei-frumoase

După proces şi audierea martorilor, inelul se va ieftini, nu va mai avea resurse să caute una nouă şi mofturoasă. Căci mofturoasele sunt cele ce culeg laurii de pe frunţile celor care au suferit. Mă gândesc, cu banii lui, să-mi cumpăr o insulă şi s-o depopulez de femei. Poate aşa tabloidele vor înceta să mă mai numească „căţeaua neagră în cerul gurii” şi voi reuşi să păstrez măcar unul doar pentru mine. Probabil s-ar sinucide şi aş deveni „văduva neagră”. Aş putea să renunţ definitiv să mă mai mărit. Să nu mai iau banii nimănui. Să-i arunc pe scări dimineaţa şi să le ataşez o filă CEC la CV. Ieftin şi delicios. Iar dacă o să găsesc răgaz să mă simt totuşi singură, am să-mi închiriez un tată de la azilul de bătrâni.

Pe Liliana o găsiţi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sunt de condamnat?

Măi, man, ești așa prost, cum, mă, să nu o încaleci pe ochioasa aia?

Dragă amantă, sunt o femeie înșelată…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,352 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro