Dragă Tată,

Monica Liche

11 April 2014

Monica Liche nouaSunt eu, copilul tău. N-am culoare și nu am nume în fața ta, căci deopotrivă îmi Ești și îți Sunt. Mă iubești și eu simt asta atunci când mă răsfeți cu atingerea ta blândă, vânt cald de primăvară tânără. Nu ți-am mai scris de multă vreme, nici măcar gândurile mele nu s-au mai așezat cuminți în fața Ta. Și nu este o revoltă împotriva ta. Doar că am lăsat întâmplările destinului să mă preocupe până în adâncurile tulburi ale neștiutului. Pentru că m-ai făcut om și mi-ai dăruit întrebările, mi-ai lăsat îndoielile vii și durerile – rană deschisă. Și, câteodată, uit că-n sufletul meu ai pus răspunsurile și leacul vindecării.

Ce mai faci?

Îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri, cum te-am căutat pe la 18 ani. Nu prea călcasem prin casele Tale până atunci. Dar, în acel an, am deschis ușile bisericilor cu frenezia celui care-i avid de înțelegere. Îmi era foame de tine și exploram intimitățile liniștii sperând că am să te gasesc într-un ungher de mânăstire, într-o pictură, în altar. Da, Tată! În altar, dar tu deja știi asta și cred că ai râs cu poftă când s-a întâmplat. A fost momentul în care am înțeles că nu-i chip să te întâlnesc în locul interzis mie, fata, femeia, copilul tău deopotrivă. Cum îmi mai amintesc ziua aceea…

O zi cu flori de cireș și parfum de tei, eu tremurând de emoție și asta pentru că intram într-o biserică despre care auzisem că îți transformă viața. Doar că nu am aveam de unde să știu și cum. Niciodată nu îmi auzisem inima bătându-mi în creier și nici nu voi uita vreodată ritmul bătăilor. Tobele întâlnirii cu Tine îți anunțau prezența. Dar, nimic nu mă pregătise pentru ceea ce avea să urmeze. Am vrut să vorbesc cu cel ce învățase despre tine, cu cel care te studiase în ani și ani de școală, dar nu era nicăieri. Am auzit un zgomot ce venea dintr-o încăpere aflată în fața mea, altarul Tău, Tată. Am intrat drept, fără teamă, condusă de mâna Ta. Îmi străluceau ochii de bucurie și îmi rostogoleau pe chip emoția în forme perfecte și transparente, ce conțineau esența fiicei ce-și întâlnește părintele.

“Ieși afarăăă! Nu ți-e rușine, păcătoaso? Ești murdară și pângărești altarul!”

altar

Nimic nu s-a năruit, vreodată, pe pământ, ca acel altar peste mine. O singură fracțiune de secundă, atât a durat până când mi-ai luminat ființa cu prezența Ta. Am făcut un pas în spate, m-am uitat la cel care dădea binecuvântări în numele Tău, l-am privit intens în ochi și i-am spus să-și păstreze altarul, că murdăria de care vorbește este ceea ce dă viață și astfel, orice parte din mine, femeia, este materia vie a lui Dumnezeu. I-am reamintit că ne-am născut toți din murdăria de care el vorbește. Și i-am mai spus ceva:

“Mama dumneavoastră nu a fost niciodată murdară, dar dumneavoastră tocmai i-ați mânjit existența. Eu am înțeles, acum, că Dumnezeu este în sufletul meu, așa că priviți-mă cum plec din biserica dumneavoastră cu Dumnezeu cu tot.”

Entuziasm de copilă neștiutoare, care-și dorea să soarbă din licoarea înțelegerii absolute. Și, totuși, nu am avut regrete. Că nu-i chip care să nu-ți semene și nici suflet diferit, ci, doar alegeri și decizii luate în viața asta sau alese de dinaintea pământenei existențe, ca drum si experiențe de trăit. Și nu-i răspuns în pedeapsa Ta, căci mâna Ta mângâie și alină, e adiere blândă și parfum de floare nouă, liniștea sufletului și nu răscolirea lui.

Nu Te-am uitat și știu unde să Te găsesc, dar m-am rătăcit în preocupările de zi cu zi, în decizii și în vuietul geros și cețos al gândurilor pentru imediat. Nu ți-am mai vorbit atât de des și îmi pare rău. Dar, știu că Tu mă însoțești pe drumul meu, pe orice cărare aleg să apuc. Te simt zâmbind, Tată. Nu mă dojenești și asta pentru că mă iubești cu Iubirea Ta clară, ce nu cunoaște limite în secundele stoarse ale timpului pământean și nici în spațiul desfășurării ființei noastre efemere. Și nici înaintea sau înapoia acestora. Mi-a fost dor să-ți vorbesc și, cumva, știu că și ție. Am simțit iar tremurul acela, al primei înțelegeri că te port în mine. Sufletul mi-e ușor și știu că-mi ești lacrimă și zâmbet deopotrivă.

Eu sunt copilul tău. N-am culoare și nu am nume în fața Ta, căci deopotrivă îmi Ești și îți Sunt. Te iubesc și Tu simți asta, atunci când îmi îmbrățișez sufletul și-ți mulțumesc.

Pe Monica o găsiţi cu totul aici.



Citiţi şi

Cu dragostea şi copilul în vacanţă

Jurnal de Paris

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,077 views

Your tuppence

  1. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W15 2014) / 14 April 2014 18:47

    […] Draga Tata, – catchy.ro119 shares 41 comments 566 likes 2 tw. trackbacks 167 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro