Doctorița reginelor României

Adrian Majuru

4 November 2013

Istoria este plină de întâmplări care rătăcesc în preajma noastră, doar, doar, le vom adăuga vieții noastre. Hazardul m-a ajutat să întâlnesc una din aceste întâmplări din trecut și să am apoi șansa să o pot aminti aici.

Este povestea unei foarte frumoase și îndelungate relații dintre o doctoriță ginecolog și pacienții săi. Iar dintre pacienții săi renumiți au fost regina Maria și regina-mamă Elena. Dar și principesele Ileana și Marioara, aceasta din urmă devenită regină a Yugoslaviei.

Este vorba de dr. Marta Trancu-Rainer.

Marta Trancu Rainer, portret din anii 1920

 Și Marta Trancu–Rainer are desigur povestea ei de viață, care a început în ținuturi moldave, unde s-a și născut, la 25 septembrie 1875, în orășelul Târgu Frumos. Însă la vârsta de 11 ani, Marta Trancu a rămas orfană de tată și a fost crescută de mama sa, Smaranda Trancu.

Marta a avut o copilărie și o adolescență grea, însă s-a dedicat învățăturii și muncii, iar în perioada cât a fost elevă și studentă la medicină a dat meditații pentru a se putea întreține. Situație în care s-a aflat până a devenit bursieră a Facultății de medicină din Iași.

După ce a finalizat externatul secundar de fete din Iași în anul 1890 a urmat cursurile Institutului Liceal de Domnișoare din Iași până în anul 1894, când a intrat la facultate. În anul 1899 o aflăm doctor în medicină și obține dreptul de liberă practică a medicinii în țară.

Și-a început activitatea de medic încă din 18 mai 1898 ca dirigintă a stabilimentului de hidrologie de la Slănic Moldova, unde o găsim și în anul 1901, însă numai pe timpul verii, având un salariu de 900 lei lunar.

Între anii 1900 și 1903 a fost asistentă la clinica obstreticală de la Facultatea de medicină din Iași. Dar schimbarea cea mai mare din viața ei s-a întâmplat în anul 1898, când a venit la București pentru a învăța anatomie patologică cu Victor Babeș. După cum ne spune Neagu Basarab, Marta Trancu, odată venită la București „primul drum îl face la clinica profesorului George Stoicescu, unde era intern  Ștefănescu–Galați, prieten cu fratele ei Grigore Trancu-Iași.

Anunțând profesorului Stoicescu scopul călătoriei ei, acesta i-a spus: «Poți să o faci la mine, unde am ca șef de laborator pe Rainer. Am să te conduc până acolo ca să-l cunoști». Ajunși în fața laboratorului, bate și apoi întreabă: «Rainer, sunteți aici?» Și Rainer apare în bluză, înalt, slab, palid, cu ochii mari și plete scurte. Prof Stoicescu continuă: «domnișoara este din Iași și a venit să facă puțină anatomie patologică». Introducând-o în laborator, își încheie prezentarea astfel: «Rainer, vă prezint domnișoarei». Era în octombrie 1898”.

Reşedinţa familiei Rainer din strada Belgrad nr.7; imagine din iunie1927

După o corespodență asiduă și o îndelungată logodnă, Francisc Josif Rainer și Marta Trancu se căsătoresc în anul 1903, iar Marta Trancu se mută definitiv la București.

Peste puțin timp, în noiembrie 1904, Marta Trancu-Rainer, soția doctorului Francisc Josif Rainer, devine prima femeie chirurg din România și reușind să se plaseze a treia din generația sa, a prins un post la spitalul Colentina. În același an s-a născut unicul copil al familei Rainer, Sofia, alintat «Soficel».

Începând cu anul 1905 Marta Trancu-Rainer a făcut un stagiu de patru ani ca medic secundar la serviciul chirurgial din spitalul Colentina. Practica i-a fost de mare ajutor în anii care aveau să vină, când, mobilizată fiind la 17 august 1916, a fost însărcinată cu conducerea serviciului de chirurgie a spitalului Colțea din București, pentru „cât timp va dura mobilizarea”.

Din septembrie 1916, pe fondul pregătirii retragerii din București a administrației românești, în grija ei va fi și spitalul organizat în Palatul Regal de pe Calea Victoriei, pentru ca din 16 noiembrie 1916 să conducă și un pavilion organizat la spitalul regina Elizabeta.

Fotografie a reginei Maria cu dedicaţie pentru Marta Trancu-Rainer. Imagine din perioada interbelică.

În perioada 1915-1916, Marta Trancu Rainer devine medicul curant al reginei Maria. Va deveni apoi medicul curant al fiicelor acesteia, mai ales a principeselor Mărioara și Ileana. În aceeași măsură a fost și medicul curant al principesei moștenitoare Elena, cu care va păstra o corespondență amiabilă din anul 1921 până la abolirea monarhiei în decembrie 1947.

Începutul unei frumoase povești

Munca epuizantă, de la spitalul Colțea și la pavilionul spitalicesc de la palatul Elizabeta, a dat roade multe prin sutele de vieți salvate, ofițeri și soldați ai armatei române, care nu au uitat-o pe d-na doctor, ani mulți după terminarea războiului. Unii îi scriau și din prizonieratul german, deoarece după reușita îngrijirilor medicale, ofițerii în special erau duși în Germania.

Un astfel de ofițer român, i-a dedicat Martei Trancu-Rainer o poezie intitulată: „Femeia dr.chirurg!” Este vorba de generalul Mateescu, care-i trimite poezia tocmai din „lagărul spital Stralzund” din Germania anului 1917. Iată cum sună această poezie: „(…)În timpuri de astea grele și de vărsări de sânge/Soția își caută soțul, mama copilul și plânge!/Dar sunt femei născute, cu suflet, hotărâte/care nesocotindu-și sexul, cât răul să-l înfrunte.

Femei ce-n fața morții, un pas nu dau înapoi/Scăpând viața multor, căzuți azi în război/Care pentru neam și țară, bunul lor îl las/și pun stavilă morții, oprind-o-n al ei pas.

Cu șorțul alb ca neaua, la masa cea de fier/la strigăt de durere, nu se sfiesc de fel,/cu o dibăcie aleasă, cuțitu-ușor e-nfipt/Pentru a deschide plaga, bietului rănit.

Și taie-n carne vie, taie adânc de tot/La o parte dă piciorul, sau mâna jos din cot,/cu ferestrăul taie, cangrena o stârpea/astfel scăpa viața, acelui ce murea.

Găsea oase sfărâmate, din carne le scotea/și refăcea piciorul sau mâna de era/ Cosea și lega vine, sânge curgea șiroi/Și cum sfârșea cu unul, altul venea apoi.

Aci vedeai știința la cot cu datoria/luptând cu cazuri grele le arată …/ eroi cu răni mortale, care nu mai dau speranțe/ Femei cu mâna-n sânge, luptând pentru viață/În Opera ast mare, ce pare a fi firavă,/Blândețe, mâna fină, cu care umbla la rană/Părea că și durerea, le era așa de grea/Femeia astăzi doctor, cu mâna o lua.

Iată dar femeia cu înalte calități/și atunci să poate zice, că e ca în alte dăți! O! Nu! Pe fruntea sa de veacuri, a strălucit mereu/frumoasa aureolă de rouă, azi, de Zeu!” (Academia Română, Manuscrise, Arhiva Marta Trancu Rainer, XI varia 5)

În perioada ocupației germane, „toți militarii români care părăseau spitalele, sănătoși sau mutilați trebuiau să se înfățișeze la Comisia germană instalată în Spitalul Francez de pe strada Schitu Măgureanu nr.7. (Academia Română, Manuscrise, Arhiva Marta Trancu Rainer, XI varia 5)

Pentru anii grei ai războiului și eforturile perseverente de a salva vieți și a ridica moralul celor aflați în suferință, Marta Trancu-Rainer a primit la 18 februarie 1919 decretul prin care a fost decorată cu Ordinul „Regina Maria” clasa I-a semnat de regele Ferdinand și de ministrul Văitoianu. Textul spune așa: „Dorind a răsplăti meritele D-nei Dr.Trancu Rainer Marta pentru devotamentul deosebit cu care a îngrijit răniții la palatul regal și la spitalul Colțea, a operat și a pasnat mulți răniți, dovedind o pricepere și o putere de muncă neîntrecută”.

Prin munca ei neîntrecută, Marta Trancu-Rainer devine în anul 1936 membru corespondent al Academiei de Meidicină precum și membru onorific al Societății Române de Biologie. Numirea a fost susținută printr-o adresă semnată de prof.dr.I.Parhon. Acesta spunea despre dr.Trancu-Rainer că „e nu numai o profesionistă de o rară valoare și conștiinciozitate, dar și o lucrătoare de elită pe terenul publicisticii medicale și în special pe acela al biologiei.(…)Lucrările ca și întreaga activitate a D-nei dr.Marta Trancu-Rainer sunt caracterizate prin spiritul de preciziune, prin munca intensivă, pe o scară foarte întinsă și printr-o înaltă conștiinciozitate”. (Profesor Dr.C.I.Parhon, memoriu dactilografiat în patru file, București, 22 iunie 1938, arhiva Institutului de Antropologie «Fr.I.Rainer» – Academia Română)

Regina Mama Elena într-o imagine cu dedicaţie pentru Marta Trancu-Rainer. Fotografie din 1941

O asemenea personalitate a cucerit inimile reginelor României. Mai întâi reginei Maria, încă din anii 1915-1916 și mai apoi principesei moștenitoare Elena, devenită ani mai târziu, „regina mamă Elena”.

 

Scrisorile reginelor

Marta Trancu-Rainer era adesea chemată la Palatul Regal de pe Calea Victoriei sau la palatul Cotroceni prin scrisorile trimise de Regina Maria prin doamnele sale de onoare, ale casei M.S.Reginei. Într-o astfel de scrisoare trimisă de Regina Elena la 26 ianuarie 1943 aflăm: „Scumpă doamnă Rainer, M.S.Regina mă însărcinează a vă ruga să veniți Sâmbătă 27 ianuarie la ora 3 la Palatul Cotroceni pentru a vă consulta. Primiți vă rog scumpă Doamnă Rainer amicițiile mele. Adela Cantemir.” Câțiva ani mai târziu, o altă doamnă de onoare scria: „Dragă Doamnă Rainer, Vă rog să mă iertați dacă am întârziat să vă mulțumesc pentru Cartea «Travaux danatomie» ce ați avut amabilitatea să-mi trimeteți. Am fost foarte ocupată și am avut și diverse buclucuri care m-au impiedicat să vă răspund mai devreme precum ași fi dorit. Vă rog, Doamnă Rainer să primiți o dată cu mulțumirile mele cele mai bune sentimente, Nelly Catargi”.

Aceeași Nelly Catargi, scria din Castelul Peleș, la 31 decembrie 1944:„Dragă Doamnă Rainer, îți mulțumesc foarte mult fiindcă și de data asta te-ai gândit la mine și m-ai răsfățat. Iartă-mă dacă am întârziat să și răspund mai devreme dar a trebuit să termin în primul rând corespondența pentru M.S. Profit că este mâine anul nou ca să-ți urez sănătate liniște și pace sufletească”.

Simona Lahovary, doamnă de onoare a reginei Maria trimitea în mare grabă o carte de vizită către doamna doctor: „Mâine dimineață pe la 10 și jumătate majestatea sa regina va merge la Coltzea să vadă bolnavii francezi: m-a întrebat dacă ai putea fi și dumneata acolo. În grabă, Simona Lahovary”.

Au existat și momente mai urgente cum a fost însărcinarea d-nei doctor din partea reginei Maria să rezolve probleme de sănătate. În primăvara anului 1928, inspectorul general al poliției de frontieră, generalul L.D.Costescu a oferit Martei Trancu-Rainer o notă oficială: „Doamna dr.Trancu-Rainer, medicul curant al A.S.R.Princpesei Mamă, merge la Viena având însărcinarea din partea A.S.Regale pentru a-I face diferite cumpărături. Rog a i se face toate înlesnirile Doamnei Doctor pentru a putea aduce la îndeplinire însărcinarea ce i s-a dat”.

Generalul Condeescu a trimis alături de notă și o scrisoare personală doamnei doctor, în care îi spunea printre altele: „Soția mea, copii și cu mine te rugăm a primii pentru ziua de azi toate urările de bine și la mulți ani. Aceleași felicitări le adresăm și D-lui Profesor și te rugăm a primii din partea noastră o cutie de fondante.(…)vă mai alătur o scrisoare deschisă din partea Inspectoratului meu, către autoritățile de frontieră. Nu e nevoie să o dați nimănui – numai în cazul când ar trebui să vă folosiți de ea”. 

Urare de Crăciun de la principesa Ileana 

Scrisoare de la principesa Ileana, de sărbătoarea Învierii Domnului

 Regina Maria

„Saint Briac – 12 aprilie 1931

Mulțumesc din toată inima pentru urările voastre de bine. Sunt foarte aproape de sora mea aici. Și sunt foarte liniștită și fericită. Mă gîndesc cu tandrețe la cei pe care îi iubesc din săraca noastră Românie.

Mulțumesc de o mie ori pentru excelentele prăjituri pe care le-am mâncat cu plăcere. Maria”.

„Regina Mamă” Elena

La 29 iulie 1939, regina Elena scria doamnei doctor Rainer: „Scumpa mea doamnă Rainer, vă adresez câteva cuvinte fără să știu totuși dacă le veți primii vreodată. Am foast foarte mișcată, la fel și sora mea că v-ați gândit la noi… în timpul nunții sale. Ea este foarte fericită și noi toți foarte încântați. Cum o mai duceți scumpă doamna Rainer?

Mă gândesc foarte des la dvs. Micuțul meu(mare) (Mihai n.m.) a plecat din nefericire, l-am avut cu mine timp de o lună. Timpul a trecut foarte repede și el îmi lipsește mult. Toate cele bune soțului d-voastră, eu vă îmbrățișez afectuos, Scumpă d-nă Rainer. Nepoata d-voastră!”

Sau mai târziu:

„Sinaia 19 Mai 1944. Dragă Doamnă Rainer,

De la vizita pe care am făcut-o la voi la Pasărea nu am contenit să mă gândesc la D-voastră și îmi fac griji pentru D-voastră. În ciuda afecțiunilor și a îngrijirilor cu care sunteți înconjurată, casa nefiind terminată, mă tem că nu aveți tot confortul dorit. Sunt mâhnită că Sinaia și împrejurimile sunt atât de pline și că până în prezent nu am găsit nimic. În ciuda acestora eu continui să caut. După o matură chibzuință trebuie să constat cu mare regret că Peleșul nu este deloc indicat pentru D-voastra. Este mult de urcat până la apartament și în caz de alertă suntem forțați să coborâm la subsol. Castelul este în mijlocul pădurii și este periculos să nu-l ții în întuneric. Nu este nevoie să vă spun cât sunt de dezolată că nu am alte apartamente libere căci date fiind circumstanțele casa este mult mai plină decât de obicei.

Voi pleca câteva zile la Săvârșin și la întoarcerea mea sper să vin să vă văd. În așteptare vă trimit gândurile mele cele mai afectuoase și sper că d-voastră și soțul d-voastră nu veți face imprudențe și vă veți îngriji. Vă rog!

Va îmbrățișez din toata inima, Elena.”

La începutul lunii august 1944, Martei Trancu îi moare soțul, dr.Francisc Rainer. Regina Mamă Elena îi este alături și în fața acestei grele încercări:

Telegramă: „Foarte emoționantă la aflarea tristei vești. Sunt cu tot sufletul alături de d-voastră în imensa durere. Sper ca domnul să vă ajute să suportați această mare și puternică lovitură. Gândul că lucrările realizate de soțul d-voastră pentru țara sa sper să vă aducă o consolare”.

La rândul său, Marta Trancu-Rainer scria la începutul anilor 1940: „Dacă îmi rezum cei 41 de ani ai căsniciei mele pot spune următoarele: suferințe și lipsuri nesfârșite. Lovituri de toate felurile. Sănătate supusă la grele încercări. Muncă uneori supraomenească”.

Marta Trancu-Rainer a luptat întreaga sa viață pentru demnitatea profesiei sale și mai ales, pentru recunoașterea în interiorul breslei medicale, a capacităților de muncă de care au dat dovadă femeile doctor. Marta Trancu-Rainer a fost prima femeie chirurg din România, care datorită mediei mari obținută la examenul de specializare a primit un post din partea Eforiei Spitalelor Civile, la spitalul Colentina din București. Însă ea a lucrat și la Spitalul Colțea iar în vremea ocupației germane(1916-1918) s-a ocupat cu organizarea unor spitale de campanie, pentru ostașii români, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta.



Citiţi şi

Regele ţăranilor – neamţul care a jurat să fie un bun român

Coasta de Argint

Ultimele trei zile ale funeraliilor Reginei Ana

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,571 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro