Dragă cititorule

Lacrima Andra

15 June 2015

Lacrima AndraE la modă să ne scriem scrisori deschise. Am uitat să ne vorbim între timp suficient şi civilizat, cât să ne aşezăm frumos în lume unii pe alţii. Ne scriem. Aşa, cel căruia i te adresezi nu poate riposta imediat, cum poate ai merita. Mă rog. Eu v-aş vorbi pe rând tuturor, dar în timp ce voi mă cunoaşteţi, mă vedeţi, eu habar n-am cine sunteţi. Ştiu doar că existaţi, citiţi şi apreciaţi sau nu, pe faţă sau din umbră. Alţii abia aşteaptă să găsească dracul din detalii pentru a arunca cu bolovani. Atât pot ei.

Cât despre tine, cititorul meu… Ştiu că te frământă viaţa ta, sufletul tău. Că de multe ori la nebunia supravieţuirii de zi cu zi ţi se adaugă dureri de inimă date de copii, părinţi, iubiri neîmplinite, de trecerea nemiloasă a timpului peste toate frustrările tale. Ştiu că de multe ori te trezeşti dimineaţa şi te întrebi ce vei lăsa în urma ta în lume. Şi îţi dai seama că nu vei lăsa mare lucru, că n-ai trăit prea mult, că nu te-ai bucurat de prea multe. Şi începi să cauţi soluţii. Viaţa poate fi disperantă uneori. Ştiu. De aceea îţi aduc poveşti cu oameni despre oameni, vii, reali, nu sfaturi inutile şi basme inventate despre viaţă, chiar dacă uneori am să-ţi îmbrac Viaţa în basm ca să nu-ţi amărăsc sufletul, ci să-i aprind stele.

Ştiu că simţi nevoia să te descarci şi scrii. Ori citeşti. E o formă de eliberare oricare din cele două. Ca şi curiozitatea. Îţi permite să explorezi şi alte lumi, şi alte versiuni, şi alte orizonturi. Ştiu şi te înţeleg. Dacă m-aş fi născut în vremea lui Cristofor Columb, m-aş fi făcut navigator.

scriitor

Şi tocmai pentru că ştiu tot ce îţi scriam mai sus, nu îţi dau sfaturi. De ce-ai avea nevoie de ele? Încă n-a trecut suficientă vreme să mă pot întoarce să-ţi spun dacă timpul a validat sau nu părerile mele. Şi dacă aş şti, tot nu ţi-aş spune. Cine sunt eu să te iau de sus cu dădăceala?

De aceea caut oameni şi poveştile lor. Nici măcar actualitatea zilei n-am să ţi-o livrez cum se obişnuieşte: de sus şi cu aplomb, ci voi căuta cel puţin argumente. Doar de la atâta aplomb umblă lumea azi cu măselele şi obrazul sparte.

N-am să te periez indiferent cât ţi-ar ţipa orgoliul pe sub unghiile înfipte în mouse, nici n-am să trag de emoţiile tale ca de codiţe  la şcoală.

Oricât te-ai supăra pe mine, voi spune mereu povestea aşa cum am trăit-o, indiferent dacă sfinţii înşişi au căzut în păcat. E mai important să ştii că şi sfinţii pot fi păcătoşi şi pot muri, decât să crezi că ei sunt absolviţi per se. Nimeni nu e. Nu pe planeta asta. Nici măcar eroii dacă nu-şi mai respectă statutul de eroi. Pot fi iertaţi doar atunci când înţelegem de ce căderea le-a umbrit paşii şi când învăţăm cu toţii din asta. Inclusiv ei, eroii. Abia atunci ne putem iubi unii pe alţii din nou. Dar asta se întâmplă atât de rar încât stă văduvă tânără în Rai şi îi cântă ciocoii superficialităţii prohodul.

Mă poţi ignora oricând. Nu scriu pentru tine, ci pentru mine. Uneori e calea cea mai sigură să ordonez întrebări. N-am să ridic vocea scrisului la tine. Am să-ţi aduc doar poveşti, oameni, sunete, lumini, umbre. Ce vei face tu cu ele, e treaba ta. M-aş bucura cândva să aflu că poate, ţi-au prins bine atunci când cuvintele mele scrise vor fi fost tot ce ţi-a mai rămas în tăcerile lungi ale singurătăţii vieţii şi că, da, ai prins mâna mea întinsă astăzi şi te vei fi ridicat din nou, frumos, spre soare pentru că ai văzut că se poate.

La bună recitire!



Citiţi şi

Sunt babă, rezist!

Cami

„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
477 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro