Du-te!

Liana Vatamanu

3 October 2016

liana vatamanu (2)De unde naibii să știu eu unde pleacă un vis, o speranță, o dorință, o iubire…

Ce știu e că viața e plină sau goală. Depinde de noi cum o lăsăm să rămână în spatele nostru sau cum îi dăm voie să vină în fața noastră. Ferească Dumnezeu de neprevăzutul ghinion, în rest…

Unde se duc iubirile? Habar n-am. Cred că se pierd undeva pe traseul vieții, când obosesc să ne mai urmărească.

Gândul!

Cum spuneam, de regulă, știu de unde vine un gând sau unde ne poate duce, dacă îl lăsăm.

Dar de unde ți-a venit ție gândul ucigaș a tot ce însemnăm noi și pe care l-ai rostit atunci, nu știu. Cred că l-ai „clocit” mult timp, am simțit asta de câteva ori, dar mi-am zis că doar mi se pare și n-am dat importanță. Însă vocea care l-a rostit n-o cunoșteam și privirea care l-a însoţit nu o știam.

Iar cand ţi-am auzit gândul acela, am crezut că n-aud bine. Și în timp ce totul se năruia în jurul meu, în viața mea, îmi spuneam: Ceeee?? Eu? Eu?? Nuuu… De ce eu? Du-te tu! Unde vrei! Eu nu-ți spun unde. Nu-ți dirijez eu calea în viață. Faci ce vrei. Dar dacă ți-au plecat visurile, speranțele, dorințele, dacă ți-a plecat iubirea, pleacă, pleacă și tu, du-te și caută-le, caută-ți altele! Nu sta fără ele. Fără iubire, fără dorințe, fără visuri, viața rămâne în spatele tău goală și ziua de mâine nimic nu-ți mai spune, nu mai rămâne nimic care ar putea să te bucure, care să te cheme.

Aș fi vrut să pot să rostesc toate astea, atunci, pe loc. Dar nu am putut, am gândit, am tăcut și am plâns fără lacrimi. Apoi, m-am adunat singură din hăul în care mă împrăștiasem.

Am căutat în memorie toate momentele care ar fi putut să mă prevină că aș putea auzi asta într-o zi și le-am găsit. Acolo, în trecut, nu le dădusem atenție. Le luasem drept… un fel de glume, cam nesărate îmi ziceam.

După ce m-am dezmeticit, mi-am spus că mie mi-e bine și așa. Și ţi-am spus, în sfârșit, și ție ce gândeam.

Eu mai am visuri, dorințe, speranțe… și dacă simt că le pierd, caut altele.

Iubire? Nu, nu mai am. Ai ucis-o. Cu un gând rostit, o privire, un gest și… o întoarcere a mea în trecut. Acum am înțeles că declinul iubirii noastre a început demult. Dar fără iubire se poate trăi, dacă va fi să fie fără, cei mai mulți dintre noi trăiesc așa. Sunt privilegiați cei care o au.

Dar tu le-ai pierdut pe toate. Deci pleacă tu. Repede. Ca să nu te pierzi și pe tine. Că pe mine m-ai pierdut când ai rostit acel gând, care a spus tot ce n-am înțeles la timp. Sau eu te-am pierdut? Oricum ar fi, pleacă doar!

Ai insistat că n-ai vrut să spui asta. Că ți-a scăpat. Spunând asta, ai devenit jalnic în ochii mei. Mai ești și laș!

Va fi greu o vreme. Dar până va fi să mor, vreau să trăiesc! Pentru că știu că viața e frumoasă. Și mai știu că orice sfârșit aduce un nou început. De care mie nu mi-e teamă și îl aștept cu încredere și cu ochii larg deschiși. Deci… du-te!

Pe Liana o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Și iar s-a întors

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,017 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro