Dor, dragoste și mânie

Catchy

27 October 2015

După o anumită vârstă începi să te schimbi. Fiecare are pragul său, are startul său. Cred că al meu s-a produs mult prea devreme, am sărit câteva etape. Ideea este că mult prea devreme am început să mă maturizez, să conștientizez ceea ce se întâmplă cu viața mea.

Am început să iau lucrurile în serios la o vârstă prea fragedă. Când tinerii ca mine nici nu se desprinseseră încă de cuib, eu îmi luasem deja zborul. Și, sincer vorbind, nu prea știam încotro zbor. Atunci părea interesant: libertate, putere de decizie, control asupra lucrurilor. Devenea palpitant.

Până la prima lovitură. Și a fost grea. Mamă, ce a mai durut!

Nici nu știam cum să reacționez. Am simțit doar ură, multă ură. Și, în final, cred că neputință. Și mi-am zis: Ce greu e să fii om mare!

Atunci am înțeles vorbele părinților: Lasă, că te faci tu mare și ai să vezi atunci cum e să dai de greu!

Dar ce, se lipea ceva atunci de mine?! Nu și nu! Eu le știam pe ale mele…

Și vine și momentul crucial! Momentul în care îți pleacă cel drag. Cel mai drag! Și știi că pleacă, și știi că nu vă veți mai întâlni vreodată, și știi că îți vei lua la revedere pentru totdeuna pentru că știi, pentru că ai învățat, pentru că ai făcut școala care te-a învățat că nu există viață după moarte și că că tot ceea ce ai auzit tu când erai copil despre viața de apoi sau despre reîncarnare sunt simple fabulații. Și ce te faci acum? Ce faci cu disperarea ta? Unde o duci? Cui o dai?

in iarba

Și strigi? Cui strigi? Cel care vrei tu să te audă nu te mai poate auzi! Ești singur, cu urletul tău, cu viața ta, cu suferința și neputința ta pentru care nu te-a pregătit nimeni. Nicio școală nu te-a învățat ce să faci în astfel de situații. Și ai făcut școală destulă. Destulă cât să știi că așa va fi.

Și acum vrei ca omul tău drag să iți întindă mâna, să te cuprindă în brațe, să îți spună că totul va fi bine și că va trece și te vei remonta, că vei găsi în tine puterea de a merge mai departe, și că viața are pentru tine și lucruri frumoase și neașteptate pe care le vei savura din plin.

Ești prins la mijloc, între realitate și ficțiune, între obiceiuri și raționamente. Și habar nu ai de tine și de capul tău. Rezolvi lucrurile mecanic, ca un drogat, ca un robot… Le duci și pe astea. Și apoi, cu puterea ce te-a caracterizat dintotdeauna, te ridici, te scuturi elegant și trăiești mai departe. Și trăiești normal, firesc, cu bune și cu rele, lăsând râul vieții să curgă cu tine, prin tine. Și astfel trec ani, mulți ani.

Și după mulți ani te lovește o nouă senzație, o senzație necunoscută pe care nu o poți defini. E o combinație între dor, dragoste și mânie. E ceva imposibil de definit. După mulți ani, când ai crezut că ai uitat, că totul e trecut și că te mai hrănești ocazional doar cu amintiri, îți vrei, din nou, omul înapoi. Îl vrei lângă tine, să te ia de mână, să te însoțească, să te privească, să vadă cine ești și unde ai ajuns.

Și știi că nu e acolo. Nu te vede și nu te știe. Dar insiști în ideea ta stupidă. Și mergi singur pe drum și, crezând că este cu tine, te apuci să îi povestești. Îi spui ce ai mai făcut, cum îți merge, dacă ți-e bine sau rău, îi spui tot din viața ta, așa cum ai povesti unui prieten de demult cu care nu te-ai mai văzut niște ani buni.

Și tot ce dai din tine e mândrie, că ai ajuns undeva, că ai realizat ceva, că îi semeni, că te-a ajutat să crești frumos, că ai avut un exemplu. Îi spui și de fericirile tale, dar îi spui și de suferințe, îi spui ce decizii ai luat, dar și ce lecții ai învățat. Și ești mândru pentru că nu ți-ai ratat viața și pentru că ai ajuns acolo unde el și-ar fi dorit să ajungi. Și încă mai ai un drum lung de parcurs până la succesul deplin.

Iar la final de drum, asemenea unui nebun, privești oglinda din fața ta și îi spui: Nu-i așa că semănăm? Ai văzut cât de mult ne asemănăm? Dacă ai fi fost aici, ai fi fost mândru de mine! Și ne-am fi bucurat împreună!

(Text dedicat unui suflet rătăcitor de care îmi este tare dor…)

 Guest post by Ioana Milea



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Răzbunarea Evelor

M-am schimbat, ați înțeles?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,856 views

Your tuppence

  1. Ramona-Sandrina / 27 October 2015 11:06

    Draga mea…

    cât de bine te înțeleg. În sufletul meu este la fel ca în al tău: dor, revoltă, sfâșiere și multă, multă iubire. Toată lumea va încerca să îți spună și ție că timpul te va ajuta, va face să treacă. Nu e adevărat, Ioano! Durerea însă, se va atenua până la amorțire. Amorțirea aceea care ție însă îți va permite să te ridici, să trăiești frumos și demn ceea ce se numește viața de după. Știu că de multe ori te întrebi: de ce, pentru ce, pentru cine? Pentru tine și pentru el, Ioano! În special pentru el. La mine este și pentru fetița mea. Logodnicul meu a dispărut cu o lună înainte să fie eliberat din misiune. L-au declarat mort. Ne făcusem o mie de vise…că va veni, vom avea cununia, vom împodobi bradul, vom avea un micuț bebe căruia noi îi spuneam Little Sparkle, iar apoi vom avea 12 copii. M-am trezit într-o noapte…că toate mi-au fost luate și că tot ce am este această neprețuită și mare iubire, toate scrisorile lui de dragoste și mai ales ultima în care mi-a spus: “Nu voi muri! Iti promit! Dragostea nu are cum sa moara! Nu a noastra! ei nu stiu. Oricine, orice ti-ar spune, tu sa nu crezi. Dar daca voi muri vreodata, tu sa ma traiesti! Poti face asta? Sa ma traiesti iubito ca sa pot sa imi tin promisiunea!”. Iar eu il traiesc, Ioano…ca sa nu moara niciodata! Pentru ca iubitii isi sunt unul si ei traiesc unul in altul, unul prin altul. Traieste-l, draga mea! Du-l prin viata…arata-i toamna, ploaia, soarele, viata, poate pe tine zambind uneori… Nu fii tare mereu, dar traieste-l frumos!

    Te imbratisez!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro