Doamnelor, chiar ați vrea să fi trăit în interbelic, ca bunica?

Ovidiu Ivancu

14 June 2014

ovidiu ivancuNu știu ce tablouri se vor odihni pe pereții caselor țărănești în anul, să zicem, 2100… Știu, însă, că din nicio casă țărănească în care am intrat în copilăria mea nu lipsea fotografia bunicului și a bunicii din vremea tinereții lor. Pe atunci, fotografia era aproape un miracol, ceea ce se vede fără putință de tăgadă; bunicul și bunica privesc ușor crispați spre obiectivul camerei, ceremonioși, formali, în ținută de gală (cel mai adesea un costum popular). Aproape că le ghicești în atitudine emoția la întâlnirea cu acea mașinărie diavolească ce le va fura chipurile și le va lăsa drept moștenire unor urmași care, la timpul acela, nu erau altceva decât niște mucoși care trebuie să se fi jucat undeva pe ulițele satului. În multe dintre fotografii, bunica stătea pe un scaun, iar el, bărbatul, își așeza protector mâna pe umărul femeii. Asta arăta, pe de o parte, cine e stăpânul casei, pe de altă parte că el, stăpânul, e protector, femeia poate conta pe el. Desigur, când fotograful pleca, ei trebuie să se fi întors la viața lor de zi cu zi: muncă până la epuizare și corecții fizice aplicate de bărbat din motive reale sau imaginare. Era altă lume… fotografiile, fiind atât de rare, nu puteau fi martore vieții reale, cotidiene; ele surprindeau un moment jucat cu o oarecare teatralitate solemnă. Corecțiile fizice aveau să devină moral inacceptabile mult mai târziu, poate chiar prea târziu.

Sigur că în ultimul secol, lumea românească s-a transformat radical, însă niciunde nu mi se pare că schimbarea e mai vizibilă decât în viața de zi cu zi a femeii. Am auzit adesea, în anii din urmă, argumente de genul: domnule, din istoria românească lipsesc (chiar dacă nu cu desăvârșire) scriitorii-femei, pictorii-femei… Femeia în general ocupă în cultura noastră un rol marginal. Puținele figuri feminine importante sunt excepționale, sunt o apariție fulgurantă, nicidecum o constantă. Nici nu putea fi altfel. În prea puține familii românești, până prin interbelic, tinerele fete aveau parte de educație. Ele deveneau mame și bunici, nu de puține ori mame a prea mulți copii și bunici îmbătrânite înainte de vreme. Fotografiile din care ele ne privesc astăzi, frumos îmbrăcate și îngrijite, erau, nu de puține ori, singurul moment în care aveau parte de o ieșire onorabilă din rutina epuizantă a vieții de zi cu zi. Astăzi, așa cum se întâmplă de foarte multe ori, privim femeile din jurul nostru, cu tocurile lor înalte, cu gleznele lor bronzate, cu machiajul lor multicolor și uităm că ele, de-ar fi avut marele ghinion de a se fi născut cu doar vreun secol în urmă, ar fi fost asemenea bunicilor cu palmele bătătorite ce ne zâmbesc azi din fotografiile pre interbelice.

bunică

Foto din colecția Costică Acsinte

Straniu este, însă, altceva. Fotografiile acelea emană o fericire iluzorie pe care noi, privindu-le, o credem permanentă. Privim, cu alte cuvinte, la portretele acelea și ne imaginăm adesea că viața bunicii e aceea care emană din fotografie. Devenim nu de puține ori nostalgici, stăm în casele noastre cu aer condiționat și curent electric și suspinăm la gândul frumuseții lumii de altădată. Ne imaginăm cât de bine ne-ar fi stat în lumea aceea vintage, ce existență calmă și în comuniune cu natura duceau femeile pe vremea aceea! Cum mergeau ele la hore prin sat și cât de fermecător trebuie să fie să trăiești într-o lume în care se toarce, se cântă și se respectă cu sfințenie tradițiile! Câtă sănătate și profunzime emană portretele bunicilor!

Dacă am merge cu imaginația mai departe, doar o oră mai departe în timp față de momentul la care a fost făcută fotografia, am vedea-o, poate, pe bunica privindu-și soțul în drumul lui săptămânal către amantă sau birt, am vedea-o asudând în fața fântânii sau traversând, într-un ritual sisific, drumul din casă către bucătărioara din curte, acolo unde permanent arde focul și oalele bolborosesc, pline cu o zeamă de culoare incertă care va deveni curând hrană cu valoare nutritivă la fel de incertă. Am vedea-o crescându-și cei șase sau șapte copii, dintre care doi sunt ceva mai bolnavi și nu se știe dacă vor mai apuca vara viitoare! Am vedea-o râcâind pământul tare ca piatra cu unelte primitive, în speranța că bunul Dumnezeu va da ceva recoltă! Am vedea-o pe bunica bolnavă, femeie tânără, dar totuși bolnavă, frecându-și picioarele obosite cu cine știe ce poțiune magică și ieftină obținută de la vecina care ține loc doctorului de care nici dracu’ n-a auzit! Am vedea-o pe bunica însărcinată, în durerile facerii, născând asistată de o moașă ce are ca recuzită propriile ei mâini și un lighean cu apă fierbinte! Am vedea-o muncind, cu plodul în pântece și imediat după aducerea lui pe lume! Da, știu că pare o noutate absolută, dar femeile românce ale începutului de secol XX nu aveau concediu de natalitate, deși numai ele știau cât de mult ar fi avut nevoie de unul!

Eu unul, în week-end, după ce mă întorc de la plimbarea de pe bulevard, mă așez în fotoliu și citesc o carte, având laptopul și telecomanda la îndemână, privesc fotografia bunicii și nu numai că nu îmi doresc să fiu vintage, ci aș vrea, fie măcar pentru o zi, s-o aduc pe bunica în 2014, să-i fac cont pe facebook, să o invit undeva la restaurant și să-i plătesc o ședință de spa. Apoi, ne-am amuza amândoi de nenumăratele prezențe feminine contemporane mie care, privindu-i fotografia, ar suspina nostalgic, invidiind-o pentru cât de frumos și sănătos trăia ea la începutul secolului trecut!



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Bolnavii incurabili și dreptul de a termina cu viața

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,181 views

Your tuppence

  1. cat / 24 January 2016 13:12

    Felicitari, ati “vazut” viata majoritatii covarsitoare a femeilor din secolul trecut ( si nu numai). Bunica mea, daca ar fi trait, ar fi avut azi 83 de ani; dar a murit la 76 de ani, epuizata de munca in gospodarie, la “C.A.P.” si de grija copiilor. Am iubit-o si o iubesc, chiar ii venerez amintirea, pentru ca a fost o femeie extraordinara. Dar era atat de exploatata, incat e greu de imaginat pentru cei ce nu au trait la tara. cum era viata pentru femeile din vremurile acelea.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Woolie / 19 November 2015 20:09

    DIn pacate cam tot ce ai descris aici e de actualitate in unele zone rurale de la noi!!! Si la faza cu bataile…. pai ele se intamapla si in familiile instarite nu numai la tara sau acolo unde femeia indura ca nu are bani sa plece!!!
    Am 2 fete si va spun sincer ca deja ma strange in spate …. nu stiu ce viata vor trai, dar sper sa fie ferite de asa destin urat!!!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Miha / 28 June 2014 19:53

    Excelent articol. Din pacate, asta a fost si destinul bunicilor mele.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. R / 16 June 2014 19:51

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 10
    Reply
    • Dana / 27 June 2014 11:21

      Oamenii NU erau muncitori nici in vremea aia. Strabunicul meu aducea maramureseni sa-i lucreze pamantul, cei din Regat erau “lenesi si hoti” (citat textual).

      Iar in 1900-1910, manualele de seminar teologic contineau inclusiv notiuni de agronomie, am ramas perplexa cand am citit…

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  5. Dana / 16 June 2014 11:17

    Mie mi-ar fi placut. Fotografia bunicii mele arata altfel – o doamna cu rochie lunga de seara, cu spatele gol, machiata ca actritele vremii, la Milano…

    …dar nici ea nu a fost fericita. A divortat la 28 de ani pentru ca bunicul ii toca zestrea cu balerinele si jocurile de noroc. Apoi, din doamna cu rochie lunga de seara, a luat-o de la capat ca si contabila BNR care facea naveta saptamanal la Pucioasa Dambovita, pentru a le asigura celor doi copii o “origine sociala sanatoasa”….

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  6. adriana / 14 June 2014 20:52

    Va invit sa vedeti o parte din imaginea de mai sus in jud.Vaslui,langa Orasul Barlad.Sunt cateva sate in acea zona unde ai senzatia ca te intorci in timp.Este trist dar foarte adevarat.Mijlocul de transport este inca calul si caruta.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  7. Andi V. / 14 June 2014 17:43

    Adevarul e complex. Nu Facebook-ul a usurat viata femeilor de astazi, ci Whirlpool si Frigidaire. Divortul nu le-a eliberat decat in acte si le-a trimis la psiholog. Desigur, viata lor este – in aparenta – infinit mai buna si multe femei pot fi acum stapane pe propriul lor destin (admirabil si drept!) dar studii care masoara nivelul de fericire arata ca acesta a scazut in cazul mediu al femeii moderne. O data cu libertatea si un milion de responsabilitati s-au napustit asupra lor. Unele, desigur, incearca sa-si inmoaie focaccia in ambele lumi si putine chiar si reusesc.
    Toate-s discutabile. Este, mi se pare mie, doar pacat ca nu putem asimila bucuriile modernitatii prin valorile trecutului.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply
  8. dp / 14 June 2014 17:27

    Frumos si adevarat! Insa, sa nu idealizam nici vremurile noastre. Cite din femeile zilelor noastre, cu multe fotografii idilice de vacanta postate pe propriul blog sau pe contul de facebook, nu ascund, de fapt, aceeasi poveste a abuzului familial, a sotului care stie el ce e mai bine, si care aplica cite o cirpeala corectiva, “stie ea de ce”? Desigur ca nu se compara epocile, insa sa nu ne leganam in iluzia ca egalitatea de gen chiar ar fi completa in zilele noastre

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 0
    Reply
  9. Liliana / 14 June 2014 13:33

    🙂 S-a zbârlit părul pe mine citind ce ai scris mai sus – da, e uşor să ne imaginăm o situaţie plecând de la o simplă imagine, neţinând cont de circumstanţele istorice şi sociale de-atunci. Ai mare dreptate – româncele începutului de secol XX erau rareori cu adevărat fericite şi mulţumite. Din păcate însă mulţi se mulţumesc să judece totul doar în funcţie de acel moment trecător capturat pe hârtie fotografică.
    Superb articol – felicitări! 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro