Dragi purtătoare de zgărzi

Ștefania Sidor

13 March 2017

STEFANIA SIDORNu le am cu fashion-ul, admit, nu a fost printre pasiunile mele edificatoare vreodată, nu urmăresc niciun blog de modă, nu alerg prin magazine după haine, ci prefer pe câteva, foarte puține, cărora le trec pragul, la nevoie, însă hotărâtă, nu am purtat nicicând lucruri doar pentru că au fost în trend, dar m-am născut cu (și mi-a fost educat) un simț estetic suficient de creativ și dezvoltat, zicem eu și majoritatea de prin preajma-mi, știind astfel să fac din fiecare apariție a mea cel puțin una plăcută.

La fel cum știu ce am afirmat mai sus, aidoma știu că am obosit să văd șlapii aceia cu blană, despre care nu dezvolt astăzi, dar și zgărzile din latex, catifea, piele, cu detalii metalice, cristale etc, pe care le purtați din ce în ce mai multe.

Nu vă cert, dar vă întreb și eu așa, de curiosité: câte dintre voi, purtătoarele de choker-e, cum le numiți voi englezește, aveți habar despre semnificația și istoria acestor accesorii?

Adică eu, neroada, spre exemplu, nu aș purta nicicând un accesoriu despre care se știe că pe la 1800 era specific prostituatelor. Din principiu(l asocierii), nu că aș avea ceva contra meseriei respective.

Manet, Olympia (1863)

Manet – Olympia, 1863

Apoi, știind că balerinele secolului nouăsprezece erau abuzate, inclusiv fizic, cu ajutorul acestor zgărzi, iarăși nu aș îndrăzni să folosesc una, oricând de avangardist ar părea.

Degas

Degas

Tot pe la 1800, aceste choker-e, pe care voi le purtați cu atâta plăcere, neînțeleasă de mine afashion-ista, ar fi ascuns înclinațiile către lesbianism ale purtătoarei, iar pe la 1900 au ajuns să fie numite “zgărzi pentru câini”, așa cum, unii dintre noi, le asociem și-n prezent cu utilitatea de pe urmă.

choker

Sau… or fi având legătură cu nebunia umbrelor lui Grey și dragile de voi, de fapt, vreți să transmiteți cât de Anastasii sunteți lăuntric. 🙂

Să-mi fie cu iertare îndrăzneala textului, dar dacă știați toate acestea și le purtați tocmai pentru că vă caracterizează și vă definesc, atunci retrag. În caz contrar, documentați-vă! Ar fi păcat să nu știți ce invitație adresați bărbaților ce vă admiră galeș gâtlejurile pe care străjuiesc așa ‘minunății’ de accesorii.

Pe Ştefania o găsiţi şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro

Citiţi şi

Vai, dar nu trebuia!

Femeia Chéri

Cinci trucuri ca să pară că ai cu ce

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,302 views

Your tuppence

  1. Plupi / 15 March 2017 0:47

    Au trecut vreo 3 secole de atunci, dar te înțeleg pe de o parte, sunt urâte şi lipsite de eleganță, să nu mai zic de kitsch 😉 dar e greşit să ne gândim ce conotații au din secolul al 19-lea, se presupune că evoluăm

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Bitch please / 14 March 2017 14:27

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 7
    Reply
  3. Diana / 13 March 2017 22:15

    Oh, come on, scriem hatereala din asta ieftina doar ca sa atragem atentia. Textul e incomplet iar concluzia e orice altceva numai concluzie nu. Daca incepi sa-mi povestesti despre prostituate si despre balerine, dezvolta, nu ma lasa cu ochii in soare. N-am putut sa inteleg niciodata atitudinea asta de “fetelor, ce proaste sunteti, stati ca va invat eu ca sunt desteapta”. Lasa oamenii sa poarte ce vor ei si daca te apuci sa scrii un articol despre un statement vestimentar (de fapt, despre absolut orice ai scrie), macar documenteaza-l cum trebuie si nu-l termina brusc pentru ca nu mai stii ce sa scrii (puteai sa dezvolti atat de mult). Nu-mi vine sa cred ce oameni ajung sa scrie prin publicatiile astea…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 8
    Reply
    • Paula / 14 March 2017 12:24

      Diano,miros iz de frustrare.Hai zi drept ca ai fi vrut sa scrii si tu “prin publicatiile astea”!!!!:))))
      Ieftina?Dar o citesti,come on……….:))))……..:)))))….

      Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro