Dragostea față de agresor

Claudia Moscovici

16 September 2016

Claudia M– Sindromul Stockholm și legăturile de tip traumatic –

Se spune că, atunci când te-ai ars cu focul, nu te mai atingi de el niciodată. Aceasta nu e, însă, o regulă,  uneori chiar faptul că ai fost rănit fiind ceea ce te leagă de un agresor.

De fapt, studiile arată că abuzul emoțional combinat cu mici acte de bunătate poate lega unele victime de agresorul lor mult mai mult decât ar face-o un tratament constant bun. Până acum am folosit termenul de „victimă” pentru a descrie femeile (sau bărbații) care suferă din cauza unor psihopați, însă cuvântul nu-mi place din câteva motive. Unul ar fi că implică o anumită pasivitate, de parcă femeia însăși nu ar fi cea care decide să se relaționeze cu un psihopat sau, și mai rău, să rămână cu el chiar și atunci când masca normalității începe să cadă.

Rareori se întâmplă ca un psihopat să forțeze o femeie să aibă o relație sau să rămână cu el. Deși o intimidează și o manipulează, în general, victima cooperează.

Acest lucru însă, prin opoziție, nu înseamnă că femeile care intră în relații cu psihopații sunt „vinovate” sau merită să fie maltratate. De fapt, acesta este celălalt motiv important pentru care nu agreez termenul de „victimă”, deoarece duce cu gândul la anumite criterii de puritate morală care plasează victima într-un context juridic.

Exista pe vremuri credința potrivit căreia, de exemplu, dacă victima unui viol se îmbrăca de o manieră provocatoare sau umbla noaptea neînsoțită, atunci nu era chiar „nevinovată” și cumva provoca acest lucru.

Citește și „Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre psihopați”

Înțelegem acum că acest mod de a gândi este fals și dăunător. Femeile pot fi urmărite și agresate chiar dacă nu sunt ele însele niște îngeri. Prin analogie, nu ar trebui să-și dovedească inocența în fața opiniei publice pentru a li se acorda credit că au fost folosite și abuzate de un partener psihopat.

Nicio persoană empatică și iubitoare nu merită să fie manipulată, intimidată, mințită, trădată, sufocată de  realitatea distorsionată la care psihopatul își supune, de obicei, partenera. Cu toate că nu-mi plac unele din înțelesurile cuvântului „victimă”, îl folosesc totuși pentru că am certitudinea că femeile care aleg, de bună voie, să fie într-o relație sau să rămână cu un psihopat, sunt, din anumite puncte de vedere, victimizate. Pentru a ilustra cum e posibil să fii victimizată și să participi activ la acest proces, voi folosi explicația doctorului Joseph Carver referitoare la Sindromul Stockholm preluată din articolul lui „Dragostea și Sindromul Stokholm: Cum e posibil să iubești un agresor”. (drjoecarver.com).

Carver afirmă că întâlnește adesea în practica curentă femei care se află într-o relație cu un psihopat despre care spun ceva de genul „ştiu că alții nu prea pot înțelege, dar, în ciuda a tot ceea ce mi-a făcut rău, încă îl mai iubesc”.

psihopat

Chiar dacă a cultiva sentimente de afecțiune față de un partener care, în mod repetat, te tratează rău pare ilogic, din păcate, acest lucru este destul de frecvent. Tratatele de psihologie demonstrează că femeile abuzate, copiii molestați, prizonierii de război, membrii unei secte sau ostaticii dezvoltă adesea sentimente faţă de agresorii lor, uneori mergând până acolo încât îi apără în fața familiilor, a prietenilor, a presei, a poliției sau în fața instanțelor atunci când sunt puși sub acuzație.

Fenomenul este atât de comun, încât a dobândit și un nume propriu: „Sindromul Stockholm”, numit așa după un incident care a apărut în Stockholm, Suedia.

Pe 23 august 1974, doi oameni înarmați au pătruns într-o bancă, luând ostatici pentru câteva zile trei femei și un bărbat. La sfarșitul acestui coșmar, în mod surprinzător, victimele au fost de partea agresorilor pe care i-au apărat în fața presei și a polițiștilor. Una dintre femei chiar s-a logodit cu unul dintre hoți, o alta a cheltuit o sumă importantă de bani pentru apărarea unuia dintre infractori. Cei afectați de Sindromul Stockholm dezvoltă un atașament anormal față de agresorii lor, ajungând să accepte logica și minciunile agresorului ca scuză pentru faptele lui. Uneori chiar îl sprijină pe acesta în a face rău altora. Această patologie îngreunează, dacă nu cumva face imposibilă, detașarea de agresor și,  implicit, dezvăluirea și expunerea faptelor lui rele sau chiar părăsirea acestuia.

Această legătură anormală se consolidează pe fondul alternării tratamentului de tip „răsplată- pedeapsă”, aplicat de agresor, așa cum s-a văzut în cazul cuplului Drew și Stacey Peterson. Abuzul – în forma minciunilor, înșelării, a amenințărilor și insultelor implicite sau explicite – ajungea să fie combinat cu mici „atenții”, cum ar fi cadouri, mesaje romantice, o ieșire la un restaurant drăguț, scuze sau complimente ocazionale.

Citește și „Trăirile psihopatului: ce simte el?”

Inutil să precizăm că, pentru orice persoană rațională, o simplă carte poştală sau un compliment banal nu au cum să șteargă ani de comportament abuziv însă, pentru o femeie al cărei liber arbitru și autonomie au fost afectate de contactul intim prelungit cu un psihopat, acest lucru este firesc și se întâmplă adesea.

Astfel de femei receptează fiecare cadou, fiecare promisiune deșartă și fiecare act de bunătate ca pe un semn pozitiv, crezând în mod eronat că partenerul abuziv dă semne că vrea să se schimbe. Ea speră că el a învățat să o aprecieze și să o iubească așa cum merită și își impune să creadă asta chiar și când abuzul se repetă iar și iar, indiferent de câte ori trece cu vederea. Aceasta e definiția legăturii de tip traumatic.

Persoana afectată de Sindromul Stockholm în mod irațional se agață de credința că, dacă se străduiește suficient de tare și îl iubește necondiționat, agresorul va înțelege în cele din urmă. La rândul lui, acesta îi încurajează speranțele false atâta vreme cât dorește să o țină în lanțuri. Văzând că el se poartă uneori frumos, victima se învinovățește pe sine pentru momentele în care a fost abuzată. Pentru că viața ei se rezumă la un singur țel și are o singură dimensiune care înglobează totul – se îmbracă, muncește, gătește și face dragoste în așa fel încât să fie pe placul psihopatului – stima ei de sine ajunge să depindă iremediabil de aprecierea lui și să fie extrem de afectată de o eventuală dezaprobare.

Așa cum știm deja, psihopații și narcisiștii nu pot fi multumiți niciodată, relațiile cu ei fiind întotdeauna puse sub semnul controlului, niciodată al iubirii reciproce. În consecință, cu cât mai mult primesc de la partener, cu atât cer mai mult. Orice femeie care își face un țel din a-și mulțumi partenerul psihopat va ajunge în cele din urmă să aibă o stimă de sine foarte scăzută. După ani de rele tratamente, ea se va simți mult prea descurajată și deprimată pentru a-l părăsi pe agresor. Psihopatul se poate să-i fi distrus stima de sine într-un asemenea grad, încât ea să se considere neinteresantă pentru orice alt bărbat. Carver numește această percepție distorsionată a realității „disonanță cognitivă” pe care psihopatul o induce victimelor lui. Mai mult, el afirmă:

„Combinația dintre Sindromul Stockholm și disonanța cognitivă creează victimei convingerea fermă că relația nu e doar acceptabilă, ci și necesară supraviețuirii, victima simțind că va ceda pshic în cazul unei despărțiri. În relațiile pe termen lung, victimele au investit totul și și-au pus toate ouăle într-un singur coș, relația fiind cea care arată nivelul lor de stimă de sine, valoarea de sine și sănătatea emoțională” (drjoecarver.com)

Afirmam mai devreme că singura cale de a scăpa de această dependență de un psihopat este aceea de a ieși complet de sub influența lui, orice contact cu el păstrând victima în păienjenișul lui de manipulare și înșelăciuni. Din anumite puncte de vedere, aceasta este o construcție în cerc. Dacă ai puterea de a părăsi un agresor și luciditatea de a pune sub lupă relația cu el, atunci probabil nu suferi de Sindromul Stockholm, ci doar ai rătăcit o vreme în ceața legăturii de tip psihopat, ca și mine. Aceia care însă suferă de Sindromul Stockholm bâjbâie într-un tunel întunecat și nu mai știu încotro să o apuce. Au probabil nevoie de ajutor din afară pentru a vedea clar și a se salva. Ce pot face pentru ei familia și prietenii?

Liane Leedom pune această întrebare într-un articol intitulat „Cum pot îndepărta pe cineva de psihopatul din viața lui?” (lovefraud.com, septembrie 7,  2007). Sfatul ei este acela de a recurge mai degrabă la intervenții subtile decât la copleșirea victimei cu acuzații la adresa agresorului, care i-ar putea declanșa acesteia reflexul de apărare. Așa cum știm deja, psihopații pun stăpânire pe victimele lor pas cu pas, asemeni vampirilor emoționali. Încă o dată, „pas cu pas” înseamnă că pun stăpânire pe „comportamentul, informațiile, gândurile și emoțiile victimei”, psihopații încercând să controleze fiecare aspect al realității în care trăiește partenerul lor.

Pentru a contracara această influență periculoasă, trebuie să reacționezi, să oferi victimei o percepție cât mai clară a realității și un real suport emoțional. Când se plânge de partenerul psihopat, nu te alătura criticilor pentru că, foarte probabil, îi va lua apărarea. În schimb, arată-te un bun ascultător, subliniind calm și rațional implicațiile acțiunilor care i-au produs neplăceri, arată că o înțelegi și reprezinți un sprijin, oferind prin acest comportament o bază de comparație între abuzurile partenerului și profunda grijă de care dai dovadă. După cum spuneam, psihopații tind să-și facă victimele să simtă nesiguranță și să depindă de ei într-un mod patologic. Victima trebuie încurajată să-și găsească și alte surse de satisfacție în viață, indepedente de dorința de a-i face lui pe plac.

Motivația este cheia succesului. Partenerii psihopaților pot ușor să slăbească, să se îmbrace mai bine, să-și găsească joburi mai bune, să-și dezvolte noi preocupări, toate părând a fi semne pozitive. Lucrurile nu stau așa dacă toate aceste schimbări rămân motivate de dorința de câștiga aprobarea psihopatului sau de a evita dezaprobarea. Permanenta goană după validare este ceea ce menține victima, dar și stima ei de sine, legată de o ființă umană dereglată care nu poate fi niciodată mulţumită și care nu este preocupată de binele celui de alături. Mai mult de atât, Leedom sugerează că familia și prietenii victimei trebuie să arate clar că îi vor fi alături când va scăpa din mrejele lui și că nu va fi pierdută, lipsită de afecțiune și singură, așa cum probabil o face să creadă psihopatul pentru a o ține cât mai mult subjugată.

Uneori, familia și prietenii victimei observă la victimă comportamente similare cu ale psihopatului. Amândoi pot, de exemplu, să mintă. Leedom și alți psihologi sunt de părere că, din păcate, acest fenomen este destul de frecvent, contactul cu un psihopat fiind contagios și distructiv, asemeni unui virus, prin aceea că modifică percepția asupra realității, alterează valorile morale și scade empatia față de cei din jur. Potrivit părerilor lui Leedom, „asta se întâmplă atunci când ești în preajma unui psihopat, indiferent de cât de mult îl cunoști sau dacă locuiești cu el sau nu. De aceea, îi sfătuiesc pe membrii familiei să-l țină la distanță pe psihopat, singurul mod în care acesta poate relaționa fiind legat de dominare și control”.

Nevoia de control și dominare este foarte personală și se exercită asupra victimelor câte una pe rând, foarte sistematic, cu răutate și premeditare. Când reușesc să rănească pe cineva sau determină o altă persoană să o facă, sar în sus de fericire, singurul gând fiind „la naiba, am reușit și de data asta, sunt tare!” (limbajul folosit este și el unul deplasat) (lovefraud.com)

Așa cum cei mai mulți oameni trăiesc plenar experiența de a face dragoste, de a mânca ciocolată sau de a-și vedea copiii câștigând un meci, tot așa psihopații trăiesc plenar plăcerea de a le face rău altora și le place să-și corupă de asemenea manieră partenerii, încât și aceștia să devină manipulatori, înșelători și cruzi ca ei. Pentru un psihopat, distrugerea partenerului dinăuntru spre în afară – în chiar esența umană, morală, nu doar în viață de zi cu zi – reprezintă un triumf personal. Psihopații identifică, urmăresc, izolează, corup, devalorizează și apoi se dispensează de victime una câte una. Prin asta nu vreau să sugerez, evident, că ei ar fi cumva fideli cuiva. Obișnuiesc, însă, să-și concentreze întreaga energie de o manieră obsesivă pentru a distruge, pe rând, câte o viață sau câte o persoană.

Femeile seduse de psihopați intră în ceea ce psihologii numesc „stare de hipnoză”, în care preferă să întoarcă spatele oricărei realități care să scoată la iveală adevărul. Se concentrează, în schimb, pe acele părți din realitate care corespund perspectivelor deformate oferite de partener. Această logică se perpetuează adesea  și în rândul membrilor familiei psihopatului. Am arătat deja că părinții lui Neil Entwistle au fost de partea fiului lor chiar și după ce a fost condamnat pentru crimă. Părinții care se comportă așa, explică Leedom, „vor să aibă o familie perfectă ca oricine altcineva, așadar acceptă și justifică pe deplin comportamentul agresiv și abuziv al psihopatului” (lovefraud.com). Evident, atunci când părinții merg până acolo încât ignoră sau găsesc justificări pentru o crimă, comportamentul lor trece în sfera patologicului.

Și, totuși, oricâtă iubire sau suport ai oferi victimei unui psihopat, la fel ca unor oameni cu diferite dependențe, doar victima singură se poate salva. În cele din urmă, depinde de ea să găsească resursele interioare pentru a înfrunta adevărul despre psihopatul de lângă ea. Psihologii afirmă că, în general, cu cât mai mult timp stă o femeie lângă un psihopat, cu atât mai mult durează desprinderea din această relație toxică. Dragostea aceasta chinuită pentru el poate să se păstreze toată viața. Dacă nu părăsești un psihopat, există șansa ca el să te părăsească el pe tine în cele din urmă pentru a căuta noi și noi oportunități.

Leedom adaugă: „întrebarea este dacă totul va dura suficient de mult încât victima să se piardă iremediabil. Când se ajunge aici, există un potențial uriaș pentru suicid odată cu încheierea relației” (lovefraud.com). Din fericire, cu cât mai multe informații sunt puse în circulație pe această temă, cu atât mai ușor și mai repede victimele vor putea să recunoască simptomele unei tulburări de personalitate. Această informație le poate da șansa de a se sustrage seducției și dominației psihopatice înainte de a fi prea târziu.

Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu

Pe Claudia o găsiți toată aici. 

Citiţi şi

“Foloseşti vreun contraceptiv?” “Menopauza” “Wow, ce noroc!”

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Cei de 30 și ceva de ani – generația cochiliilor goale

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,374 views

Your tuppence

  1. ana / 3 November 2016 8:29

    Intr adevar , Te schimbi langa un asemenea om, faci lucruri contrare educatiei tale , principiilor tale , nu Mai stii CE este adevar sau minciuna , Te stoarce de vlaga , de energie , devii Trista , depresiva.Simti ca ceva nu este n regula , ca accepti umilinte , jigniri SI Te intrebi de CE faci asta , de CE Ai coborat atat de Jos

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Max / 16 September 2016 11:27

    Cred că iubirea oarbă pentru un agresor ar trebui să fie clasificată ca o boală psihică, atunci când nu este, pur și simplu, o complicitate.

    Nu cred că ești tu însuți un om sănătos la cap că dacă nu te poți desprinde de un psihopat care îți face ție rău. Poți să te lași de băut și de droguri, atunci poți să scapi și de dependența de psihopatul ăla.

    Thumb up  Thumb down
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro