Dorul te seacă de vlagă şi-ţi amputează dorinţa de viaţă

Catchy

10 November 2016

Cred că toţi suntem bolnavi de dor, în diferite momente ale vieţii. Şi dorul doare al naibii. Vă jur! Îl simţi cum ţi se înfige parşiv până în măduva sufletului. Muşcă din tine fără niciun fel de remuşcări, ca o fiară înfometată.

De cele mai multe ori, se întâmplă că, după ce-ţi primeşti doza de analgezice şi paleative, cazi într-un soi de blazare, realizând că nu prea ai cu ce să umpli golurile lăsate de dorinţele neîmplinite, de sărutările care ar fi trebuit să fie şi n-au mai apucat, de îmbrăţisările imaginate cu lux de amănunte, dar neîntâmplate, de tăcerea asurzitoare, care reverberează în timpane zi şi noapte, şi de lacrimile care au brăzdat obrajii, săpând riduri adânci.

Şi te întrebi cu ce ai putea oare să ştergi atâta aşteptare şi atâta neîmplinire şi cum ai putea suprima distanţele dintre neîmpliniri şi timpul scurs implacabil, atunci când viaţa îţi dă ţeapă după ţeapă.

femeie

Şi într-o bună dimineaţă, te trezești într-un soi de triaj, ieşit din uz şi deraiat de la traiectoria zilnică. După câteva episoade de genul ăsta, ca să-ţi revii cât de cât, ai nevoie de o mască de oxigen şi de resuscitare în camera de gardă a destinului.

Vă spun pe şleau, dorul e boală gravă, un virus care îţi intră în vene într-o bună zi, pe nesimţite, şi nu mai scapi de el, pentru că nu s-a descoperit încă antidotul. Şi încă o veste proastă: recidivează!

Cînd ţi-e lumea mai dragă pac, reapare. Şi doare de crezi că te-a lovit trenul. Şi devii legumă. Nu mai vrei nimic. Decât să zaci. Eventual să mori. Te seacă de vlagă şi-ţi amputează dorinţa de viaţă.

Pe oamenii bolnavi de dor îi recunoşti de la o poştă, după privirea tâmpă, pierdută în spaţiu. Îi vezi cum se uită prin tine. Vorbeşti cu ei, dar nu-ţi răspund, pentru că nu aud nimic din ce le spui şi nici nu-i interesează. Ba chiar îi enervează când le vorbeşti, pentru că le întrerupi şirul gândirii şi îi scoţi din lumea lor. Lor le place să rămână în acelaşi film.

Iar dorurile sunt multe… atât de multe!!!

Dor de casă, dor de copii, dor de părinţi, dor de iubit(ă), dor de iubire, dor de începuturi cu clipe perfecte, dor de cuvinte care topesc distanţe şi care îţi pun inima pe jar, dor de dimineţi cu aromă de cafea în doi, dor de ducă, dor de locuri şi oameni noi, dor de un vin bun în compania cui trebuie sau cui ţi-e drag, alături de un playlist pe măsură, dor de primavară cu miros de tei, dor să fii ţinut strâns de mână sau în braţe, dor de zâmbete complice, dor de şoapte în urechi la ceas de seară, dor de o nebunie care nu poate fi descrisă în cuvinte (pentru că, nu-i aşa, s-ar ruşina pînă şi icoanele de pe pereţi!). Cred că aş putea continua enumerarea lor la nesfârşit.

Dar cel mai tare doare când ţi-e dor de tine şi nu te mai (re)găseşti. În nimic!

Guest post by Larisa Opriș

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Dezvirginarea

Am vrut să fiu amanta perfectă…

El voia să facă toate câte n-a făcut, toate câte a visat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,379 views

Your tuppence

  1. Max / 10 November 2016 15:12

    da, e bine de știut că doare, înainte să decizi că ai nevoie de spațiu 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro