Dorul de intuiţie

Iulia Badea-Guéritée

22 April 2016

Iulia Badea-GuéritéeIntuiţia este acel ceva de care ne legăm atunci când am ales ceva care se va fi dovedit pozitiv. Sau măcar bun pentru noi. Scânteia care a făcut diferenţa şi care, de cele mai multe ori, este amintită pentru a putea pune în cârca cuiva sau a ceva un rezultat uimitor,  incredibil. Iniţial imposibil de atins.

Sigur, aceeaşi intuiţie este justificare şi când lucrurile nu ies cum ar trebui sau cum ni se pare nouă că ar fi fost bine. „Trebuia să-mi ascult intuiţia!”, „Dacă mi-aş fi urmat primul impuls…”, „Intuiţia îmi şoptea că nu e bine, dar totuşi m-am încăpăţânat!”

De aici şi până la a-i găsi sinonime divine („Dumnezeu mi-a călăuzit paşii!”) sau malefice („Diavolul i-a întunecat mintea”), vagi post-moderne („are simţul afacerilor!”, sau „are fler”) este doar un pas. Foarte mic.

Intuiţia este atunci oare sinonimă şi cu providenţa? Sau doar antonimă cu sentimentul amoros? Este bine ştiut şi acceptat că o persoană care iubeşte – copilul său, divinitatea supremă, un crez, o idee sau un ideal – trece peste orice sfat sau intuiţie. Pentru că în numele idealului, atunci când credem în el, răsturnăm munţii. Are vreun rol atunci intuiţia în această cruciadă personală care durează uneori o viaţă întreagă şi, alteori, pur şi simplu nu are capăt?

intuitie

Încerc să-mi reamintesc persoane, apropiate sau nu, care să se fi ghidat după intuiţie în viaţă. Să-şi fi reuşit viaţa, cariera, visul, familia, după cum a dictat sau nu intuiţia. Nu reuşesc. Puţinii oameni pe care îi/ şi care se recunosc ca fiind printre cei care şi-au reuşit viaţa/familia/cariera etc. se simt doar binecuvântaţi. Sau având mult noroc, fiind iubiţi de Dumnezeu. Niciunul nu mi-a spus că intuiţia l-a ajutat. Sau îndrumat. Ghidat paşii. Mulţi însă, tot printre cei din jurul meu, deplâng lipsa intuiţiei, a unui simţ sau a unei şoapte divine care să fi reuşit să le arate unde greşesc, ce trebuie să aleagă, când ar fi trebuit să realizeze că ceva nu este cum trebuie. Intuiţia ar fi deci, din acest punct de vedere, acel ceva pe care-l regretăm. Pe care nimeni nu l-a avut mult timp sau nu cu adevărat. Cine poate spune cu adevărat şi fără niciun regret că „intuiţia” avută la un moment dat nu a generat o pierdere sau un regret în altă parte. Există, desigur, teoria efectului fluturelui (un mic eveniment petrecut undeva poate genera o serie de alte consecinţe altundeva) dar există şi teoria compensaţiei (cea care spune că nu poţi avea totul: şi dragoste, şi carieră, şi fericire deplină şi bani).

Din acest punct de vedere, cred că multora dintre noi li s-a pus măcar o dată în viaţă întrebarea: ce ai alege dacă ai putea, dragostea sau cariera strălucită? La 20 de ani sau la 30 de ani, răspunsul poate fi simplu, tranşant. Mai târziu, realizăm că ambele sunt complementare şi chiar într-o justă măsură. Mai mult, cu puţină corectitudine, realizăm că, orice am face, într-un sens sau într-un altul, nu schimbă cu nimic ceea ce trebuie să se întâmple, că vrem sau nu. Cu sau fără intuiţie. Cine nu ar vrea să aibă în permanenţă un Gimmini care să-i şoptească atunci când e nevoie „alege asta”, „nu fă asta”, „nu accepta”, „acceptă”, „iartă”?  Şi dacă este aşa, nu deducem că intuiţia e acel ceva cu care nimeni nu e dotat, dar care e dorit de toţi? Sursă inepuizabilă de resentimente, da, cert, inconturnabil balamuc mental în care mintea nu face decât să-şi spună „ar fi trebuit să fac asta”.

Nici cealaltă extremă nu este corectă, cea care, şi datorită credinţei noastre ortodoxe, face ca românii să fie uşor fatalişti. De la a accepta totul pentru că aşa a dat Dumnezeu până la „asta e, îmi duc crucea şi rabd”, este doar un pas. Unul foarte mic. Că totul are un sens, sunt absolut convinsă. Cred că din ce în ce mai mulţi oameni cred acest lucru. Ce nu se ştie încă foarte bine este cum să accepţi cu seninătate şi calm şi cele ce nu-ţi plac şi cele ce te bucură. Foarte… à la Pessoa, cumva. Admiţând că trebuie să păstrezi ca amintire doar ceea ce e frumos. Durabil. Împlinitor. Esenţial. Nu ştiu dacă există o lecţie scurtă pentru a învăţa acest gest. Aş vrea.

Pe Iulia o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Frumos zâmbet…

Nu pe mine mă aştepţi?

Scuză-mă că ai fost un pamflet și nu te-am tratat ca atare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
901 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro