Doamna Luminiţa, aţi uitat copilul!

Luminița Popescu

12 October 2015

luminița popescu nouăDespre a fi mamă, s-ar putea scrie râuri de lacrimi şi tone de zâmbete. Asta e minunea dată femeii, naşterea, binecuvântarea de a fi cuib de viaţă. Apoi mâinile mamei devin crengi care legănă şi copac cu rădăcini adânci înfipte, hăt, mai jos de pânza freatică, până în magma pământului.

Văd azi la televizor cum o reporteriţă bagă microfonul în faţa Ioanei Tufar, fiica Andei Călugăreanu: „Eşti pregătită să fii mamă?” Îmi vine să-i spun prin ecran: „Bre, tu eşti pregătită să sari în Niagara?” Cum adică? Păi, uite-aşa! Toate „mămicile fericite”, toate „zânele bune”, toate „lu-lu-lu şi na-na-na”, toate-s baliverne, maică.

Unde-i adevărul? Ăla crunt, când trebuie să recunoşti că te despici în două ca să fii mamă, te rupi aşa cum rupea bunica mea din caierul cu lână înfipt în brâu. Trăgea din caier bucăţele şi sucea firul des, des, des, rotindu-l pe fuior: sfâr, sfâr, sfâr, fără întrerupere. Aşa şi mama, zi şi noapte cu ochii pe copil. Cel mai greu e noaptea când somnul te doboară palancă la pământ şi scâncetul acela moale ţi se înfige în inimă. Sari repede în picioare, bâjbâi, te loveşti de tăblia patului, cauţi odorul să-i bagi ţâţa cu laptele cald în gură. Te rezemi de perne şi te uiţi la lumina veiozei cum mănâncă puiul de om şi cum adoarme îmbujorat de fericire că-i sătul. Peste câteva ore o iei de la capăt.

mama si copilul

Cum ne-a crescut şi mama: sfori pline de pelinci albe cu bucheţele albastre, vizite la dispensar, roşu’ în gât, colici, febră, împachetări cu oţet, termometru în gură, oreion, mâini rupte, supe calde, lapte cu griş şi dulceaţă, şedinţe la şcoală, ghetuţe şi hăinuţe rămase mici prea repede, stilouri cu peniţe rupte şi creioane roase cu dinţii a concentrare.

Nu, fetele mele, o mamă nu e pregătită să fie mamă. O mamă e hărăzită să fie mamă. Când am născut al doilea copil, după şapte ani, m-am dus, cam după o lună, la cumpărături cu amândoi. Era un mic magazin sătesc, am tras căruciorul în dosul uşii, la umbră şi am intrat cu cel mare să cumpărăm ceva. Am ieşit şi am plecat uitându-l pe cel mic în dosul uşii. Mergând aşa pe drum simţeam că nu-s toată, simţeam că nu-s cu mine, până am auzit vocea vânzătoarei: „Doamna Luminiţa, aţi uitat copilul!” Vă daţi seama? Tabla înmulţirii n-am uitat-o niciodată, dar copilul, da.

Nu aşteptăm răsplată, eu, una, nu aştept. Cea mai mare bucurie ar fi să mi-i ţie Dumnezeu sănătoşi şi departe de pericole, i-am încredinţat din prima zi Maicii Domnului şi a vegheat cu mine, făcându-mă umbră, asupra lor. De câte ori or fi zis: „Mama”?

După ce termin de scris, o sun pe mama, scumpa ce s-a rupt din ea ca să mă facă pe mine. Tare i-aş obloji durerile şi tristeţea.

Sărut mâna, mama mea bună!

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 

Citiţi şi

A fi femeie este o binecuvântare

Ce m-a învățat mama

Cum se face că fetele deştepte mereu se îndrăgostesc ca proastele?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,745 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro