Domnilor, ne-am întâlni la război în prima linie?

Ioana Duda

11 June 2015

Ioana DudaCând m-am întors în țară (definitiv, credeam pe atunci, acum nu mai spun niciodată, niciodată), am ieșit din aeroportul Timișoarei, m-am pus în genunchi și am pupat pământul. Nu poposisem mult în Italia, doar vreo trei ani, timp în care mai venisem în vizită. Dar îmi era așa de dor să mă știu pe pământul meu, acasă, la rădăcinile mele, încât, atunci când m-am reaflat legată în concret de ele, am simțit nevoia să mă sfințească. Așa că am pecetluit revenirea, cu un sărut.

Da, eram aproape de casă, ai mei locuind doar la vreo 50 de kilometri de Timișoara. Dar la fel aș fi pupat pământul, oriunde aș fi aterizat: Ardeal, Moldova, Basarabia, Muntenia, Dobrogea, Maramureș. Tot acasă aș fi fost.

Vin dintr-un tată fost ofițer și o mamă îndrăgostită, la fel ca el, de istoria lumii în general și a țării noastre, în particular. Mică fiind, eram cea mai zeloasă de 1 Decembrie, la Alba Iulia, atunci când se cântau cântece patriotice. Dansam și eu hora Unirii, cu oameni veniți de prin toate colțurile țării. Ba mai mult, într-un an, am cunoscut un om care venise pe bicicletă, taman din Moldova ca să sărbătorească Unirea. Cum să nu îl simt pe Mihai Viteazul curgându-mi prin vene, când eu am fost botezată în Catedrala Reîntregirii din Alba?

Știu. Patriotismul a devenit, mai nou, apanajul naivilor, inculților și celor ușor de manipulat. Riști chiar să devii un paria dacă nu te aliniezi standardelor moderne, care spun clar că 1 Decembrie e o minciună, că nu ne tragem și din romani, că Ștefan cel Mare era curvar și bețivan, iar Eminescu, scheletul din dulap.

Nu contest și nu mă revolt împotriva nevoii de cunoaștere a adevărului. Departe de mine. Mă scârbește însă, peste măsura, nevoia de terfelire în noroi a istoriei noastre și a celor care au luptat și au murit ca țara asta să fie întreagă. Mai degrabă am importa istorie, decât să o consolidăm pe a noastră. Eu nu vreau autonomie administrativă și economică. Moldovenii, oltenii, maramureșenii, muntenii, dobrogenii, ba chiar și basarabenii, poate cei mai mult ei, pentru că au atâta nevoie, sunt de-ai mei. Sunt români. Sunt sânge din sângele meu. Sunt și ei rădăcinile mele și parte din ființa mea. Națională și personală. Nu mă deranjează să îmi împart bunurile cu ei. Adică, dacă într-o zi fratele meu va rămâne pe drumuri, rupt în fund și să nu aibă după ce bea apă, îl reneg pur și simplu? Îl trimit la plimbare și îi spun să se descurce? Nici gând. E de-al meu și îl iubesc.

alba iulia

Eu însămi sunt jumătate ardeleancă, jumătate olteancă și jumătate basarabeancă. Da, da. Trei jumătăți, pentru că eu sunt o femeie și jumătate. Și sunt mândră de originile mele. De la tatăl oltean am moștenit pasiunea înfocată, care mă arde pe dinafară și pe dinăuntru. Simțul umorului și vorba multă, repezeala și impulsivitatea, tot de acolo sunt. De la mama ardealeancă am dobândit molcomul care stă în mine atunci când am de luat decizii importante. Statornicia, seriozitatea și conștiinciozitatea tot de la ardeleni le am. Iar de la bunica basarabeancă am luat bunătatea și, cred, înclinațiile lunatice, melancolice și nevoia de poezie.

Mare fiind, am început să aud pe aici, prin Banat, tot felul de atribute peiorative, atunci când se vorbea de olteni și moldoveni. Nicicând nu am tăcut. Le-am povestit tuturor despre umorul inegalabil al oltenilor și despre ceea ce ei numesc superficialitate, când de fapt e doar un drag de viață și râset. Le-am spus despre bunătatea și blândețea moldovenilor, care, atunci când le calci pragul, din toată sărăcia, încropesc festinuri demne de regi. Da, bănățenii au fost mai mereu privilegiați. Mama spunea că sunt zgârciți. Eu cred că sunt prevăzători și economi, ca orice om înstărit care și-a agonisit averea cu greu. Se spune despre bănățeni că fac doar un copil, pentru că nu pot face jumătate. Și așa e. Nu vor să împartă prea mult averea. Am eu o problemă cu asta, pentru că, pentru mine banii nu au absolut nicio importanță. Îmi servesc la mici plăceri. În rest, cum vin așa pleacă, și viceversa. Dar le-am înțeles esența și am acceptat-o. Dar, bogat fiind, nu disprețuiești pe cel ce are mai puțin. Dimpotrivă, împarți cu el avutul. Îmi sunt dragi, însă, și ei. Că m-au adoptat.

Cum îmi e dragă orice suflare din țara asta, pe care o iubesc cu toată ființa mea. Am spus mereu că, dacă ar izbucni un război, eu aș pleca pe front să îmi apăr țara, orice ar fi. Însă, aș fi curioasă ce ar face toți intelectualii țării, care latră prin studiouri, promovând cu o lejeritate inumană eradicarea oricăror urme de identitate națională. Domnilor, ne-am vedea acolo, pe tancuri, în prima linie?

Citiţi şi

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

De ce-l iubim pe Eminescu

Într-o zi am să plec cu aia în lumea largă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
429 views

Your tuppence

  1. L / 22 June 2015 21:36

    Oare sa nu mai ai succes atunci cand vorbesti “din inima”!? Sa nu mai aiba cautare sinceritatea?..Sa fie totul un “calcul”!? Daca” sentimentul national” e pe moarte,mai putem fi siguri de “celelalte”!? …Eu,sigur as veni,chiar daca suntem cam putini si mai mult …”moldoveni”!…”Finis coronat opus”…Ce sfarsit mai minunat ai putea gasi!?…Ne vedem…” acolo”!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro