Dragostea trece prin stomac? Lecţia Rebeccăi

Adriana Manolică

14 February 2015

Adriana ManolicăBarcelona 2011. Autoexilată pentru trei luni la Universitatea din Barcelona, am avut parte de o lecţie foarte valoroasă: cea de a împărţi un apartament cu încă patru persoane complet străine. Ieşeancă fiind, nu am cunoscut ce înseamnă să stai la cămin, aşa că pot spune că am fost  văduvită de o experienţă serioasă de viaţă. Dar iată că destinul mi-a mai oferit o şansă la 40 de ani. Am împărţit un apartament în Barcelona cu încă doi americani (Nate din Buffalo şi Patrick din Chicago) şi cu două franţuzoaice (Simone din Paris şi Rebecca din Toulouse). Eu de 40 de ani, ei de 20, eu venită ca profesor, ei ca studenţi pentru Internship: puteau fi oarece nepotriviri de caracter! Dar nu le voi spune deloc aşa. Le voi numi lecţii, iar astăzi, pentru că tot e ziua Sf. Valentin, voi scrie despre lecţia Rebeccăi.

Rebecca era veterana apartamentului. Venise cu o lună înaintea noastră. Îmi amintesc că eu şi cu Simone am ajuns odată. Proprietarul ne-a spus pe scurt o mică poezie despre aşteptările lui, iar noi, după ce ne-am făcut ochii roată, am trecut direct la şmotru, că tare mai era nevoie! În câteva ore, spaţiile comune (adică bucătăria, livingul şi băile) arătau ca noi. Şi cum stăteam noi istovite pe canapea şi socializam şi noi ca fetele, deodată s-a deschis uşa şi a apărut ea: Rebecca. 21 de ani, foarte slabă, roşcată şi cu părul prins într-o coadă de cal ce-i ajungea până la umeri, nici prea înaltă, nici prea scundă, ochii cafenii şi pielea albă uşor pistruiată, cu nişte blugi mulaţi şi cu un tricou negru cu motive heavy metal… destul de comună de felul ei. Ne-a salutat scurt mirată, s-a uitat împrejur şi fără să zică nimic şi-a luat ceva din frigider şi s-a închis în camera ei. Cum să-i spun primei impesii: nu prea bună! După câteva minute, din camera ei au început să răsune acorduri de chitară, care mai adăugau ceva la portretul Rebeccăi. În zilele ce au urmat mi-a spus că era pentru prima dată plecată de acasă şi că nevoia a învăţat-o să facă patru feluri de mâncare, plus o tartă de ciocolată! Îşi propusese să înveţe mai bine engleza, aşa că m-a anunţat că îmi va vorbi doar în această limbă (părea să ştie foarte bine ce vrea!). Îşi cumpărase o chitară şi încerca să înveţe singură să cânte. Avea mulţi prieteni, toţi francezi, aşa că era cam scumpă la vedere. Dacă până acum povestea nu anunţă nimic deosebit, senzaţionalul abia acum urmează!

cooking

În săptămâna ce a urmat, am văzut în casă un nou locatar: un băiat francez blând şi timid, care o urma pe Rebecca peste tot. A stat la noi patru zile, de luni până joi. În fiecare zi au gătit împreună câte un fel de mâncare, plus o tartă de ciocolată (făcută luni ca să le ajungă până joi). Cum stăteau în living pe toată perioada cât găteau, ne-am intersectat deseori. Observam cum de vorbit vorbea aproape numai el. Rebecca îl încuviinţa dând din cap şi zâmbind, în timp de tăia ceva sau amesteca în vreo oală. Dar el nu stătea degeaba! Avea mereu ceva de făcut. Rebecca îi arăta cum, iar el o urmărea fascinat mai mult pe ea decât fâşia de ardei pe care urma să o taie. Şi la toată distracţia erau martore două pahare şi o sticlă de vin, plus chitara care stătea cuminte într-un colţ.

Dar săptămâna următoare a apărut un alt locatar: tot francez, tot student, tot blând şi timid. A stat – nu o să ghiciţi! – fix patru zile, a făcut împreună cu Rebecca tot aceleaşi feluri de mâncare în fix aceeaşi ordine, plus tarta de ciocolată! Martori tăcuţi tot o sticlă de vin, paharele şi chitara. Apoi, spre imensa mea uimire, săptămânile ce au urmat au adus fiecare câte un nou locatar, tot francez, tot câte patru zile, tot patru feluri de mâncare, plus tarta de ciocolată… Nu pot descrie iubirea din ochii fiecăruia dintre acei tineri când o priveau pe Rebecca! Nu pot spune bucuria cu care tăiau ceapă sau amestecau în cuşcuş! Nu pot explica satisfacţia cu care mâncau băieţii ceea ce tocmai preparaseră împreună cu ea! Iar Rebecca veşnic îi lăsa pe ei să vorbească, îi aproba zâmbind, le arăta plină de blândeţe cum să taie punându-şi mâna firavă peste mâna lor, le turna vin în pahar şi la sfârşit le cânta la chitară (dar numai câteva acorduri perfecte, de ziceai că-i profesor de chitară!).

După lecţia ei aş spune că dragostea trece prin stomac, dar nu oricum! E o întreagă încrengătură de mreje la mijloc! De unde să ştie bieţii băieţi că Rebecca ştie fix acele feluri de mâncare şi niciunul în plus! De unde să ştie că asemenea lor au mai fost atâţia alţii, care au stat câte patru zile, numai pentru a face loc următorului. De unde să bănuiască ei că sub chipul acela blând şi aprobator zace o Rebecca asemenea personajului din celebra carte a lui Daphne du Maurier, care folosea oamenii doar pentru propriul plac şi amuzament.

Iar Rebecca noastră mi-a spus concluzia ei: Sunt tânără şi învăţ! Ce ştiu acum e că bărbaţii sunt cuceriţi cu o mâncare bună şi, mai ales, dacă îi faci şefi în bucătărie!

Aşa o fi? Cine ştie?! Sau e doar o poveste?! Oricum, e povestea Rebeccăi, nu a noastră! Nu… Noi nu avem nicio Rebeccă!… Sau …avem?!

Citiţi şi

Reţeta zilei: delicatese de divorţ

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Ce este în neregulă cu voi, băieţi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,130 views

Your tuppence

  1. MCL / 24 February 2015 9:59

    Rebecca e frantuzoaica…si cu asta am spus tot! 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro