Doar o vorbă să-i mai spunem

Laura Baban

27 March 2013

Suntem în ’98, înainte de jurnalul de seară. În cinci minute, mai exact 300 de secunde, mult mai puţin decât publicitatea, George Pruteanu ne-a dat întâlnire cu limba română. La ora 18:55 fix. Aici nu-i loc de întârzieri. E cazul să ne instruiască în ale cuvintelor, “E musai să încerc să vă toc mărunt-mărunt, să vă fac mai buni, mai români, mai frumoşi!”. Aşadar: 3, 2, 1. “Bună seara, vajnici telespectatori!”.

Primele secunde le dedică “genitivului şi dativului cu tumbe”. Pe ecran defilează fratele limbii, acordul, care ne aminteşte s-avem mare grijă la a, al, ai, ale, iar floarea să nu i-o dăm niciodată “la Mirela” şi nici “lui Elena”, poate doar Ioanei. Următoarele 23 secunde sunt cele mai dificile. Pruteanu ne recomandă senin lista celor câteva zeci de cărţi “pe care trebuie să le citiţi neapărat până în anul două mii”, intuind bine că vom ajunge să ne cumpărăm o carte dintr-o leafă.

Ne-au mai rămas 208 secunde. Berechet cât să ne adâncească în descifrarea unor dictoane latine. Şi-am ciulit urechile. “Sună cunoscut, nu? Aproape că nici nu e nevoie să vă traduc”, se aude din difuzoarele televizorului. Dar, pentru că “cinci minute nu sunt un timp pentru filozofie”, revenim hotarât la mai vechii prieteni: “deci”-ul, pleonasmul, accentele, “am decât o problemă” şi “omul care l-am văzut”. Nu uită să ne reamintească să folosim “saitul”, “mausul” şi “clicul”, că doar “îs ale noastre”.

Stăm bine cu timpul, iar după ce ne mai reaminteşte şi de cacofonie, mai avem 156 de secunde. Aşa că nu strică să ne familiarizeze puţin cu “niscaiva capodopere ale poeziei universale”. Ne recită rar, cu intonaţia-i caracteristică, fără să irosim vremea cu dramatismul. În ultimele 63 de secunde îşi face timp şi pentru scrisorile noastre, telespectatorii cu întrebări între “cum e corect” şi “nu-i aşa că”. Răspunsurile vin, evident, lapidar, ca şi până acum, fără a pierde timpul cu detalii, deşi ele erau deliciul nostru. “Vă daţi seama că n-am timp să vă citesc numele, dar sper că v-aţi recunoscut plicurile”, ne spune zâmbind.

“Ultimele secunde” înseamnau mereu altceva în emisiunea “Doar o vorbă să-ţi mai spun…”, aşa că se mai găseşte timp să ne explice etimologia unor cuvinte, de ce nu, “tramvai” şi “tra-la-la”. Am mai vrea să ne mai spună, recunoaştem, dar ora fixă nu ne cruţă niciodată. Şi nici jurnalul de seară. “Stimaţi telespectatori, întrucât am terminat introducerea, permiteţi-mi să intru în subiect – mai avem 3000 de miimi de secundă – seară bună, ne mai vedem”. Transmisia s-a-ntrerupt brusc şi n-am mai apucat să stăm de vorbă “la ceasul frunzelor ruginii” aşa cum ne-a promis. George Pruteanu s-a stins într-un martie, exact acum cinci ani, lăsându-ne la îndemână doar verbele la trecut.

Citiţi şi

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Draga mea, iubita mea

Persoană importantă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,602 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro