Divorțul ca fapt divers

Iulia Badea-Guéritée

17 April 2015

Iulia Badea-GuéritéeExista un timp când a divorţa era ruşinos. Nu foarte demult, acum vreo 25 de ani, iar majoritatea românilor preferau compromisul, unei complicaţii care, poate, la final, le-ar fi făcut viaţa ceva mai suportabilă. În acele vremuri, motivul divorţului, spun sociologii şi statisticienii, era legat de eternul adulter, uneori de violenţe sau beţie. Altfel, toţi românii considerau, şi nu numai ei, că o căsnicie este făcută să dureze pe viaţă, într-un mod foarte egoist catolic, şi că dacă sunt probleme într-un cuplu, ei bine, ele trebuie duse toate, răbdate chiar, cu voia lui Dumnezeu. Aşa a fost să fie.

Astăzi divorţul nu mai este văzut ca o pedeapsă sau ca un stigmat, numărul părinţilor divorţaţi a crescut, iar divorţurile în sine au devenit un simplu fapt divers. Unul din două cupluri va divorţa, spun statisticile. În curând, probabil, se va ajunge din ce în ce mai des şi mai mult la cuplul liber de obligaţii, care nu locuieşte în acelaşi loc, nu are decât voinţa de a se vedea şi a fi împreună doar atunci când ambii parteneri doresc acest lucru, când au chef unul de celălalt şi au plăcerea de a petrece împreună un timp de calitate.

Tot astăzi însă divorţul nu mai are aceleaşi cauze, spun sociologii. Din ce în ce mai multe cupluri divorţează din cauză ca unul din parteneri flirtează sau petrece pur şi simplu prea mult timp pe reţelele sociale, că unul din doi stă prea mult în compania prietenilor şi a colegilor de serviciu sau că nu-şi îndeplineşte îndatoririle de soţ-soaţă în această căsnicie.

singură

Ambele optici sunt false. Divorţul, de ieri, de azi, de mâine, are o singură cauză şi un singur înţeles: el este un gest de revoltă împotriva unei stări de fapt care nu are nimic de-a face cu Absolutul. Oamenii se căsătoresc, atunci când nu o fac din aranjamente materiale sau interese care nu au nimic de-a face cu afectul, pentru că tind, într-un fel foarte instinctiv, de căutare a fericirii, să perpetueze nucleul originar. “Dacă prietenia este o concluzie, atunci iubirea este o concluzie dusă la absolut“, scrie filosoful german de origine coreeană Byung-Chul Han. Tradus în zece limbi şi fiind astăzi unul din cei mai revoluţionari filosofi, Han descrie în ultima sa carte, “Le désir ou l’enfer de l’identique” (editura Autrement, Paris, 2015), dorinţa Erosului, dintotdeauna, de a deveni Absolut, şi felul în care societatea în care trăim face şi mai imposibil acest lucru. “Iubirea este, pentru acest filosof care preia optica lui Hegel, o concluzie dusă la absolut pentru că ea presupune moartea, renunţarea la sine. Veritabila natură a iubirii ţine întocmai de capacitatea de a abandona conştiinţa de sine, a se uita într-un alt Eu“.

În teoria sa, iubirea, erosul, a dispărut din viaţa noastră, fiind înlocuit cu aşa-zisă “viaţă stearpă” (în germana lui Giorgio Agamben ‘das blosse Leben‘, noţiune fundamentală care opune, plecând de la Hannah Arendt, ‘zoe’, vieţii calificate, bios politikos, altfel spus viaţa biologică, vieţii superioare, desăvârşite). O viaţă doar de amorul artei, goală, în virtutea inerţiei lumii moderne, aceeaşi despre care vorbeşte şi filosoful slovac Slavoj Žižek (Agonia erosului, Editura Humanitas), dar care ne-a invadat şi cotidianul. Într-un asemenea hal încât însuşi Erosul devine o complacere în care Celălalt este repede perceput ca un act matematic şi automat, fiziologic, cu obligaţie de randament, dragostea devine sexualitate pură. Fiinţa umană nu se mai bucură de nimic, trăieşte după cifre şi date statistice, într-o eră a Internetului în care nu mai este timp pentru… momente de linişte. Momente în care spiritul are timp să dezvolte ecuaţii şi teorii, puneri în fundamental şi multiple interogaţii retorice: cine sunt eu, cine e celălalt, ce-mi doresc de la el, ce este iubirea, ce nu vreau să ajungă?

Femeile, ab ovo mai romantice, mai senzitive, reuşesc să resimtă frustrarea unei căsnicii sterpe, cu mult mai repede decât bărbaţii, de aceea şi cer mai repede divorţul. Cerebrale, odată copiii mari, realizează că de fapt ceea ce au crezut că este iubire/căsnicie nu este decât un compromis în care nu sunt nici măcar respectate. Dorinţa de a face ceva pentru a merita mai mult (deşi filosofii sunt toţi de acord cu sintagma “iubirea nu e pe merit”) le împinge la a prefera o viaţă singură dedicată copiiilor, decât o închisoare de aur.

Problema şi cauza divorţurilor, orice îmbrăcăminte i-am da, rezidă deci în aceleaşi toposuri ancestrale: greşeala de a crede că mariajul este un scop în sine, când de fapt el este o călătorie, în doi, cert, dar tot un drum care se face mergând, şi a cărui finalitate este moartea întru Celălalt (la propriu sau la figurat), Portos (calea) care duce spre Eros; şi profunda neînţelegere care separă definiţia iubirii la femeie şi definiţia iubirii la bărbat – pentru bărbat, dintotdeauna şi în cele mai multe cazuri, iubirea este dorinţă, în timp ce pentru femeie iubirea este şi va rămâne tandreţe. In toate formele ei, şi una şi alta. Dorinţă de posesie, sexuală, verbală, de violenţă, sau tandreţe sexuală, verbală, spirituală, conjugală etc. Cam ca diferenţa dintre a face sex şi a face dragoste. Femeile vin de pe Venus, bărbaţii vin de pe Marte, spune atât un vechi precept cât şi cartea cultă a lui John Gray. Iubirea este nucleul platonician şi nimic altceva. Sunt aspecte şi detalii pe care nici epoca de piatră şi nici Facebook nu le vor schimba.

Pe Iulia o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

Să fii femeie înseamnă…

Până-ntr-o zi, iubitule…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,996 views

Your tuppence

  1. Andrei / 18 April 2015 14:36

    Este asa de confuza autoarea… bai, tot filozofati pe tema asta, ca-i de vina fomeia, ca-i de vina porcul de barbat si bomboana pe coliva amanta, ca trebuie macar si inventata amanta, chiar daca nu exista si chiar daca o naste tot indiferenta si egoismul nevestii, dar din toate ” filozofarile” astea de doi bani, cu sau fara manuale, excludeti iubirea, singurul sens si adevar, e asa greu de inteles ca doi oameni se despart cand nu se mai iubesc sau daca nu s-au iubit niciodata, ci au avut doar niste interese egoiste, care de obicei tin de ” propasirea” materiala sau ” dobandirea” de prunci ? Omuse duce si se intoarce spre iubire. Cand lipseste, cand nu primeste, mai devreme sau mai tarziu pleaca.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  2. lulu / 18 April 2015 11:37

    Mai pune mana pe-o carte, duduie!

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro