După 20 de ani

Ovidiu Ivancu

6 June 2015

ovidiu ivancuÎntâlnirile de douăzeci de ani de la terminarea liceului au întotdeauna farmecul lor. De fapt, nu întâlnirea în sine, ci, mai degrabă, pregătirea ei. Pentru N., ritualul cumpărării rochiei, pantofilor și poșetei era, de fapt, un pretext. În felul acesta, nu se mai gândea la bărbatul, pe atunci băiat, cu care-și petrecuse multe dintre zilele și nopțile ultimilor doi ani de liceu. Vorbiseră, goi, despre atâtea lucruri, făcuseră împreună multe, petrecuseră alături foarte multe nopți albe. Se despărțeau, adesea, dimineața, încercănați, mergând fiecare spre patul lui, unde dormeau profund chiar și cât o jumătate de zi, mai ales în weekenduri. Firește, ea nu mai era cea de atunci, era de așteptat ca și el să fie un altul, însă, într-un mod bizar, pe măsură ce N. se apropia de momentul revederii, se simțea ea însăși de parcă n-ar fi trecut douăzeci de ani, ci doar o săptămână. Privea în jurul ei prin casă, știa ce vârstă are, știa că e căsătorită, știa că are un copil, însă, în timp ce turna laptele peste cereale, pentru micul dejun, se simțea de parcă de undeva, dintr-un cotlon al corpului ei de azi, răsărise, în toată splendoarea de altădată, vechea N. Se temea să vorbească deschis despre ceva ce nici măcar ea nu înțelegea pe deplin, tocmai de aceea glumea de fiecare dată când venea vorba de întâlnirea de douăzeci de ani. Una dintre prietenele ei îi spusese, tot în glumă (sau poate nu?!) că rata divorțurilor e mai mare după întâlnirile astea. Sigur că nu voia să divorțeze. Ar fi fost absurd. Nu ar fi avut niciun motiv. Cu toate astea, fără să știe cum, fără să știe de ce, privea către momentul revederii ca spre o răscruce de drumuri, așteptând ca ceva să se întâmpla acolo.

Va merge singură. Se temuse să-i spună soțului ei că asta își dorea, însă răsuflase ușurată aflând că el nu poate veni. Bărbații nu înțeleg genul acesta de situații. Nu înțeleg că, atunci când o femeie are nevoie de singurătate, de spațiu, nevoia asta nu e legată de ei, nu are legătură cu faptul că ei nu mai sunt iubiți sau doriți. Bărbații intră în panică atunci când află că femeia de lângă ei are nevoie de spațiu, se simt nesiguri și, tocmai de aceea, devin sufocant de posesivi, agresiv de protectori. Lor le place să creadă că își vor găsi întotdeauna femeia acolo unde o lăsaseră de dimineață, că ei sunt mereu suficienți, că nimeni nu-i poate înlocui. Sau, cel puțin așa își imagina N. lucrurile.

Până acum, ideea infidelității o îngrozea. Pur și simplu, nu se putea imagina în brațele altui bărbat, ridicându-se dimineața devreme din patul lui și ajungând acasă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Era sigură că nu putea face asta. S-ar fi văzut pe fața ei, în gesturile ei, în mersul ei că își petrecuse noaptea acolo unde nu ar fi trebuit să și-o petreacă. Acum, însă, pentru prima dată, N. lua în calcul posibilitatea asta. Nu era vorba doar de fantezie, căci ele existaseră dintotdeauna, ci de faptul că nu o mai îngrozea posibilitatea, nu mai avea sentimentul acela de stânjeneală, imaginându-și ce și cum se va întâmpla. I se părea totul… firesc. Nu era ca și cum s-ar fi aruncat în brațele unui străin, ci ca și cum ar fi revenit într-un loc drag, familiar, confortabil. În definitiv, își amintea acum, cunoștea bine fiecare bucată de piele de pe corpul băiatului aceluia. Credea că uitase, însă memoria ei senzorială se dovedea a fi remarcabilă. Nu doar că își amintea, dar putea să și retrăiască atingerile de acum douăzeci de ani, cu o precizie care-o debusola. Simțurile ei păstraseră undeva, cine știe pe unde, bine ascunse, cu maximă acuitate, senzații pe care ea credea că le pierduse demult.

nasturi

Nu schimbaseră nici măcar un cuvânt vreme de douăzeci de ani. Nu mai știau nimic unul despre altul. Cu toate astea, N. era convinsă că, în momentul în care se vor privi în ochi, cineva pur și simplu va șterge cu buretele timpul, va anula absența unuia din viața celuilalt, va reinstaura firescul vechilor întâlniri pasionale. N. avusese întotdeauna această problemă. În fața bărbaților care îi plăceau, nu se mai putea simți în largul ei. Putea fi naturală până în momentul în care îl privea pe cel din fața ei ca pe un bărbat. În secundele acelea, își pierdea naturalețea și începea să trăiască stânjeneala care, inevitabil, o făcea să se retragă cu un pas în spate. Cu el, însă, nu se va întâmpla la fel. Cu el trăise parcă o viață împreună. Până azi, crezuse că e vorba de o altă viață, îndepărtată, pierdută, irecuperabilă. Iată, însă, că nu era așa…

În cabina de probă, rămasă doar în lenjerie, înainte de a proba rochia pe care știa de pe acum că avea s-o cumpere, N. se întoarse, expunându-și profilul în fața oglinzii. Își scutură părul și zâmbi de parcă acum s-ar fi văzut pentru prima oară. O aranjau bine pantofii negri, cu toc înalt și subțire; pielea era fermă, conturul formelor ei de femeie era, fără îndoială, nu cu mult diferit de ceea ce fusese cu douăzeci de ani în urmă. Se așeză pe scaunul din cabina de probă, încercând să vadă, din profil, dacă și stomacul era la fel de ferm. Era. Nu la fel, dar era. Suficient… Acum mai bine de douăzeci de ani devenise femeie. Zi de zi devenise femeie, timp de doi ani… Când cineva trăiește atât de intens, arde atât de mult și de repede, e de înțeles că rămâne cu nostalgia arderii!

El ajunsese mai târziu. Îl recunoscuse din primul moment. Avea aceeași privire. Doar că acum, cu stomacul proeminent, cu un început de chelie și mâini mari, cu fața rotundă și costum impecabil, nu-i mai spunea nimic. S-au salutat, firește. Au vrut să și vorbească. Nu mai aveau ce să-și spună. El era pragmatic, înfiorător de pragmatic. Pielea lui nu mai era cea de care N. își amintea. Nu mai știa să asculte, nu mai știa să povestească. O enerva inabilitatea cu care făcea aluzii la fostul lor trecut împreună, lipsa aceea de tact cu care ținea să-i amintească ce anume împărțiseră ei acum două decenii. Era un bărbat în comparație cu care soțul ei ar fi strălucit chiar și în momentele lui cele mai proaste. Era explicit, deloc sofisticat, incapabil să gândească mai mult decât vorbea. Nici măcar n-au dansat împreună în seara aceea.

Pe Ovidiu îl găsiți și aici.



Citiţi şi

Cu dragostea şi copilul în vacanţă

Dar bărbaţii, când suferă, cum suferă?

Ziua de naștere a amantului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,611 views

Your tuppence

  1. Liana Sabau / 7 August 2015 21:37

    M am distrat maxim! Asa suntem noi, femeile! Ne analizam și toate cele…ca sa dam de o…burta! :))))))))

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  2. Anca / 5 August 2015 17:48

    Stiti ce ma amuza cel mai tare? Ea isi studiaza stomacul si formele in oglinda si ajunge la concluzia ca sunt ok nu foarte departe de liceeana indragostita de acum 20 de ani. Continuarea e super.. el cu burta mare, chelie, samd… credeti ca si el s-a uitat in oglinda inainte?? 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  3. Tulippa / 7 June 2015 8:12

    Tînjim deseori după himere. Mintea noastră înmagazinează sentimente și senzații care doar ATUNCI și ACOLO au ars cu intensitate maximă. M-am surprins și nu odată, că simt farfumul cuiva, al acelui om care și azi este alături de mine, un parfum care aparținea acelui de ATUNCI, sau poate nici eu nu mai sunt eu? Îmi este deseori dor de noi cei de altădată. Îmi este dor de fluturi, îmi este dor de atingerea de odinioară, imi este dor de melodia pe care ne sărutam pînă ne dureau buzele.
    Am și azi alături mîna care mă mîngîia atunci, sărut zi de zi buzele pe care le sărutam pătimaș într-un trecut poate prea îndepărtat, ascult uneori aceeași melodie care trezea fluturii din stomacul meu………Dar parcă e altă mînă, alte buze, altă melodie. Sunt alt EU și e alt EL. Orele, zilele, anii au erodat plutirea, extazul. E bună și liniștea de acum și cred că de fapt, îmi este dor de acel moment în care copilăria a spart coconul și a născut adultul pragmatic.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 29 Thumb down 0
    Reply
  4. dani / 6 June 2015 19:03

    nu e singura patita.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  5. marcela / 6 June 2015 18:17

    FRUMOS! CRONIN ARE O POVESTIRE ASEMANATOARE…O IUBIRE PATIMASA INTR-UN PORT DINTRE UN MARINAR SI O LOCALNICA…VISE, GANDURI, NELINISTI…ANI LA RAND. CAND SE REVAD, DUPA MULTI ANI, DECEPTIEEEEE.!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  6. Bianca Badea / 6 June 2015 17:54

    Ma bucur ca asta a fost sfarsitul.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 2
    Reply
  7. Nina / 6 June 2015 17:15

    E cu final fericit 🙂 ma asteptam sa se termine asa . Daca ajungeau in pat se complica povestea 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro