Dulcineea del… ce-o fi

Ana Barton

24 February 2014

Ana BartonBalaurul meu are mai multe capete pe fiecare gât. Şi-i tot cresc. Gâturi. De capete nu mai zic nimic. Cine să le mai numere? Îl adun seara din stradă, chemându-l cu sfioasă aducere-aminte din gene. Îmi face semne de jos. Cu o gură îmi râde, cu alta scoate limba, îmi face dintr-un ochi şi mă fixează nemulţumit cu cel dintr-un mijloc. Îi strig de la geam că-i dau tandreţe cu boabe dulci de porumb, că am udat florile de seară, că o să-l mângâi cu degete fluturânde pe solzi. I le şi arăt, aşa, a promisiune. Se fâstâceşte.

Ăla e momentul din fiecare zi în care sunt şi eu acasă ca să văd cum îi mai creşte un gât. Stau la balconul cu ogivă şi mă minunez. Miroase mereu a trosnet verde cu niţel albastru. Asta înainte să erupă. Apoi ţâşneşte cu putere şi se-ndreaptă către turn. Mă rog, etajul nouă, dar hai să-i zicem astăzi turn. Pe drumul către sus, îi creşte un cap. Unul singur. Proaspăt. Cu nou-născutul ăsta se aruncă furios la sărutat. N-apuc să mă uimesc, deşi mereu cred c-o să am timp, că se şi încolăceşte cam de şapte ori a priponire sigură de propriul meu gât şi mă priveşte scurt în ochi. Apoi îşi ia, râde şi coboară. Pe drumul de întoarcere, îi tot cresc alte capete. Eu încerc să număr pe degete fiecare pocnitură de ieşire nouă, însă pierd mereu şirul. El cântă.

Mă gândesc mereu cum să-l ademenesc. Crinolinele îl sperie, condurii-i dau fiori roz, corsetul zice că-l mănâncă sub bărbie, tiara-i face sete. Bine, atunci. În seara asta îmi pun un capot nou de zenana. Înflorat. Strâng viespea aprig cu mătase şi-ncerc papucii cu ciucure pe care mi i-a furat el de pe vreundeva şi pentru care l-am certat alaltăieri. A plâns patru lacrimi mari şi lungi. Apoi, mi le-a pus mie-n palmă.

Dragon

Aseară a venit musonul. El trebăluia ceva pe-afară. Când am ieşit, ţinea o cheie franceză între dinţi. Mi-a făcut doar un semn. Îi bătea un pic vântul printre capete, dar nu-ncepuse încă ploaia. I-am aruncat o prelată. Şi-a acoperit numai o pereche de ochi cu ea şi-a-nceput să-mi danseze şerpeşte. Frisonând. Mi-a fost frică să nu răcească. El, nu şi nu. Până la urmă, l-am potolit c-o portocală. Şi c-un ciorchine alb.

Chiar nu mai merge-aşa. Mă duc acum să scot tot patul în balcon: tăiat la margini, atârnând, curgând… Cumva, cumva trebuie să ajung să-l culc. Sau poate numai să-l odihnesc o vreme. Să-l opresc. Altfel, umplem Pământul şi uscăm drumurile. Îmi pun o fustă lungă, purpurie. De brocart. Mă parfumez cu zahăr-pudră. Pe glezne scap doi stropi de oud vechi. Să doarmă bine şi să crească înăuntru. Dacă vorbeşte-n somn, o să-l îngân.



Citiţi şi

„Biserica nu ne lasă să facem sex, deci ne cere să ne iubim mai puţin”

Mi-a dat întâlnire misteriosul Bogdan

De ce femeilor le e mai bine singure

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
615 views

Your tuppence

  1. sasha / 26 February 2014 1:54

    beautiful

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro